Brașov Running Festival 2023 - Tot ce trebuie să știi despre eveniment

Brașov Running Festival, singura și prima competiție de alergare pe șosea din România certificată World Athletics Elite Label, dar și unica de acest fel din zona de Sud-Est a Europei, lansează cea de-a treia ediție și dă startul înscrierilor.

Cursa de alergareFoto: Sergi Reboredo / ddp USA / Profimedia

Evenimentul va avea loc la Brașov, în cartierul Coresi, în perioada 9 - 10 septembrie 2023.

Acesta va cuprinde curse dedicate amatorilor, dar și două curse certificate dedicate atleților profesioniști - tRUNsylvania International 10K și European Road Mile.

Ca și în anii anteriori, vedeta competiției va fi cursa tRUNsylvania International 10K, feminin și masculin, unde, și de această dată, se vor alinia la start atleți din Top 20 mondial.

Informații importante de știut despre Brașov Running Festival 2023

• Evenimentul din acest an va cuprinde și o cursă dedicată special atleților profesioniști europeni - European Road Mile.
• Toți amatorii care doresc să se bucure de mai mult decât o cursă de alergare se pot înscrie pe brasovrun.ro.
• Peste 3.000 de alergători și zeci de mii de spectatori sunt așteptați la cel mai important eveniment atletic al anului în România.
• Premiile oferite alergătorilor profesioniști din cele două curse dedicate vor însuma peste 50.000 de dolari.
• Competiție sportivă de top și festival la un loc - 3 scene și numeroase concerte în două zile.
• Curse speciale pentru copii, femei pe tocuri și persoane cu dizabilități.
• Brașov Running Festival - pe locul 10 în rândul celor mai performante curse de alergare pe șosea din lume în 2022, surclasând curse celebre precum cele din New York, Boston, Madrid, Roma, Istanbul sau Paris, informează organizatorii într-un comunicat de presă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Răzvan Lucescu, în lacrimi pe aeroport    VIDEO.  Copleșit din nou de emoții:   „Aș avea un sfat pentru voi,  dacă îmi pot permite asta”
Stranieri
12.04

Citește mai mult

Chivu, cu o mână pe Scudetto  Inter,   remontada de senzație  cu revelația Como! Tot mai aproape de titlu

Moment sclipitor al lui Cîrjan    VIDEO.  Alex Pop a înscris în Gruia după   o pasă senzațională  a căpitanului dinamovist + Ratare uriașă în final
Superliga

Lucescu, lipit peste Hîldan  Dinamoviștii   au acoperit chipul „Unicului căpitan”  cu poza lui Il Luce, pe tricourile de joc cu CFR. Unde a fost mutat portretul lui Cătălin

Știri ultima oră
14:55
Reghecampf, nevoit să meargă în Sudan Al Hilal Omdurman se întoarce în țara care „sângerează din cauza unui război fără sens”

13:33
Ianis Zicu, out de la Farul Clubul constănțean a confirmat despărțirea de antrenor » Surpriză! Cine i-a luat locul

13:54
„Numai pase înapoi și de-a latul” Legenda lui Dinamo, contrazisă de Andrei Nicolescu: „Nu e normal!”

11:32
Hagi vrea două nume surpriză Regele dorește crearea unui corp tehnic pentru naționale. Pe listă: un fost mare selecționer și un tricolor, locul 3 all-time în topul căpitanilor

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Un om important în succesul lui LUCESCU

Cătălin Tolontan: Un om important în succesul lui LUCESCU

Jalnica Barcelona anti-Kovacs

Theodor Jumătate: Jalnica Barcelona anti-Kovacs

O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

Dan Udrea: O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

Un bărbat în picioare

Cătălin Țepelin: Un bărbat în picioare

Cătălin Țepelin: Un bărbat în picioare
Războiul Lucescu-presă  care n-a existat

Vlad Nedelea: Războiul Lucescu-presă care n-a existat

Le grand  Monsieur

Radu Naum: Le grand Monsieur

Radu Naum: Le grand Monsieur
Fotbalistul Mircea Lucescu. Încercare de restituire a unui personaj

Cristian Geambașu: Fotbalistul Mircea Lucescu. Încercare de restituire a unui personaj

Boala lui  Mircea Lucescu și alegerea pe care am făcut-o

Cătălin Tolontan: Boala lui Mircea Lucescu și alegerea pe care am făcut-o

Mircea Lucescu -  numărând timpul

Dan Udrea: Mircea Lucescu - numărând timpul

Il Luce s-a stins pe teren

Theodor Jumătate: Il Luce s-a stins pe teren

A murit Mircea Lucescu, copilul care n-a vrut să mai sufere de foame

Cătălin Tolontan: A murit Mircea Lucescu, copilul care n-a vrut să mai sufere de foame

Latin Mannschaft

Radu Naum: Latin Mannschaft

Radu Naum: Latin Mannschaft
Metoda Spalletti

Cristian Geambașu: Metoda Spalletti

Cristian Geambașu: Metoda Spalletti
Când victima devine complicele huliganilor

Dan Udrea: Când victima devine complicele huliganilor

Cine vrea să vadă imaginile cu Răzvan Lucescu?

Ioana Mihalcea: Cine vrea să vadă imaginile cu Răzvan Lucescu?

Șumi la tenis. Spectacol!

Cristian Geambașu: Șumi la tenis. Spectacol!

Să vină Hagi, să vină Hagi la băieți!

Radu Naum: Să vină Hagi, să vină Hagi la băieți!

Naționala „vegetală”

Cătălin Tolontan: Naționala „vegetală”

Cătălin Tolontan: Naționala „vegetală”
Mircea Lucescu: iubirea de fotbal și dincolo de viață

Theodor Jumătate: Mircea Lucescu: iubirea de fotbal și dincolo de viață

Cei care ne refuză

Cristian Geambașu: Cei care ne refuză

Cristian Geambașu: Cei care ne refuză
Top stiri
România, victorie fără emoții   „Tricolorele” au câștigat în Polonia și s-au calificat în   Final Four-ul EHF Euro Cup
Handbal

Becali a rămas fără permis  Patronul FCSB a depășit din nou   limita de viteză:  „De ce să merg cu 40 km/h? M-am luat și de polițiști!”
Diverse

Adrian Ilie, probleme cu legea   Fostul internațional a condus din nou   sub influența alcoolului  » Ce pedeapsă a primit

Misterul Bisericii cu Sfinți sau cu Sibile. Monument unic în București, e împodobit cu portrete ale unor preotese păgâne și filozofi antici. Aici a cântat Anton Pann
B365