Chirurgul și setul pierdut în fața bravului David

Chirurgul și setul pierdut în fața bravului David

În mare parte din meciul cu Goffin (Roland Garros, turul trei), Nadal a avut o precizie chirurgicală în execuție. Forehandul a deschis unghiuri, backhandul a avut adâncimea necesară, iar rapiditatea cu care spaniolul a lovit mingea l-a lăsat pe adversar fără . Cu toate că ibericul a pierdut setul al treilea, nu s-a pus în vreun moment problema învingătorului, întrebările fiind doar: în cât timp se va încheia partida și de ce nu primește totuși spaniolul

HotNews.roFoto: Hotnews

Tăvălugul

Rafael Nadal a arătat în primul set al partidei cu David Goffin precum un tăvălug: singurele momente de echilibru au fost cele în care s-a făcut tragerea la sorți. Au urmat minute grele pentru belgian: plimbat dintr-un colț în altul, micuțul David a încercat să returneze cât mai mult posibil, dar adversarul nu-l slăbea deloc din chingi.

Primul punct și urarele tribunelor

Primul punct făcut de Goffin în meci (venit după șapte consecutive ale lui Nadal) a fost întâmpinat cu bucurie mare în tribune. Tabela a continuat însă să fie nemiloasă cu David: 0-5. După 25 de minute, Nadal face un cadou cu un backhand în lungul liniei, iar Goffin apare pe tabelă cu primul game câștigat.

Sigur și puternic la serviciu, ibericul închide manșa după 28 de minute (6-1). Din tribune, se aud mai multe încurajări pentru David, cel care în primul set nu a avut argumentele necesare să se ia la trântă cu Goliat.

Nadal și wifi-ul de mare calitate

Rafa pare conectat la un wifi care nu poate da greș, indiferent cât de mare este cerința utilizatorilor. Deși a avut două mingi de game (40-15) și șansa de a conduce pentru prima dată pe tabelă, David nu a putut duce la bun sfârșit planul. Cele mai mici semne de îndoială sunt transformate de Nadal în adevărate probleme existențiale, iar Goffin și-a mai cedat încă o dată serviciul. S-a ajuns rapid la 3-1, iar Nadal nu a dat în niciun moment semne că și-ar putea pierde instinctul de prădător cu care a intrat pe teren.

După o ramă a lui Nadal, mingea cade pe baseline, iar smash-ul lui David este unul de mare calitate: lovitură direct câștigătoare. Reacția publicului este pe măsura execuției, iar Goffin ridică mâna în semn de mulțumire.

Serviciul și tabela la zero

Cunoscut pentru faptul că nu este cel mai grăbit jucător din lume atunci când trebuie să servească, Nadal a reușit performanța de a servi de trei ori la rând în gameul al șaselea din setul doi fix atunci când cronometrul a trecut de la 1 la 0. Cum să-l penalizezi?

Partea bună este că dacă ai o idee mai lungă de scris, iar Nadal este la serviciu, cu siguranță te încradrezi în timp indiferent cât de greu îți aduni ideile. Se joacă de o oră și 17 minute, iar Nadal are deja 2-0 la seturi (6-1, 6-3).

David, peste Goliat în setul trei

După ce salvează trei mingi de break, belgianul pare tot mai confortabil din punct de vedere mental, iar dreapta sa inversă îl lasă pe Nadal de câteva ori fără vreun răspuns (a deschis minunat terenul David). Este 2-2, iar lumea gustă din plin faptul că meciul s-a mai echilibrat. Dacă s-ar face un refendum pe această temă, sunt sigur că ar trece și publicul ar vota ca belgianul să câștige setul al treilea (dorința de spectacol este adânc infiptă în mintea publicului francez).

Setul trei se ridică la nivelul așteptărilor: David a prins curaj, păstrează distanța față de Nadal atunci când se află la serviciu, iar echilibru este unul evident (4-4).

Urmează un game în care aproape toată arena îi strigă numele belgianului: "David, David!", iar Goffin nu îi dezamăgește: fructifică primele mingi de break avute în acest meci, iar soarta setului este în mâinile sale în aceste momente (5-4 și serviciul).

David nu ratează șansa, închide setul după 43 de minute, iar fiesta este declanșată în tribune: vom avea cel puțin încă un set.

Ce se schimbă în debutul setului patru

Rafa face un mic pas în față, iar roadele aveau să vină în game-ul patru. Ibericul face break-ul (3-1), David nereușind să mai aibă aceeași claritate de pe baseline precum în urmă cu doar aproximativ 15 minute.

Între timp, am numărat cel puțin trei-patru cazuri în care Nadal a servit cu tabela arătând zero, însă avertismentul s-a tot lăsat așteptat.

Împins tot mai mult în spatele liniei de fund, David nu a mai contat cu adevărat contra serviciului, iar break-ul avans i-a permis lui Rafa să se ducă la un game distanță de calificarea în optimi: 5-2.

Nadal a închis balul pe propriul serviciu (6-3), după o partida în care bravul Goffin a reușit să-l țină pe "Regele zgurii" două ore și 49 de minute pe teren (6-1, 6-3, 4-6, 6-3).

În urma acestui succes, zestrea lui Nadal pe zgura pariziană numără 89 de victorii (doar două înfrângeri).

De știut: O statistică spune următoarele: de fiecare dată când Nadal a pierdut set într-un meci din primele trei tururi (2006, 2011, 2013) a câștigat și trofeul la Paris.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:43
„Nu e rasism, ce rasism?” Reghecampf, dialog tensionat cu reporterul GOLAZO.ro » Ce spune despre scandările fanilor
„Nu e rasism, ce rasism?” Reghecampf, dialog tensionat cu reporterul GOLAZO.ro  » Ce spune despre scandările fanilor
23:11
„A relansat campionatul” Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali: „Și-a scos banii! Rapid a fost prea slabă”
„A relansat campionatul” Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali: „Și-a scos banii! Rapid a fost prea slabă”
00:12
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Citește mai mult
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Citește mai mult
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!
Superliga
24.10
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
Citește mai mult
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
Ospăț cu ștaif, servire pe viteză și ce am mâncat la Zexe Blanc în București, lângă Parcul Icoanei
B365
23.10