CNA intervine în războiul dintre FCSB și Steaua - Când este folosit corect termenul de "steliști"

Folosirea cuvintelor "Steaua", "steliştii" în emisiunile sportive reprezintă o informare incorectă, cuvintele putând fi utilizate doar în ceea ce priveşte Clubul Sportiv al Armatei, au transmis, marţi, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului, într-un punct de vedere adresat Asociaţiei Salvaţi Steaua, informează Agerpres.

Steaua BucurestiFoto: fcsteaua.ro

Punctul de vedere face referire la o decizie a Curţii de Apel Bucureşti prin care sancţiunea aplicată de CNA postului Pro TV pentru folosirea cuvintelor "Steaua", "steliştii" în emisiunile sportive reprezintă o informare incorectă, având în vedere deciziile instanţelor de judecată de a nu se mai folosi "Steaua" cu privire la Clubul Sportiv FCSB. "Cuvântul 'Steaua' se poate folosi doar în ceea ce priveşte Clubul Sportiv al Armatei, CS Steaua", preciza instanţa.

"Perfect, şi dacă este vorba despre o practică a Consiliului, deja intrată în vigoare, de ce a trebuit să mai intre şi acest răspuns pe ordinea de zi şi să nu plece direct? Mai ales că facem referire la o practică a Consiliului şi la o decizia a Înaltei Curţi? Atât. Strict ca procedură", a întrebat Monica Gubernat, fost preşedinte al CNA.

Dorina Rusu, membru CNA, a arătat că decizia în cauză aparţine instanţei, dar CNA se pronunţă după difuzarea oricărui material de presă audiovizuală.

"Pe de altă parte, trebuie să spunem că noi nu putem să dăm nişte directive, să spunem cine şi ce să folosească. Este o decizie a instanţei, dar noi, CNA, întotdeauna ne pronunţăm numai după difuzare, deci nu putem să zicem 'de acum puteţi să folosiţi un termen sau altul şi noi nu vă vom sancţiona'.

Nu aşa funcţionează CNA. E decizia lor. Eu sunt de acord cu punctul lor de vedere că în diverse contexte ar putea să fie folosit (cuvântul 'Steaua' n.r.) fără să fie sancţionabil. Dar noi nu putem să spunem aşa, să dăm noi o directivă, că 'Gata, de mâine, pentru că cereţi, se poate folosi Steaua'.

E o decizie a lor, că ei vorbesc despre libertate de exprimare în punctul ăsta de vedere şi e decizia lor să folosească sau nu şi apoi, noi, în funcţie de ce se întâmplă, o să decidem. Nu cred că este cazul să facem noi mai mult de atât. Dar argumentele lor mie mi se par valabile, sinceră să fiu, numai că nu e cazul să ne exprimăm noi mai mult decât am făcut-o şi o vom face în limitele legii", a spus Dorina Rusu.

Punctul de vedere al CNA a fost adoptat cu un vot împotrivă exprimat de Monica Gubernat.

"Eu sunt împotrivă. Şi nu pe formularea punctului de vedere juridic, ci al apariţiei acestui punct de vedere pe ordinea de zi", a precizat Gubernat.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:16
„Nu e nimic făcut pe ascuns” Ionuț Radu se apără după ce a fost acuzat că refuză naționala: „E șocant să constat asta”

22:47
Nucleul EURO 2024, tot mai subțire ANALIZĂ. Hagi, la minimul mandatului: doar 10 jucători de la EURO 2024 pentru dubla cu Polonia și Bosnia

22:43
Criză la gigantul Gyor Campioana Ungariei ar avea mari probleme financiare! Ce le-ar fi cerut jucătoarelor + prima reacție

23:13
„Nu mi se pare normal” Șumudică i-a dat replica lui Pancu: „Ce să fac, să-i pregătesc echipa?”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
„V-am cerut un singur lucru”   VIDEO  » Gică Hagi despre absențele lui Ionuț  Radu și Stanciu  de la națională: „E decizia lor. Mihăilă e accidentat”
Nationala
09.11

Citește mai mult

Chivu l-a impresionat   Gestul antrenorului lui Inter care  l-a lăsat fără cuvinte  pe David Popovici: „Mi-a arătat ce fel de om poate fi”
Campionate

„Suntem prea proști! Mai ales bărbații”  Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care  și-a abuzat partenera minoră:  „Nu e de ajuns!”
Alte sporturi

VIDEO | Vești proaste de pe Centura Capitalei, de pe șantierul de lărgirea la 4 benzi a DNCB, între A2 și DN2 - Afumați-Glina. Termenul de finalizare se mută la primăvară, în varianta optimistă
B365