Publicat:
11.07.2025, ora 21:55
Actualizat: 11.07.2025, ora 22:53
- Invitat la podcastul TOP LEVEL produs de GOLAZO.ro, Alex Chipciu (36 de ani) a vorbit despre momentul în care va renunța la cariera de fotbalist.
- Jucătorul lui U Cluj se pregătește deja pentru următoarea meserie: vrea să devină antrenor.
Dan Nistor a afirmat despre el și Chipciu că sunt „dinozauri”, însă cei doi sunt în continuare indispensabili pentru Ioan Ovidiu Sabău.
Căpitan al „șepcilor roșii”, Chipciu a explicat că va pune ghetele în cui în momentul în care va simți că nu va mai face față din punct de vedere fizic.
Însă nu va părăsi nici atunci fotbalul. Vrea să continue într-o poziție care-i va permite să rămână conectat la tot ce se întâmplă: director sportiv sau antrenor.
Alexandru Chipciu: „Sunt disperat să fiu antrenor. Dar dacă voi fi nebun, mă las”
Cât timp mai vrei să joci?
Mai am un an de contract cu Universitatea Cluj. Vreau să văd cum mă simt pe teren. Așa, toți jucătorii, după o vârstă, zic: „Sunt bine, pot, n-am nimic, mă simt ca la 20 de ani”. Dar eu sunt destul de critic cu mine. Calitățile mele fizice au fost peste medie de-a lungul carierei și au rămas sus și acum. Am realizat ceva istoric cu echipa, e ușor să spui: „Da, mai joc 10 ani!”. Dar după 3-4 meciuri slabe poate zici: „Nu mai vreau să joc deloc”.
Și după, te gândești să fii antrenor, să fii în administrația unui club sau să faci, pur și simplu, altceva extra-fotbal?
Fotbal, sigur! Mă refer la partea sportivă, că administrația nu mă interesează deloc. Poate director sportiv, dar să ai posibilitatea de a lua decizii, de a face lucruri, să ai răspundere pe ceva, nu doar să fii pe acolo, să iei salariul.
Antrenor nu?
Da, dar îmi e frică să nu … Sunt disperat să fiu antrenor. Disperat, disperat! Și mi-e frică, dacă m-aș duce spre partea asta de director sportiv, să nu pierd ceva unde aș fi putut fi mai bun, partea de antrenor. Eu mi-am făcut toate astea, școala de antrenori, am licența C, acum lucrez la licența B. Astfel încât, când mă las, să mai am foarte puțin, 2-3 ani, până să fiu cu toate actele în regulă. Am și momente când … A fost sezonul ăsta greu, meci după meci în play-off, și simțeam la un moment dat nevoia de pauză. Ziceam „Băi, parcă e prea mult!”. Neglijezi și familia, te gândești nonstop la fotbal, ai meciuri, citești despre fotbal, totul e doar fotbal. Și simțeam nevoie de pauză. Dar după aia, când am fost în vacanță, numai la fotbal mă gândeam în fiecare zi!
Dacă o să fii antrenor, o să rămâi la fel de conectat. Te vei consuma la fel
(...) Cred că, dacă nu mai fac efort, că dacă voi fi antrenor n-o să mai fac metrii ăia de sprint și de alergare, creierul meu va fi mai calm, mai oxigenat și o să pot vedea lucrurile mai limpede. Nu mă văd un antrenor nebun, care să cert jucătorii, să urlu… Mă las de antrenorat dacă o să fiu așa! Înseamnă că nu e de mine meseria. De exemplu, când nu joc – fie că sunt accidentat sau suspendat – devin mai analitic. Îmi place să stau în vestiar, să privesc meciul pe televizorul mare. Atunci sunt calm, văd totul clar. La pauză, când văd că se ceartă colegii, îi aud și zic: „Ia uite, nebunii ăia se ceartă”.
VIDEO. Marian Aliuță | „Lumini și umbre”, ep. 10:
Citește și
