Publicat:
05.09.2008, ora 00:26
Da, Chinei ii place sa stea incolonata. Este imaginea militarilor care stau nemiscati inclusiv prin piete, printre turisti sau zarzavagii. Politistii in schimb sunt ceva mai relaxati – au dreptul la scaunele si se joaca pe telefoanele mobile. Sunt peste tot, e adevarat.
Dar cat de tare ii place Chinei povestea asta cu incolonarea am inteles-o cu adevarat la ceremonia de deschidere – stiti ritualul, cu steagul olimpic care este adus de fosti sportivi si trebuie sa faca un tur de pista pana la catarg. Ei bine, acolo steagul este preluat de garda militara. In momentul in care soldatii au luat drapelul, stadionul a izbucnit in aplauze, cuprins de un entuziasm aproape isteric. Da, ii place sa stea incolonata.
Nu am ajuns in ghetourile in care nu stiu cati oameni se inghesuie in case cu acoperisuri strambe. Dar chiar daca am bantuit prin zona olimpica (umbland de fapt dupa potcoavele unor performante romanesti), asta nu inseamna ca am atata naivitate sa cred in aceasta colectie de zgarie nori de lux si in aerul occidental pe care China ni-l ofera cu generozitate.
Nici in amabilitatea ei nu cred, pentru ca orice zambet prelung ascunde o mica perversiune. Pentru ca nu am ajuns in ghetouri, nici in locurile in care sunt maltratati clientii lui Amnesty, m-am dus in orasul vechi, acolo unde intr-adevar casele au dimensiuni mai apropiate de imaginea cu care plecasem de acasa, iar in spatele strazii oamenii umbla in maieuri murdare si atarna rufele la uscat chiar in drum, sub nasul tau pretios occidental.
Nu ai crezut, prietene, nici basmul cu autostrazile care taie Beijingul, lafaindu-se pe cinci benzi, pierzandu-se apoi in nu stiu cate poduri si mult mai multe bretele, pentru ca explicatia e prea simpla si tine de dimensiunea orasului. Poate crezi povestea asta – acum ceva timp, chinezii s-au oferit sa ne faca autostrazile. In doi ani. Nici noi nu am crezut si uite cum ni le construim singuri.
Pentru ca te interesa mai mult subiectul poluarii, ti-am adus fotografii din Orasul Interzis : sunt trase la 10 dimineata, in luna august, insa culoarea aerului bate spre amurg. De acolo am si amintirea lui Mao – portretul lui e tot acolo, deasupra intrarii, insa dupa o suta de metri ai sa il descoperi la dughenele de suveniruri, imprimat pe brichete, tricouri si ceasuri.
Nu te intreba ce fel de comunism o fi si gandeste-te mai bine ca aceasta China vinde si cumpara orice, de la insigne vechi la ciorapi noi, si dupa ce negociezi la sange descoperi ca aceasta tara nu are pret. Adica nimeni nu stie pretul exact, fiindca negociezi si in bazar, si in magazinele cu pretentii.
Amintirile mele recente din China, prin care am scormonit la cateva zile de la intoarcere, pe toate mi le-ai respins cu argumentul ca tot ce am vazut este un Beijing cenzurat. Si atunci ti-am adus mai bine fotografii.
Oricum, cred ca la aceasta olimpiada, China s-a transformat intr-o oglinda a lumii, in care s-au privit si marile democratii, si micile dictaturi. Unele au fost curioase sa vada ce s-ar fi intamplat daca, inevitabilul daca !, altele s-au privit cu spaima.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro
.jpeg)
