Antrenorul pe care Simona Halep îl va avea la Indian Wells și Miami

Antrenorul pe care Simona Halep îl va avea la Indian Wells și Miami

Simona Halep va participa în următoarea perioadă la turneele de la Indian Wells și Miami, competiții de categorie WTA 1000 unde va fi însoțită de un antrenor de la Academia lui Patrick Mouratoglou.

Simona HalepFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia

Antrenorul recomandat de Patrick Mouratoglou

Tennisworldusa.org anunță că acesta este Morgan Bourbon (29 de ani), unul dintre apropiații lui Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams. Francezul este antrenor în cadrul celebrei academii începând din 2018.

De altfel, Bourbou i-a fost sugerat Simonei chiar de către Mouratoglou.

Este vorba de o colaborare pentru Indian Wells și Miami, iar dacă lucrurile vor merge în direcția dorită atunci s-ar putea ajunge la un angajament full time.

Bourbon a mai colaborat și cu excentricul Benoit Paire. Reamintim că la Dubai și Doha sportiva din România a fost însoțită de un sparring partner: Arnaud Restifo, tot de la academia amintită mai sus.

Conform ATP, Bourbon a fost cel mai sus pe locul 1104 în ierarhia mondială (în iunie 2015), iar din premiile din tenis a câștigat (!) $4.878.

Sportiva născută la Constanța a cucerit titlul de la Indian Wells la ediția din 2015.

Simona Halep a colaborat ultima dată cu Daniel Dobre și Adrian Marcu, ultimul fiindu-i aproape la Australian Open (Grand Slam unde sportiva a fost eliminată în optimi de Alize Cornet). Halep s-a despărțit de cei doi pe finalul lui ianuarie 2022.

Indian Wells face parte din categoria WTA 1000, are loc în perioada 9-20 martie, pe hard, și are premii totale în valoare de $8.369.455. Campioana en-titre este Paula Badosa.

Turneul de la Miami face parte tot din categoria WTA 1000, se dispută pe hard, are loc în perioada 22 martie - 3 aprilie, iar premiile totale sunt în valoare de $8.369.455. Ultima campioană este Ashleigh Barty.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:03
Reverență în fața lui Hagi Graham Potter, cucerit de „Rege”: „Wow! A fost imens” + mesaj pentru Băluță: „Ne temeam pentru el”
Reverență în fața lui Hagi Graham Potter, cucerit de „Rege”: „Wow! A fost imens” + mesaj pentru Băluță: „Ne temeam pentru el”
16:54
Omul lui Varga, dat afară de la CFR Noua conducere a clubului după intrarea în insolvență. Cine a preluat frâiele
Omul lui Varga, dat afară  de la CFR Noua conducere a clubului după intrarea în insolvență. Cine a preluat frâiele
17:23
Revine Eriksen? De ce e un semn că danezul și-ar putea relua cariera după ce s-a prăbușit pe teren în iunie
Revine Eriksen? De ce e un semn că danezul și-ar putea relua cariera după ce s-a prăbușit pe teren în iunie
16:20
Radu Naum Ianis și Hagi
Radu Naum Ianis și Hagi
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
Reghecampf, prezentat oficial!   Noul antrenor al FCSB:  „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Superliga
15:50
Reghecampf, prezentat oficial! Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Citește mai mult
Reghecampf, prezentat oficial! Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Decizie-șoc pe lista FIFA!  Vassaras  a exclus un central cu 15 ani vechime  și a ales un nume surprinzător care să-l înlocuiască
Diverse
12:42

Blocuri în loc de templu   REPORTAJ.   Aici a devenit Pele rege!  Rasunda, stadionul legendar din Stockholm care a dispărut, și povestea care l-a trimis în istorie
Liga Națiunilor
14:00

ESENȚIAL | Când repornește CET Vest, după explozia și incendiile din primăvară. Elcen are o veste îngrijorătoare despre cazanele de apă fierbinte
B365
23.09