Arbitrul care l-a "consiliat" pe Nick Kyrgios la US Open, suspendat de ATP

Arbitrul care l-a "consiliat" pe Nick Kyrgios la US Open, suspendat de ATP

Arbitrul suedez Mohamed Lahyani, care l-a "consiliat" pe tenismenul australian Nick Kyrgios la US Open, a fost suspendat de ATP. Lahyani nu va arbitra şi nu fi plătit timp de două săptămâni, informează New York Times, citat de News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru incidentul de la competiţia americană, organizatorii nu l-au sancţionat, dar nu l-au mai delegat la meciuri importante. Totuşi, comportamentul său a fost apreciat ca fiind dincolo de atribuţiile sale.

Însă ATP nu l-a iertat şi l-a suspendat pentru turnele de la Beijing şi de la Shanghai, din prima jumătate a lunii octombrie. El va putea oficia din nou la Stockholm, competiţie care începe la 15 octombrie.

"Mohamed este un arbitru de clasă mondială, foarte respectat. Totuşi, acţiunile sale au depăşit o linie care compromite imparţialitatea lui ca arbitru de scaun. Deşi bine intenţionate, acţiunile lui au fost regretabile şi nu pot trece fără o decizie disciplinară din partea ATP. Ştim că va învăţa din aceasă experienţă şi abia aşteptăm să-i spunem , în octombrie", a declarat vicepreşedintele ATP, Gayle David Bradshaw, într-un comunicat.

Australianul Nick Kyrgios, locul 30 ATP, cunoscut pentru modul delăsător în care abordează unele meciuri, a produs aceeaşi impresie în prima parte a partidei disputate cu francezul Pierre-Hugues Herbert, locul 75 ATP, în turul al doilea al US Open.

Cu un joc plin de greşeli, Kyrgios părea că nu îl mai intersează nimic, în pauza de la scorul de 6-4, 3-0, iar un arbitru de scaun ar fi putut să-i acorde avertisment, deoarece nu depunea cel mai intens efort posibil pentru a-şi apăra şansele.

Însă suedezul Mohamed Lahyani a procedat altfel. El a coborât din scaun şi i-a ţinut un discurs mobilizator tenismenului australian, pe care Herbert şi alte persoane legate de tenis l-au considerat a fi "coaching". Iar la turneele masculine sunt interzise intervenţiile antrenorilor sau cele ale altor persoane în sprijinul jucătorilor.

"Vreau să te ajut, vreau să te ajut. Ţi-am văzut meciurile, eşti mare pentru tenis. Nick, ştiu că nu eşti tu", i-a spus Lahyani.

"Ok, cheamă la teren şi o să încerc", a răspuns Kyrgios.

Personalul medical a intervenit în pauza următoare şi l-a întrebat pe australian despre probelmele pe care le are.

"Nu ştiu, verifică-mi încheietura sau ceva. Poţi să stai aici vreo două minute?", a spus jucătorul.

De la 2-5 în setul secund, Kyrgios a revenit şi a câştigat cu 7-6 (6). Complet revitalizat, sportivul de 23 de ani a mai cedat doar trei ghemuri în următoarele două seturi, impunându-se cu scorul de 4-6, 7-6 (6), 6-3, 6-0, după două ore şi 47 de minute.

"Nick nu e de blamat, atât timp cât nu a cerut nimic. Dar comportamentul şi motivaţia lui pe teren s-au schimbat din acel moment şi apoi a dominat partida. Pe de altă parte, văzând înregistrarea video, sunt furios pe arbitru. Nu ar fi trebuit să coboare din scaun şi să-l convingă pe Nick. A influenţat această acţiune jocul? Nu vom şti niciodată. Sunt şi mai supărat pe comunicatul USTA, care ne ia clar de proşti. Toţi am auzit pe video ce i-a spus arbitul lui Nick şi asta îi depăşeşte funcţia. Mda, e uman, dar aştept încă o explicaţie", a scris Herbert, pe Twitter.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:48
Înlocuitor pentru MM Stoica Trei variante propuse de un triplu campion cu FCSB: „Ar face față cu brio”
Înlocuitor pentru MM Stoica Trei variante propuse de un  triplu campion cu FCSB: „Ar face față cu brio”
19:05
„Acum dau puțin din casă!” Nicolae Dică dezvăluie ce se întâmpla între Becali și Mihai Stoica: „Erau perioade în care nu vorbeau”
„Acum dau puțin din casă!” Nicolae Dică dezvăluie ce se întâmpla între Becali și Mihai Stoica: „Erau perioade în care nu vorbeau”
18:46
Decizia luată de Celta Vigo Ce se întâmplă cu Ionuț Radu, după ce portarul a anunțat că nu poate veni la națională
Decizia luată de Celta Vigo  Ce se întâmplă cu Ionuț Radu, după ce portarul a anunțat că nu poate veni la națională
18:18
„M-am distrus cu alcool și cocaină” Povestea cruntă a marelui atacant care a fost la un pas de moarte, după ce a ratat CM 2002. A fost coleg cu Hagi și Popescu
„M-am distrus cu alcool și cocaină” Povestea cruntă a marelui atacant care a fost la un pas de moarte, după ce a ratat CM 2002. A fost coleg cu Hagi și Popescu
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Restricții de circulație pentru meciul de fotbal dintre România - Polonia, de pe Arena Națională. Cum se schimbă traficul sâmbătă și care sunt rutele ocolitoare
B365
11:45