Câștigător surprinzător al turneului ATP de la Seul

Câștigător surprinzător al turneului ATP de la Seul

Denis Shapovalov, al patrulea favorit la ATP Seul (de categorie „250”), a fost învins în finală, canadianul cedând în două seturi în fața surprinzătorului Yoshihito Nishioka.

Yoshihito NishiokaFoto: Jung Yeon-je / AFP / Profimedia

Yoshihito Nishioka a triumfat la ATP Seul - A trecut de Denis Shapovalov în marea finală

Al 56-lea jucător al lumii, sportivul din Japonia (26 de ani) a avut câștig de cauză în două seturi, scor 6-4, 7-6(5). Finala de la Seul a durat o oră și 56 de minute.

Până la câștigarea trofeului de la Seul, Nishioka a trecut de Daniel Evans (favorit 5), Taro Daniel, Casper Ruud (favorit 1), Aleksandar Kovacevic și Denis Shapovalov (favorit 4).

În urma victoriei de la Seul, Nishioka va urca 15 locuri în clasamentul ATP, el urmând să se afle de luni pe locul 41 (cel mai bun ocupat până acum în carieră).

Nishioka și-a trecut astfel în CV al doilea titlu ATP, după cel de la Shenzhen din 2018. A mai jucat două finale, la Delray Beach (în 2020), şi la Washington (în 2022), dar ambele pierdute.

De cealaltă parte, Shapovalov va urca două locuri, până pe 22, în ierarhia mondială.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:15
Cristian Geambașu Coubiș râde de noi
Cristian Geambașu Coubiș râde de noi
15:36
„Unde e proiectul ăla mare?” Hagi a atacat Guvernul după 2-4 cu Bosnia: „S-a zis că nu ne interesează sportul. Ne-am pierdut direcția, copiii!”
„Unde e proiectul ăla mare?” Hagi a atacat Guvernul după 2-4 cu Bosnia: „S-a zis că nu ne interesează sportul. Ne-am pierdut direcția, copiii!”
15:35
Cutremur în arbitrajul din Turcia Șeful arbitrilor, reținut alături de alte 6 persoane: „Să facem presiuni asupra lui până demisionează”
Cutremur în arbitrajul din Turcia   Șeful arbitrilor, reținut alături de alte 6 persoane: „Să facem presiuni asupra lui până demisionează”
14:15
Dan Udrea De ce tace și se ascunde Burleanu?
Dan Udrea De ce tace și se ascunde Burleanu?
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Top stiri
„Ce-ai făcut?!”   VIDEO.  Leclerc  a divulgat secretul Ferrari  la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Formula 1
28.09
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Citește mai mult
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Decizia luată de Cîrstea   Ce a transmis Sorana despre accidentare, înainte de  turneul de la Beijing 
Tenis

Liga Națiunilor   Italia a făcut spectacol  în Turcia. Victorie la limită pentru Franța + Suedia, maximum de puncte în grupa României
Liga Națiunilor

VIDEO | Cele mai noi imagini de pe veriga lipsă din A0 Nord.: L3. De Lotul Leneș depinde conectarea nordului cu estul, cu ieșirea directă pe A2 de pe Autostrada Bucureștiului
B365