Ciclism: ​Gata de luptă după accidentarea suferită - Când va reveni Chris Froome în competiții

​Rutierul Chris Froome, grav rănit într-un accident în iunie 2019, revine în competiţii la finalul lunii februarie, când va evolua la UAE Tour, în Emiratele Arabe Unite.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt foarte încântat să revin. Mi-am încheiat o serie de antrenamente şi abia aştept să revin cu toată forţa", a declarat britanicul.

În iunie 2019, Chris Froome a fost internat câteva zile la Saint-Etienne după ce a suferit mai multe fracturi, la femurul drept, cotul drept şi la coaste, în timp ce concura în Criterium du Dauphine.

Chris Froome, cvadruplu câştigător al Turului Franţei, şi-a stabilit ca obiectiv şi în 2020 câştigarea acestei competiţii, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Transferuri la FCSB   Mihai Stoica, noi detalii despre   viitoarele mutări  ale roș-albaștrilor: „Suntem foarte aproape de doi jucători”
Superliga
23:39

Citește mai mult

Condamnați la închisoare   Doi români vor merge în spatele gratiilor după ce   au înjunghiat  un jurnalist » Un fost jucător de la Astra Giurgiu, implicat
Diverse
22:53

Dramatism total la Wimbledon!     Sorana Cîrstea,  eliminată în turul trei după un tie-break de infarct în setul decisiv cu Noskova. Tensiuni între româncă și echipa sa!
Tenis
19:53

Calificată în sferturi!    Maroc a făcut scor  contra Canadei și are un nou parcurs de senzație la Mondial, la fel ca în 2022. Totul despre Paraguay - Franța
Campionatul Mondial
22:05

Știri ultima oră
23:39
Transferuri la FCSB Mihai Stoica, noi detalii despre viitoarele mutări ale roș-albaștrilor: „Suntem foarte aproape de doi jucători”
Transferuri la FCSB  Mihai Stoica, noi detalii despre viitoarele mutări ale roș-albaștrilor: „Suntem foarte aproape de doi jucători”
23:25
Decizie înainte de Mexic - Anglia Ce a hotărât FIFA, la mai puțin de 48 de ore până la disputarea partidei din optimile CM 2026
Decizie înainte de Mexic - Anglia  Ce a hotărât FIFA, la mai puțin de 48 de ore până la disputarea partidei din optimile CM 2026
22:53
Condamnați la închisoare Doi români vor merge în spatele gratiilor după ce au înjunghiat un jurnalist » Un fost jucător de la Astra Giurgiu, implicat
Condamnați la închisoare  Doi români vor merge în spatele gratiilor după ce au înjunghiat un jurnalist » Un fost jucător de la Astra Giurgiu, implicat
23:27
Stanciu, pe val în China FOTO: Căpitanul naționalei a marcat din nou pentru Dalian Yingbo, chiar împotriva fostei sale echipe

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Am văzut Argentina suferind. Dar tot suferind a cucerit lumea

Theodor Jumătate: Am văzut Argentina suferind. Dar tot suferind a cucerit lumea

O blasfemie și o deconspirare

Cristian Geambașu: O blasfemie și o deconspirare

Eterna și fascinanta Elveție

Dan Udrea: Eterna și fascinanta Elveție

Dan Udrea: Eterna și fascinanta Elveție
Noaptea magică a lui  Martinez

Silviu Tudor Samuilă: Noaptea magică a lui Martinez

Kane e mare. Dar Anglia nu poate cuceri Mondialul

Theodor Jumătate: Kane e mare. Dar Anglia nu poate cuceri Mondialul

Fake tennis news

Cristian Tudor Popescu: Fake tennis news

Comentatorii Mondialului, stand-up comedy

Dan Udrea: Comentatorii Mondialului, stand-up comedy

Dan Udrea: Comentatorii Mondialului, <span>stand-up</span> comedy
Înfricoșătorii

Cristian Geambașu: Înfricoșătorii

Cristian Geambașu: Înfricoșătorii
46.39 sau 1.41.59?

Radu Naum: 46.39 sau 1.41.59?

Radu Naum: 46.39 sau 1.41.59?
VAR-ul e bun, tot oamenii sunt problema!

Dan Udrea: VAR-ul e bun, tot oamenii sunt problema!

Dan Udrea: <span>VAR-ul</span> e bun, tot oamenii sunt problema!
Nagelsmann și marketingul

Silviu Tudor Samuilă: Nagelsmann și marketingul

Brazilia lui „jogo bonito”  a dispărut. E Brazilia disperării

Theodor Jumătate: Brazilia lui „jogo bonito” a dispărut. E Brazilia disperării

David pe Șapte Coline

Cristian Geambașu: David pe Șapte Coline

Africa a mai închis din gura mare a Europei!

Dan Udrea: Africa a mai închis din gura mare a Europei!

Provocarea lui Dembele: cine vrea Balonul meu de Aur?

Theodor Jumătate: Provocarea lui Dembele: cine vrea Balonul meu de Aur?

Milionari pe drumuri

Cristian Geambașu: Milionari pe drumuri

Cristian Geambașu: Milionari pe drumuri
Dacă noi suntem zidul galben, ar fi trebuit să vedeți cum arată vijelia galbenă!

Dan Udrea: Dacă noi suntem zidul galben, ar fi trebuit să vedeți cum arată vijelia galbenă!

O victorie a lui Boc

Cristian Geambașu: O victorie a lui Boc

Cristian Geambașu: O victorie a lui Boc
Convertirea la Messianism

Convertirea la Messianism

: Convertirea la Messianism
Această Brazilie, acest Neymar

Cristian Geambașu: Această Brazilie, acest Neymar

Top stiri
Ce i-a lipsit lui Dinamo     VIDEO.  Cum puteau „câinii”   să se lupte la titlu  în sezonul trecut. Explicațiile lui Florentin Petre: „Dacă aveam asta...”
Superliga
18:43

Decizie-șoc la Wimbledon!  Serena și Venus Williams   s-au retras  de la turneul de dublu, după wild-card-ul primit: „Sunt profund îndurerată”
Tenis
19:12

Gaza trăiește pentru Mondial    VIDEO+FOTO:  Oamenii au sărbătorit calificarea Egiptului   printre dărâmături  + Gest superb al selecționerului africanilor
Campionatul Mondial
19:04

Dl. Ciucu trăiește, de azi, “Săptămâna Fără Surmenaj!”. Judecătorii i-au dat primarului general al Capitalei OK de concediu în Portugalia cu data de vineri, 3 iulie
B365
03.07