Au mai rămas puține zile până la startul meciurilor de pe tablourile principale de la Roland Garros, iar sportivii implicați în cel de-al doilea Grand Slam al sezonului din tenis se află în linie dreaptă cu pregătirea.
Dublă câștigătoare de Grand Slam, Garbine Muguruza a împărtășit cu fanii câteva imagini înainte de startul turneului parizian. Într-una dintre imagini, iberica își arată palmele.
În vârstă de 27 de ani, Muguruza a câștigat Roland Garros-ul în 2016, iar Wimbledon-ul în 2017. Este una dintre favoritele la câștigarea trofeului de pe Philippe Chatrier.
Turneul de la Roland Garros se dispută în perioada 30 mai - 13 iunie, are premii totale în valoare de €34.367.215, iar aceasta este ediția cu numărul 125. Campionii en-titre sunt Iga Swiatek și Rafael Nadal (de 13 ori câștigător la Paris).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro