Echipa de fotbal AD Alcorcon, din liga secunda spaniola, a decis, miercuri, sa-i rezilieze contractul antrenorului principal Cosmin Contra, dupa cum a anuntat gruparea iberica pe site-ul sau oficial, citeaza Agerpres.
Demiterea lui Contra vine dupa ce Alcorcon s-a calificat, marti seara, in saisprezecimile de finala ale Cupei Spaniei (1-0 in deplasare cu Elche).
Totusi, in campionat, Alcorcon, care in sezonul precedent s-a batut pentru promovare, este antepenultima (locul 20), cu 9 puncte dupa 9 etape.
Cosmin Contra (40 ani) o preluase pe Alcorcon in luna iulie si avea contract pe un an.
Fostul international si-a inceput cariera de antrenor in 2010, la FC Timisoara, iar apoi le-a mai pregatit pe CF Fuenlabrada, Petrolul Ploiesti, Getafe FC si Guangzhou R&F.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro