Antrenorul Adrian Rădulescu, poveste despre David Popovici - Când a văzut potențialul celui mai rapid înotător din istorie

Antrenorul Adrian Rădulescu, poveste despre David Popovici - Când a văzut potențialul celui mai rapid înotător din istorie

David Popovici a stabilit sâmbătă un nou record mondial în proba de 100 m liber (la Campionatul European de la Roma), iar antrenorul Adrian Rădulescu a oferit un interviu pentru AFP în care a vorbit despre începuturile colaborării sale cu tânărul înotător.

Adrian Radulescu si David PopoviciFoto: Captura video - Administrația Prezidențială

Adrian Rădulescu şi prima sa întâlnire cu David Popovici - Când i-a văzut potențialul

„David a venit la clubul nostru când avea nouă ani. Nu era cel mai uşor de antrenat, căuta mai ales să se distreze, ca toţi puştii. Avea însă ceva special, era foarte competitiv.

Nu (i-a văzut imediat potențialul). Aveam mulţi înotători talentaţi. Unii erau concentraţi pe antrenamente, alţii pe distracţie. A fost nevoie de timp ca să se vadă că ar putea să se concentreze pe antrenamente şi să progreseze. Avea probabil 10 sau 11 ani când a înţeles despre ce este vorba.

Eram în cantonament, el trebuie să fi avut zece ani, am organizat o competiţie cu înotători de aceeaşi vârstă. Douăzeci şi cinci de metri de înotat şi ultimul era eliminat. Doi băieţi erau mai buni ca el, am început jocul. De fiecare dată, David termina penultimul. În faţă, au vrut să arate că sunt buni şi au obosit. În finală, ultimul nu mai avea energie şi David a câştigat. Deci la 10 ani avea deja inteligenţă şi talent” - Adrian Rădulescu.

Ce îl face pe David Popovici atât de special

„Este gata să asculte. Are însă nevoie de informaţii, de argumente. Asta înseamnă că în timp a dobândit multe cunoştinţe despre înot. Era pregătit să înţeleagă înotul încă de la început.

De asemenea, este dispus să facă sacrificiile necesare oricărui sportiv profesionist. Să planifice ieşirile, vacanţele, familia sa, având mereu în minte programul competiţiilor.

Când iese, e mereu primul care se întoarce (...) De asemenea, îşi stabileşte obiective personale, dar se gândeşte şi la altele, mai mari. Nu este vorba doar de câştigarea unor medalii, ci de a deveni o sursă de inspiraţie pentru ceilalţi înotători.

Da, este incredibil că asta se întâmplă atât de repede (la doar 17 ani)” - Adrian Rădulescu.

Cum a adaptat tehnica la morfologia atât de fină a lui David Popovici

„David are un simţ acut al apei. Este o discuţie pe care am avut-o cu analistul video: întrebarea nu este forţa pe care o putem genera, ci modul în care o introducem în viteza pe care o dezvoltăm. Deci, da, este foarte fin, dar are suficientă forţă pentru a înota la viteze mai mari.

Dacă era mai puternic, nu ştiu dacă putea înota mai repede. Probabil. Dar tehnica lui şi felul în care simte apa ar trebui adaptate. În septembrie va împlini 18 ani, corpul lui va creşte, va evolua spre cel al unui bărbat. Este o provocare să găseşti calea potrivită, pentru a obţine echilibrul potrivit între forţă şi eficienţă. Vom vedea în următorii cinci sau şase ani” - Adrian Rădulescu.

David Popovici și încrederea pe care o are în staff-ul său

„(Relaţia) nu este întotdeauna aceeaşi. Uneori, pedagogul trebuie să fie în faţă, alteori în spate, alteori lângă el. Uneori, trebuie să ascult mai mult ce spune, ce gândeşte. Uneori este invers, el trebuie să-mi asculte ideile. Nu este un demers autocratic, mai degrabă o relaţie de antrenament prietenească. Trebuie de asemenea să accepte că nu are întotdeauna dreptate. Este important pentru încrederea sportivului. Onestitatea este fundamentală pentru încredere” - Adrian Rădulescu.

Viața lui David Popovici s-a schimbat după ce a realizat dubla 100-200 m la Mondialele de la Budapesta

„Este efectiv o creştere uriaşă a popularităţii sale. Toată lumea îl recunoaşte pe stradă. Şi sunt momente foarte emoţionante, cum a fost marţi, la venirea noastră. Erau nişte muncitori care lucrau pe acoperişul de deasupra tribunei. O clipă, toată lumea a tăcut şi unul din băieţi a spus: 'E David! E David! Te rog, câştigă medalia. Vrem să fim acolo când o s-o câştigi.' Erau români. Astfel de întâlniri sunt lucrul cel mai important” - Adrian Rădulescu.

David Popovici, record mondial în proba de 100 m liber - A câștigat aurul european la Roma

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului European de Natație la seniori de la Roma. Românul a stabilit și un nou record mondial în această cursă (46.86).

​ Înotătorul din România a fost urmat de Kristof Milak (47.47) și de Alessandro Miressi (47.63).

România este reprezentată la Campionatele Europene (11-21 august) de o delegaţie de 11 sportivi, în frunte cu David Popovici, dublu campion mondial. Sportivii români participă la probele de înot, sărituri în apă şi sărituri de la mare înălţime.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:43
Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3 Oltenii, la prima victorie europeană în acest sezon
Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3 Oltenii, la prima victorie europeană în acest sezon
20:23
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
21:37
Situație incredibilă în Liga 2 Antrenorul și stafful său, demiși după o eroare pe final de meci. Restructurări masive la club!
Situație incredibilă în Liga 2 Antrenorul și stafful său, demiși după o eroare pe final de meci. Restructurări masive la club!
19:12
„Statul nu poate închide ochii!” Proiectul pentru introducerea blatului în Codul Penal, respins de Comisia juridică: „Protejează mafia pariurilor”
„Statul nu poate închide ochii!” Proiectul pentru introducerea blatului în Codul Penal, respins de Comisia juridică: „Protejează mafia pariurilor”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Accidentare horror pentru Olaru!   FOTO:  Mijlocașul român,  izbit violent  de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Stranieri
20:23
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Citește mai mult
Accidentare horror pentru Olaru! FOTO: Mijlocașul român, izbit violent de un adversar în Europa League. A părăsit terenul scuipând sânge
Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3  Oltenii, la  prima victorie  europeană în acest sezon
Conference League
19:43
Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3 Oltenii, la prima victorie europeană în acest sezon
Citește mai mult
Inter D'Escaldes - U Craiova 1-3 Oltenii, la prima victorie europeană în acest sezon
„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid”   EXCLUSIV.  Denis Drăguș  s-a confesat apropiaților:  „Stau numai prin clinici”
Superliga
16:48

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365
21.10