CIO avertizează - Halterele și-ar putea pierde statutul de sport olimpic

​Halterele şi-ar putea pierde statutul de sport olimpic, "în funcţie de evoluţiile viitoare" ale anchetei în ceea ce priveşte corupţia din cadrul Federaţiei internaţionale (IWF), a anunţat Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), citat de Reuters.

HaltereFoto: AGERPRES

Un raport independent publicat săptămâna trecută a evidenţiat zeci de ani de corupţie şi fraudă sub conducerea fostului preşedinte al IWF, ungurul Tamas Ajan, care este acuzat că ar fi acoperit cazuri pozitive de dopaj şi ar fi retras milioane de euro în numerar din costurile Federaţiei internaţionale de haltere.

"Suntem profund îngrijoraţi şi şocaţi de acest raport şi de amploarea activităţilor descrise în domeniul antidoping şi guvernare", a declarat preşedintele CIO, Thomas Bach, în cursul unei conferinţe de presă online.

"Am precizat foarte clar că, pe baza rezultatelor şi concluziilor Comisiei de Supraveghere a IWF ne vom rezerva dreptul de a lua măsuri de anvergură, inclusiv - dar fără a se limita la asta - de a examina problema halterelor în programul Jocurilor Olimpice", a adăugat conducătorul mişcării olimpice.

Ancheta, realizată de avocatul canadian Richard McLaren, autorpul raortului care a expus, în 2016, un sistem de dopaj instituţionalizat în Rusia, vine în urma acuzaţiilor de corupţie şi dopaj lansate într-un documentar al postului german de televiziune ARD, difuzat la începutul lunii ianuarie.

În urma acelor dezvăluiri, Tamas Ajan (81 ani), care a condus timp de două decenii Federaţia internaţională de haltere, s-a retras provizoriu, iar apoi şi-a prezentat demisia, la jumătatea lunii aprilie.

Thomas Bach a adăugat, totodată, că CIO nu va acorda nicio acreditare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor, niciunul oficial IWF implicat în ancheta în curs, potrivit Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:35
„Ne-a fost tare frică” Ioan Ovidiu Sabău și-a pus la zid jucătorii după eșecul cu U Craiova: „Trebuie să aibă și ei un pic de orgoliu”

23:17
„Domnu' arbitru, jucăm sau nu?” 😅 FOTO+VIDEO. Meci din Spania, amânat din cauza inundațiilor: „Eu aș mai face o probă ca să fiu sigur”

23:49
„Să-și dovedească valoarea” Explicațiile lui Coelho după ce Nsimba a fost lăsat din nou pe bancă: „Nu este un test”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Top stiri
S-au cutremurat pereții!  Cristi Chivu a făcut iureș în vestiar!  „Cel mai turbulent discurs”  de când românul o antrenează pe Inter
Stranieri
18.10

Citește mai mult

„Serios? Facem pe proștii?”  Reghecampf, reacție dură când a fost întrebat despre  Gigi Becali  » Ce spune despre patronii din Superliga și din străinătate
Superliga

Ederson a respins cu greu  Ianis Hagi, aproape de un gol spectaculos, după  un șut de la 25 de metri

Metrorex a căutat 4 săptămâni angajați fără rude la metrou pentru comisia care negociază noul contract colectiv. A găsit 13. Da, ați citit bine: 13 din aproape 300
B365
16.10