- Adrian Mazilu (21 de ani) ar putea pleca de la Dinamo în perioada de transferuri din iarnă.
- Andrei Nicolescu, președintele clubului, a anunțat că ia în calcul împrumutul atacantului la o echipă unde să joace constant.
- Detalii despre echipele care și-au manifestat interesul pentru Adrian Mazilu, în rândurile de mai jos.
Ajuns la Dinamo în vara anului 2025, Mazilu nu a reușit să revină la nivelul evoluțiilor pe care le avea la Farul Constanța, înaintea transferului în străinătate.
Adrian Mazilu ar putea pleca împrumut de la Dinamo: „Prima variantă la care ne gândim”
Andrei Nicolescu a vorbit despre situația tânărului atacant și despre planurile conducerii pentru perioada de transferuri din iarnă.
„Mai așteptăm până în iarnă. E destul de complicată situația lui. Adică eu chiar îl felicit pentru dăruirea și ambiția pe care le arată la antrenamente. Asta e atitudinea care e cea corectă.
N-are realizări în meciuri. Se pare că intră încă timorat atunci când primește minute și asta îl afectează un pic și pe el, dar afectează și imaginea lui despre ce poate să realizeze.
Și vedem până în iarnă. Eu sper să apară ferestre de oportunitate, iar din iarnă să demonstreze că poate sta cu noi
Prima variantă la care ne gândim este să meargă șase luni să joace constant, ca el să reintre într-un circuit”, a declarat Nicolescu.
FOTO. CFR Cluj - Dinamo 2-2, partidă în care Adrian Mazilu a evoluat timp de 17 minute
Oficialul a menționat două cluburi care și-ar fi manifestat interesul pentru atacant.
„Da. Suntem deschiși la orice discuție. Și Sepsi, și Farul l-au dorit, din câte știu eu.
Vom vedea. E foarte important ca el să joace mai mult. Din decembrie decidem. Noi suntem deschiși și vedem interesul primordial al jucătorului”, a explicat președintele lui Dinamo.
Mazilu ar putea reveni astfel la Farul, echipa la care s-a făcut remarcat și alături de care a câștigat titlul în sezonul 2022-2023, sub comanda lui Gheorghe Hagi.
Evoluțiile bune de la Constanța i-au adus ulterior transferul la Brighton, în schimbul a aproximativ 3 milioane de euro.