Câștigătoarele premiilor WTA 2022 - Cine a fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului

WTA, asociaţia care gestionează circuitul profesionist feminin de tenis, a anunțat luni premiantele sezonului 2022, iar Iga Swiatek a fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului.

Turneul Campioanelor 2022 - Cele opt jucatoareFoto: TOM PENNINGTON / Getty images / Profimedia

Iga Swiatek, cea mai bună jucătoare a anului 2022

Lideră a ierarhiei mondiale, Swiatek a avut o serie de 37 de meciuri câştigate în acest an, în care a cucerit două titluri de Grand Slam, la Roland Garros şi US Open, şi s-a impus în turneele de la Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma şi San Diego, scrie Reuters.

Poloneza, care în 2020 a fost „Newcomer of the Year”, a avut un an 2022 de excepţie, în care a câştigat 67 de meciuri şi a avut cele mai multe finale disputate şi trofee cucerite.

Cehoaicele Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova, aceasta din urmă fiind numărul unu mondial la dublu, au fost desemnate cea mai bună pereche pentru al doilea sezon consecutiv, după ce au triumfat la Australian Open, Wimbledon şi US Open.

David Witt, mentorul jucătoarei Jessica Pegula, a fost votat antrenorul anului după ce a dus-o pe sportiva americană pe locul 3 în ierarhia internaţională.

Pegula a ajuns în acest an pentru prima oară în finala unui turneu WTA 1.000, la Madrid, şi a câştigat Guadalajara Open, atingând sferturile de finală în trei dintre cele patru turnee de Grand Slam.

Tunisianca Ons Jabeur a intrat în posesia premiului Karen Krantzcke pentru sportivitate, iar chinezoaica Zheng Qinwen a fost desemnată „Newcomer of the Year” după ce a urcat mai mult de 100 de locuri, ajungând pe poziţia a 25-a în ierarhia WTA, cea mai bună din cariera sa.

Brazilianca Beatriz Haddad Maia a fost desemnată jucătoarea care a progresat cel mai mult în acest an, în care a intrat în top 20.

Germanca Tatjana Maria a fost premiată pentru revenirea anului, ea jucând la Wimbledon prima sa semifinală de Grand Slam. Maria a ratat anul trecut trei turnee de această categorie după ce a devenit pentru a doua oară mamă, scrie Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
06:45
Contestații masive la CFR Cluj 19 jucători și oficiali cer să fie recunoscuți drept salariați. Miza: restanțe de milioane de euro

23:23
„Nenorocit, escroc!” Gigi Becali și-a pierdut controlul după U Cluj - FCSB: „Ce obrăznicie au!”

00:12
„Nu suntem Barcelona” Cristiano Bergodi a dezvăluit cum a reușit să învingă FCSB: „Suferință”

23:45
Stanciu, aproape de revenire! Noi informații despre transferul la U Cluj. Când va lua decizia finală

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Top stiri
Drăguș, titular cu U Cluj?  Anunțul făcut de  Laurențiu Reghecampf
Superliga
01.11
Drăguș, titular cu U Cluj? Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf
Citește mai mult

Fanii lui Inter, în pragul revoltei   FOTO.  Bannerul afișat după înfrângerea cu AC Milan și  mesajul dur transmis lui Chivu:  „Ți s-a terminat timpul!”
Campionate

„Milioane de euro nejustificate”  Detalii incredibile din  procesul pierdut  de Primăria Sectorului 2 cu Dinamo-Badea!
Diverse

PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11