Cupa Davis: România - Peru va avea loc la Cluj-Napoca

Cupa Davis: România - Peru va avea loc la Cluj-Napoca

​Comitetul Federaţiei Internaţionale de Tenis pentru Cupei Davis a luat decizia ca meciul dintre România și Peru, programat în zilele de 27 şi 28 noiembrie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, să se desfăşoare conform programării iniţiale, a anunțat Federaţia Română de Tenis.

Cupa DavisFoto: daviscup.com

A fost nevoie de o decizie explicită a Comitetului Cupei Davis în contextul în care Federaţia Peruană de Tenis a solicitat ITF ca acest meci să se dispute într-o altă ţară, dată fiind situaţia pandemiei de Covid-19 în România, informează Agerpres.

FRT, care a organizat în timpul acestei pandemii două partide din Billie Jean King Cup şi partida cu Portugalia din Cupa Davis, a prezentat, însă, argumente solide pentru care acest meci trebuie să se desfăşoare în România, unul dintre cele mai importante dintre acestea fiind sprijinul total oferit de autorităţile locale ale municipiului Cluj-Napoca, precum şi implicarea primarului Emil Boc în buna organizare a acestui eveniment. Săptămâna trecut, Cluj-Napoca a organizat, de asemenea, cu succes, un turneu WTA, Transylvania Open.

"Având în vedere facilităţile medicale disponibile şi aprecierea comitetului potrivit căreia Protocoalele ITF Covid-19 sunt suficient de robuste pentru a permite unei întâlniri să funcţioneze în siguranţă, chiar şi cu niveluri ridicate de Covid-19, membrii Comitetului au votat în favoarea disputării acestei întâlniri aşa cum era planificată iniţial, în România", se arată în decizia Comitetului ITF.

Miza acestei partide este una foarte importantă, în condiţiile în care echipa care va câştiga va juca anul viitor în calificările Cupei Davis pentru şansa de a se califica între cele mai bune 16 echipe naţionale din lume la turneul final al Cupei Davis din 2022. În Cupa Davis participă peste 140 de naţiuni din întreaga lume.

Formatul Cupei Davis, ediția din 2022

În 2022, Davis Cup Finals va fi un turneu la care vor participa 16 echipe (faţă de 18 acum), iar finalistele de anul acesta vor fi acceptate direct.

Celelalte 16 echipe din turneul final din 2021 plus cele opt reprezentative de mai sus şi cele două formaţii care vor promova barajul vor forma un grup de 26 de naţionale.

Din aceastea, ITF va alege două echipe ce vor primi wild card pentru turneul final 2022, iar cele 24 de formaţii rămase vor juca, în luna martie 2022, în calificări, pentru 12 locuri rămase la turneul final.

Cele două echipe care vor fi învinse în barajul la care va participa şi România vor evolua anul viitor în play-off-ul Grupei Mondiale I, alături de celelalte 12 formaţii eliminate weekend-ul trecut şi de două reprezentative care vor promova barajul Grupei Mondiale II.

Ediţia din acest an a Davis Cup Finals, un turneu cu şase grupe a câte trei echipe, va avea loc între 25 noiembrie şi 5 decembrie, la Torino (două grupe), Innsbruck (două grupe) şi Madrid (două grupe şi fazele eliminatorii), transmite News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
01:41
Suedia - România LIVE de la 21:45 » Primul „11” pregătit de Hagi pentru debutul în Liga Națiunilor
Suedia - România  LIVE de la 21:45 » Primul „11” pregătit de Hagi pentru debutul în Liga Națiunilor
22:35
Titular cu Suedia VIDEO. Gică Hagi a confirmat GOLAZO.ro: „E bun de joc, el va juca!”
Titular cu Suedia VIDEO. Gică Hagi a confirmat GOLAZO.ro: „E bun de joc, el va juca!”
22:39
„Pentru mine, după Dumnezeu vine Hagi” VIDEO+FOTO. „Regele”, întâmpinat ca un idol la Stockholm și de români, dar și de suedezi
„Pentru mine, după Dumnezeu vine Hagi” VIDEO+FOTO. „Regele”, întâmpinat ca un idol la Stockholm și de români, dar și de suedezi
22:25
„Cere foarte mult de la noi” VIDEO. Răzvan Marin a dezvăluit ce le-a transmis Gică Hagi jucătorilor săi: „Vă spun sincer”
„Cere foarte mult de la noi”  VIDEO. Răzvan Marin a dezvăluit ce le-a transmis Gică Hagi jucătorilor săi: „Vă spun sincer”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
Reghecampf, prezentat oficial!   VIDEO.   Noul antrenor al FCSB:  „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Superliga
24.09
Reghecampf, prezentat oficial! VIDEO. Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Citește mai mult
Reghecampf, prezentat oficial! VIDEO. Noul antrenor al FCSB: „Nu am cum să-i pun asemenea condiții lui Becali”
Decizie-șoc pe lista FIFA!  Vassaras  a exclus un central cu 15 ani vechime  și a ales un nume surprinzător care să-l înlocuiască
Diverse

Blocuri în loc de templu   REPORTAJ.   Aici a devenit Pele rege!  Rasunda, stadionul legendar din Stockholm care a dispărut, și povestea care l-a trimis în istorie
Liga Națiunilor

FOTO | Muntele din București, sanctuarul alpiniștilor din oraș. Cine a adus la Trapezului aventura de pe creste
B365