WTA Portoroz: Ana Bogdan, în sferturi după ce a eliminat o semifinalistă de Grand Slam

Ana Bogdan a făcut pasul spre sferturile turneului WTA de la Portoroz (de categorie 250), jucătoarea noastră trecând miercuri de Tamara Zidansek, semifinalistă la Roland Garros la ediția din 2021, scor 6-1, 6-7(5), 6-1.

Ana BogdanFoto: Klansek Velej / Sportida / Sipa Press / Profimedia

Ana Bogdan, în sferturi la WTA Portoroz după ce a învins-o pe Tamara Zidansek

Ana (65 WTA) a avut un început lansat de meci: a dominat de pe baseline, a avut inițiativa și a reușit să fie agresivă și de la retur. Primul set i-a revenit cu un clar 6-1 după doar 35 de minute.

Setul al doilea a adus cu el multă instabilitate la serviciu, fiind consemnate patru breakuri în primele șase gameuri ale manșei (3-3).

De la acest moment nu s-a mai câștigat împotriva serviciului, iar setul avea să ajungă în tiebreak.

Slovena (91 WTA) a comis mai puține greșeli în partea a doua a tiebreakului, iar manșa avea să-i revină cu 7-6(5).

Decisivul a semănat mult cu primul set: Ana nu a mai comis la fel de multe erori neforțate, a încercat să o împingă pe adversară cât mai departe de baseline, iar forehandul a produs multe pagube în defensiva adversarei.

În plus, Bogdan a fost mai răbdătoare în unele raliuri lungi purtate de pe linia de fund.

Jucătoarea noastră a reușit două breakuri, s-a distanțat la 4-0, iar eforturile slovenei de a reveni pe tabelă au fost până la urmă în zadar, chiar dacă ea la un moment dat recuperase un break.

A fost 6-1, 6-7(5), 6-1 pentru Ana Bogdan după un meci de două ore și 37 de minute (până la victorie, jucătoarea noastră a ratat și trei mingi de meci).

De știut:

• Pentru calificarea în sferturile de la Portoroz, Ana Bogdan va primi € 5,000 și 60 de puncte în ierarhia WTA de simplu.
• Pentru un loc în semifinale, jucătoarea noastră va avea de luptat contra învingătoarei partidei dintre Cristina Bucsa (Spania - 110 WTA) și Beatrice Haddad Maia (Brazilia - 18 WTA - favorită 2).
• În urma calificării în sferturile de la Portoroz, Ana Bogdan va înregistra un salt în clasamentul WTA. În ierarhia Live, ea are în acest moment 932 de puncte și află pe 58 (salt de 7 locuri) - Este cel mai bun loc ocupat în carieră.

Turneul din Slovenia face parte din categoria WTA 250, are premii totale în valoare de $251.750, iar la start pe tabloul principal s-au aflat 32 de jucătoare. Întrecerea are loc în perioada 12-18 septembrie. Campioana en-titre este Jasmine Paolini (s-a impus la ediția din 2021, singura care s-a mai disputat la Portoroz).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:23
„Nenorocit, escroc!” Gigi Becali și-a pierdut controlul după U Cluj - FCSB: „Ce obrăznicie au!”

00:12
„Nu suntem Barcelona” Cristiano Bergodi a dezvăluit cum a reușit să învingă FCSB: „Suferință”

23:45
Stanciu, aproape de revenire! Noi informații despre transferul la U Cluj. Când va lua decizia finală

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11