Cosmin Contra, amendat de FRF după ce l-a înjurat pe George Pușcaș

Episodul neplăcut în care Cosmin Contra a putut fi observat pe camerele tv înjurându-l pe George Pușcaș după ce a ratat un penalti în meciul cu Norvegia nu a rămas nesancționat. Surse federale au precizat că selectionerul a fost amendat cu 20% din salariu, adică aproximativ 6500 de euro, informează gsp.ro.

Cosmin ContraFoto: frf.ro

Deși nu era nominalizat să execute acel penalti la meciul cu Norvegia, Pușcaș a luat mingea și a executat. Ratarea i-a adus o înjurătură grosolană, de peluză, din partea selecționerului. Totul a putut fi observat la tv, pe reluări.

Prejudicii de imagine

Ce i-au reproșat oficialii din FRF? Prejudicii de imagine. În aceste condiții, selecționerul a primit o amendă echivalentă cu 20% din contractul său, adică 6.500 de euro (Cosmin Contra are un salariu luna de 32.500 de euro).

Cu sau fără amendă, Guriță are nevoie de patru puncte pentru a califica naționala la Euro 2020.

Tricolorii au nevoie de o victorie cu Suedia și de o remiză în Spania pentru a evolua la turneul final din vara anului viitor.

Clasament Grupa F:

1. Spania (19-5) 20 puncte - a obținut calificarea

2. Suedia (18-9) 15

3. România (17-8) 14

4. Norvegia (13-10) 11

5. Feroe (4-23) 3

6. Malta (2-18) 3

Au rămas de disputat:

• 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
• 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45).

Aici poți citi toate calculele unei eventuale calificări a tricolorilor la Euro 2020.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:01
Vestiare de 400.000 de euro Echipa din Liga 1 ia banii de la Consiliul Județean + ce se întâmplă cu stadionul

15:07
„Detaliile fac diferența” VIDEO. Filipe Coelho, înainte de meciul cu Inter d'Escaldes: „Dacă pierdem, va fi din cauza mea”

14:08
Tragedie pentru Kimmich Fotbalistul lui Bayern nu va evolua diseară: tatăl lui a murit la 57 de ani, după un infarct

14:28
„Nu vă e rușine?” Fanii Stelei au răbufnit după ce clubul a încheiat un parteneriat cu Pescobar, suporter declarat al FCSB

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Top stiri
Blat cu Mutu, la Dinamo  „Eu chiar n-am știut nimic”, spune Adrian Mutu despre  un faimos meci aranjat, cu Borcea în lojă și Dinu pe bancă
Special
07:30

Citește mai mult

Moment viral în PSG - Barca   FOTO  Lucas Hernandez și Lamine, protagoniști: „Yamal  o să verifice și sub pat,  la hotel”
Liga Campionilor
09:59

„Știți ce trebuia să facem noi? O răscoală”   Ilie Năstase,  declarații controversate  despre România, după protestele violente din Franța
Diverse
11:27

FOTO | “Intersecția Morții”. Accident cumplit, cu o femeie lovită de un autocar care venea de pe Colentina și mergea spre Calea Moşilor, și Pasajul de la Obor
B365
20.10