Ce a declarat Tătărușanu după meciul foarte bun contra Interului: Cât mai vrea să joace la nivel înalt

Milan a părăsit Cupa Italiei în sferturi, după 1-2 cu Inter. Meciul nu va fi însă unul pe care Ciprian Tătărușanu să-l uite prea curând: a fost cel mai bun jucător de pe teren, iar Gazzetta dello Sport l-a lăudat pe portarul român.

Ciprian TatarusanuFoto: Jonathan Moscrop / PA Images / Profimedia

Ce spune Tătărușanu

"Sunt în formă bună, am grijă de mine, astfel că, dacă nu voi suferi vreo accidentare, sper să mai joc cinci sau şase ani. Sunt profesionist, mă antrenez în fiecare zi ca să fiu pregătit atunci când mi se cere să joc" - Ciprian Tătărușanu.

"Ne-am luptat de la început până la sfârşit, a fost un meci foarte bun. Din nefericire al doilea cartonaş galben al lui Ibra a schimbat meciul. Am încercat să menţinem rezultatul la 1-1, dar un gol frumos pe final ne-a făcut să pierdem meciul", a concluzionat Tătărușanu.

În vârstă de 34 de ani, portarul român a sosit la Milan la începutul acestui sezon competițional.

Gazzetta dello Sport i-a acordat nota 8 lui Tătărușanu, cea mai mare acordată vreunui jucător din acest derbi. Este al cincilea meci în care Ciprian apără buturile formației de pe San Siro.

De asemenea, la conferința de presă de la finalul duelului, internaționalul român a fost lăudat și de Antonio Conte, tehnicianul Interului: "a fost cel mai bun de pe teren".

În semifinalele Cupei Italiei, Inter se va duela cu învingătoarea partidei Juventus vs Spal, care se joacă miercuri.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:16
„Mulțumim pentru toate țepele” FCSB a închis comentariile pe Facebook și Instagram, dar fanii nu s-au lăsat! Mesaje anti-MM: „Ne-ați scăpat!”

19:48
Înlocuitor pentru MM Stoica Trei variante propuse de un triplu campion cu FCSB: „Ar face față cu brio”

18:46
Decizia luată de Celta Vigo Ce se întâmplă cu Ionuț Radu, după ce portarul a anunțat că nu poate veni la națională

20:42
Dinamo nu se oprește Campioana României ar fi rezolvat alte două mutări de top pentru sezonul viitor

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Restricții de circulație pentru meciul de fotbal dintre România - Polonia, de pe Arena Națională. Cum se schimbă traficul sâmbătă și care sunt rutele ocolitoare
B365
11:45