AC Milan - Napoli 0-1 / Titlul, tot mai aproape de Inter

AC Milan - Napoli 0-1 / Titlul, tot mai aproape de Inter

Ultimul meci din etapa a XXVII-a din Seria A le-a adus față în față pe AC Milan și Napoli. Pe San Siro, milanezii s-au înclinat în fața napoletanilor, scor 0-1. Astfel, titlul pare tot mai aproape de Inter, în timp ce Juventus se apropie la doar un punct de ocupanta locului 2, AC Milan.

Napoli si bucuria victoriei pe San SiroFoto: Massimiliano Ferraro/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Meciul a fost unul destul de echilibrat, atât la șuturi (Milan - 13, Napoli - 15), cât și la posesie (56% - 46%) sau șuturile pe poartă (5 vs. 4). Chiar și așa, Napoli s-a impus prin golul marcat de Matteo Politano imediat după pauză (minutul 49).

Rosonerii nu au putut conta nici în acest meci pe vedeta Zlatan Ibrahimovic care se recuperează după o accidentare. Este de altfel al patrulea eșec suferit pe teren propriu de AC Milan, care se află acum la doar un punct în fața lui Juventus, echipă aflată pe locul al treilea.

De menționat este și că portarul Ciprian Tătărușanu a fost doar rezervă, preferat fiind Gianluigi Donnarumma.

Victoria napoletanilor nu face decât să o bucure pe Inter Milano care se instalează și mai confortabil în ”fotoliul de lider” al Seriei A.

Inter a câștigat la limită în această etapă contra lui FC Torino (2-1), în timp ce ”bătrâna doamnă” s-a impus prin hat-trick-ul starului Ronaldo în doar 32 de minute (3-0 în deplasare contra Cagliari).

Primele poziții din Seria A

1.Inter Milano (65 puncte)

2.AC Milan (56)

3.Juventus Torino (55)

4.Atalanta Bergamo (52)

5.SSC Napoli (50)

6.AS Roma (50)

7.Lazio Roma (46)

Aici poți vedea rezumatul partidei dintre AC Milan și Napoli:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:04
Lux nordic pentru tricolori FOTO: Aici stă România la Stockholm: hotel deschis de nici un an, fostă cazarmă, spa de 2.500 mp și stadionul la câteva minute
Lux nordic pentru tricolori FOTO: Aici stă România la Stockholm: hotel deschis de nici un an, fostă cazarmă, spa de 2.500 mp și stadionul la câteva minute
09:56
Lotul pentru meciul cu Suedia Surpriza lui Gică Hagi: câți jucători din Superliga a păstrat între cei 23 pentru primul duel din Liga Națiunilor
Lotul pentru meciul cu Suedia Surpriza lui Gică Hagi: câți jucători din Superliga a păstrat între cei 23 pentru primul duel din Liga Națiunilor
10:46
Reghe a ajuns la București! Noul antrenor al FCSB va fi prezentat astăzi, de la ora 15:00. Când va conduce primul antrenament
Reghe a ajuns la București! Noul antrenor al FCSB va fi prezentat astăzi, de la ora 15:00. Când va conduce primul antrenament
10:08
VAR-ul intră sub supraveghere! FRF a introdus o funcție complet nouă: cum va fi evaluată activitatea arbitrilor video
VAR-ul intră sub supraveghere! FRF a introdus o funcție complet nouă: cum va fi evaluată activitatea arbitrilor video
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
„Românii  ne pot pedepsi”   Corespondență din Suedia.   Ravelli, mesaj pentru Suedia  + Ianis Hagi îi trezește amintiri: „Când văd numele pe tricou…”
Liga Națiunilor
23.09
„Românii ne pot pedepsi” Corespondență din Suedia. Ravelli, mesaj pentru Suedia + Ianis Hagi îi trezește amintiri: „Când văd numele pe tricou…”
Citește mai mult
„Românii  ne pot pedepsi” Corespondență din Suedia. Ravelli, mesaj pentru Suedia + Ianis Hagi îi trezește amintiri: „Când văd numele pe tricou…”
Probleme pentru campioana olimpică     FOTO.  De ce nu poate purta  costumul considerat „prea sexy”  și la JO de la Los Angeles
Jocurile Olimpice

&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Liga Națiunilor
23.09
Îl mai recunoști? El e omul care a făcut toată România să plângă. „Acel moment mi-a schimbat viața”
Citește mai mult
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Reacție extremă a marcajelor rutiere din București într-o situație banală, care va fi tot mai frecventă de-acum încolo. "Ai senzația că cineva ți-a tras intersecția și bulevardul de sub picioare"
B365