Chivorchian: Gabi Balint este noul antrenor al Timisoarei

Gheorghe Chivorchian, directorul executiv al formatiei FC Timisoara a mentionat numele noului antrenor al echipei banatene. Potrivit oficialului, fostul stelist Gabi Balint va fi tehnicianul Timisoarei incepand de luni.

"Gabi Balint este, de astazi, noul antrenor al Timisoarei. Ne-am inteles cu dansul. Este un antrenor in care avem incredere si credem ca ne putem indeplini obictivele. In cazul in care la finalul mandatului Gabi si-a indeplinit obiectivul, exista posibilitatea prelungirii contractului", a declarat Chivorchian, potrivit gsp.ro.

"Ne-am dorit sa lucram cu el. Am mai facut-o si cand Hagi era la Timisoara. Credem ca am luat decizia cea mai buna. Momentan nu pot sa dau mai multe amanunte despre contractul lui Gabi Balint. Ceea ce este mai important este ca, din acest moment, antrenorul principal al lui Poli Timisoara este Gabi Balint", a adaugat directorul executiv al Timisoarei.

Gabi Balint a semnat cu Timisoara un contract pe trei ani. "Marian Iancu m-a felicitat si mi-a urat succes. Mi-a transmis ca doreste sa obtinem in acest sezon fie Cupa, fie campionatul. Sunt constient de munca la care m-am inhamat, e normal sa-mi asum riscurile, dar am incredere in mine. Am semnat un contract pe 3 ani, iar pe 7 ianuarie voi fi prezent la reunirea lotului", a spus Balint pentru gsp.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:45
Pe cine a trimis Reghe la culcare FOTO. Cui i-ar fi adresat tehnicianul FCSB ironiile de la finalul derby-ului: „Sunt și anumite specimene...”

13:43
Neymar, eliminat după „regula Vinicius” VIDEO. Reacție acidă a brazilianului: „I-am dat ocazia unui idiot să iasă în evidență”

13:12
La Rapid e rău și când învingi Cum a explicat Pancu 1-4 cu FCSB: „Ne-a prins într-o situație periculoasă”. De când nu se mai întâmplase!

11:51
Hagi l-a scos din lot Ce s-a schimbat în lista preliminară pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10

Citește mai mult

„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12

Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365