A învins cancerul, iar acum va reveni la un Grand Slam

Fost număr șase mondial, Carla Suarez Navarro și-a confirmat participarea la Roland Garros, la o lună după ce a dezvăluit că s-a vindecat de cancer.

Foto:

Carla Suarez Navarro, în vârstă de 32 de ani, a fost diagnosticată cu limfomul Hodgkin la începutul lui septembrie 2020. Ea a urmat șase luni de chimioterapie, pentru ca recent să se poată întoarce la antrenamente.

Tenismena nu a mai evoluat de la turneul organizat la Doha în februarie 2020, urmând pauza generată de pandemie și apoi diagnosticul de la începutul lunii septembrie.

Navarro anunțase la sfârșitul lui 2020 că plănuiește să se întoarcă pe teren, pentru ”a juca trei sau patru turnee, nu mai mult”. Sportiva își dorește foarte mult să se retragă pe terenul de tenis.

Acum, jucătoarea din Spania a anunțat că va participa la French Open, potrivit Reuters.

Turneul care i-a oferit unele dintre cele mai bune momente

„Sunt extrem de încântată să pot participa la Roland Garros", a spus ea pe site-ul federației spaniole de tenis.

„Roland Garros mi-a oferit unele dintre cele mai bune momente din cariera mea. Primul meu rezultat extraordinar a fost produs pe acele terenuri, am amintiri foarte bune după toți acești ani și este o bucurie să pot veni pentru ultima oară la competiție în Paris”, a adăugat Navarro.

„Vor fi niște zile foarte frumoase și sper să mă pot bucura la maxim de ele", a mai punctat sportiva.

Suarez Navarro ocupă în prezent locul 118 în lume. Sportiva a reușit să ajungă de două ori până în sferturile de finală de la Paris.

Carla Suarez Navarro a câştigat la simplu două turnee, Oeiras - 2014 și la Doha, şi a mai disputat nouă finale, cele mai importante la Miami şi Roma, în 2015. Cea mai bună clasare a jucătoarei spaniole a fost locul 6 WTA, în 2016.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”

22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia

22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție

23:13
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

FOTO | Maria, "Regina Grădinăreasă". După război, speranța și credința i-au venit din crăițe și calendule. "Flori peste tot, în grădini, în case, în spitale, în fiecare colț de stradă"
B365