Cupa Spaniei: Real Madrid vs Barcelona - El Clasico, de trei ori într-o lună

Cupa Spaniei: Real Madrid vs Barcelona - El Clasico, de trei ori într-o lună

​Real Madrid - Barcelona, meci contând pentru prima manşă a semifinalelor din Cupa Spaniei, este programat, joi, 2 martie, de la ora 22:00, pe Santiago Bernabeu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Real Madrid şi Barcelona se întâlnesc într-un nou episod din El Clasico, de data aceasta în semifinalele din Copa del Rey, câştigătoarea „dublei” urmând să joace finala competiţiei cu învingătoarea din „duelul nordului”, Osasuna - Athletic Bilbao.

Înaintea manşei a doua, programată pe 5 aprilie, pe Camp Nou, Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni şi în meciul din returul campionatului, pe 19 martie, tot în Catalonia.

Cele două echipe s-au întâlnit deja de două ori în acest sezon, mai întâi în campionat, pe 16 octombrie 2022, când Real Madrid s-a impus în faţa celor de la Barcelona cu 3-1 (Benzema 12, Valverde 35, Rodrygo 90+1p / Ferran 83), apoi în finala Supercupei Spaniei, la Riad, pe 15 ianuarie 2023, când catalanii au câştigat cu acelaşi scor, 3-1 (Gavi 33, Lewandowski 45, Pedri 69 / Benzema 90+3).

Real Madrid este pe locul 2 în LaLiga, cu 52 de puncte după 23 de etape, la şapte puncte în urma rivalei Barcelona, şi aşteaptă derby-ul după egalul de pe teren propriu cu Atletico Madrid, scor 1-1 în campionat, într-un meci în care a avut un om în plus din minutul 64.

Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a ajuns în semifinalele din Cupa Spaniei după ce a trecut cu 1-0 de Cacereno (d), cu 3-2 de Villarreal (d) şi cu 3-1 de Atletico Madrid (a), meciuri disputate într-o singură manşă.

Real Madrid are în palmares 19 trofee ale Cupei Spaniei, cel mai recent fiind cucerit în 2014, după 2-1 într-o finală cu Barcelona disputată la Valencia.

Barcelona este lider în campionat, cu 50 de puncte acumulate în 23 de partide, cu şapte puncte mai multe decât rivala Real Madrid, şi vine pe Santiago Bernabeu după ce a pierdut surprinzător în ultima etapă din LaLiga, 0-1 în deplasare cu Almeria.

Până în această fază a competiţiei, echipa antrenată de Xavi Hernandez a trecut cu 4-3 de Intercity Alicante (d), cu 5-0 de Ceuta (d) şi cu 1-0 de Real Sociedad (a), de asemenea întâlniri decise într-o singură manşă.

Barcelona a câştigat Cupa Spaniei de 31 de ori (record naţional), ultima dată în 2021, scor 4-0 în finala cu Athletic Bilabo disputată la Sevilla.

Echipele probabile

Real Madrid: Courtois - Carvajal, Militao, Rudiger, Nacho - Modric, Tchouameni, Camavinga - Valverde, Benzema, Vini Jr (accidentaţi: Alaba, Mendy, Rodrygo).

FC Barcelona: Ter Stegen - Kounde, Araujo, Christensen, Balde - Gavi, Busquets, De Jong - Raphinha, Ansu Fati, Ferran (accidentaţi: Pedri, Dembele, Lewandovski).

Superbet oferă cota 1,70 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze în meciul Real Madrid - Barcelona.

Real Madrid - Barcelona GG

Cotă 1.70

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:43
Reghe, gata să intervină Tehnicianul FCSB ar vrea să salveze fotbalistul intrat pe lista neagră a lui Becali
Reghe, gata să intervină Tehnicianul FCSB ar vrea să salveze fotbalistul intrat pe lista neagră a lui Becali
17:46
„Am nevoie de ajutor” Mesajul alarmant postat de tatăl lui Lamine Yamal a stârnit îngrijorare la Barcelona
„Am nevoie de ajutor” Mesajul alarmant postat de tatăl lui Lamine Yamal a stârnit îngrijorare la Barcelona
17:00
Contrazice Rapidul Reacție surprinzătoare după ce giuleștenii au cerut depunctări: „Și psihologul te trimite acolo”
Contrazice Rapidul Reacție surprinzătoare după ce giuleștenii au cerut depunctări: „Și psihologul te trimite acolo”
16:25
Chivu poate intra în istoria lui Inter Ce trebuie să se întâmple la derby-ul cu AC Milan pentru ca românul să cucerească definitiv Italia
Chivu poate intra în istoria lui Inter Ce trebuie să se întâmple la derby-ul cu AC Milan pentru ca românul să cucerească definitiv Italia
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
14:08
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino? UEFA ar vrea ca șeful FRF să candideze la șefia FIFA. L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Citește mai mult
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino? UEFA ar vrea ca șeful FRF să candideze la șefia FIFA. L'Equipe dezvăluie planul europenilor
„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga
13:06

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”
Campionate
12:08

VIDEO | Insomniac, Negoiță face lobby nocturn pentru AquaVentura: anunță prelungirea gratuității în parcul acvatic din Pantelimon. Nu mai e în slip, dar are cămașă care face ape, ape
B365
28.10