Adio, dar rămân cu tine: Dan Petrescu, revenire în linie dreaptă la CFR Cluj

A luat titlul cu formația din Gruia, iar apoi a zburat către alte zări, semnând cu Guizhou Zhicheng. Dan Petrescu este foarte aproape să facă drumul înapoi, sursele Digisport anuntând iminenta întoarcere a "Bursucului" la CFR Cluj.

Dan PetrescuFoto: cfr1907.ro

După ce a câștigat titlul de campion al României cu CFR, Dan Petrescu a luat calea Chinei. La doar câteva luni de zile distanță, fostul internațional român este cu bagajul făcut, destinația fiind Cluj-Napoca.

Oficialii grupării din Gruia au reușit să scape de "povara" Antonio Conceicao (antrenor dat afară atunci când echipa se afla pe primul loc în Liga 1), iar negocierile cu "SuperDan" au dat rezultate. Singura problemă acum este rezilierea înțelegerii dintre Petrescu și Guizhou Zhicheng.

Conform Digisport, Dan Petrescu va fi pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj cu ocazia primului meci din play-off. În acest moment, campioana României se află pe locul întâi cu 51 de puncte, gruparea din Gruia fiind urmată de FCSB, 48 de puncte, și CSU Craiova, cu 45 de puncte.

În ultima etapa din sezonul regulat, CFR Cluj se va duela cu Sepsi.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:58
Harry Kane, Balonul de Aur 2026 I-a învins pe Kylian Mbappe și Lamine Yamal! Messi, pe #5! Cum arată TOP 10 » Alexia Putellas, câștigătoare la feminin!

06:45
Ce îl alarmează pe Chivu Semnul care îi dă și mai multă încredere lui Lazio în duelul cu Inter

01:14
Șumudică pleacă! Antrenorul și-ar fi anunțat staff-ul că se va despărți de CFR Cluj

00:18
MM a înjurat în direct: „M***, Steaua!” Derapaj făcut în timp ce discuta despre rasism: „Este în DEX!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga
26.10

Citește mai mult

Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10