Perechea formată din Irina Begu și americanca Shelby Rogers a fost eliminată, vineri, în primul tur al probei de dublu din cadrul Australian Open 2023.
Irina Begu, eliminată în runda inaugurală a probei de dublu
Begu și colega sa au fost învinse de favoritele nr. 3, canadianca Gabriela Dabrowski și mexicanca Giuliana Olmos, scor 4-6, 6-2, 6-2. Meciul a durat o oră și 35 de minute.
Irina și Shleby vor primi pentru prezența pe tabloul principal un cec în valoare de 19.292 de euro și 10 puncte în clasamentul WTA de dublu.
Reamintim că Irina Begu (63 WTA) a părăsit și proba de simplu, după ce a fost învinsă de Laura Siegemund (158 WTA) în turul al doilea, scor 7-5, 5-7, 3-6.
România mai este reprezentată în proba de dublu de Monica Niculescu (alături de Viktorija Golubic) și Gabriela Ruse (pereche cu Marta Kostyuk).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro