Dan Petrescu, dezlănțuit după titlul obținut de CFR Cluj: „Nu merit să fiu tratat așa în România”

Dan Petrescu, dezlănțuit după titlul obținut de CFR Cluj: „Nu merit să fiu tratat așa în România”

Dan Petrescu și-a criticat în termeni duri contestatarii după ce a obținut titlul de campion în Liga 1, duminică, alături de CFR Cluj.

Dan PetrescuFoto: cfr1907.ro

CFR Cluj a profitat de pasul greșit făcut de FCSB (2-2 vs FC Voluntari) și a obținut duminică al optulea titlu din istorie după victoria cu CSU Craiova de la Cluj (2-1).

Deși în Gruia s-a declanșat sărbătoarea, Dan Petrescu a fost extrem de supărat la conferința de presă pe cei care l-au contestat de-a lungul campionatului în Liga 1.

Cristian Balaj, prima reacție după ce CFR Cluj a devenit campioana României pentru a opta oară

Dan Petrescu se consideră nedreptățit, în ciuda campionatului obținut cu CFR Cluj

„Nu e uşor să câştigi cinci campionate la rând. Şi în continuare aştept să fiu criticat de astăzi încolo, cum am fost de când sunt antrenor aici, am fost făcut praf şi pulbere non-stop, dar până la urmă medalia e aici. Ceilalţi vorbesc şi eu câştig trofee.

După un meci mi s-a cerut şi demisia, mi s-a spus că nu înţeleg nimic, că jucăm nu ştiu cum, dar îi felicit pe cei care dau declaraţii despre mine, un antrenor şi un om care a făcut ceva pentru fotbalul românesc. Ca jucător mi-am dat viaţa, am scos lumea în stradă, iar ca antrenor fac lumea fericită.

În continuare voi fi criticat, sunt convins, asta este realitatea, dar nu merit acest tratament pe care îl am eu în România! Nu merit acest tratament! O să vi le spun pe toate, pentru că sunt multe care s-au adunat. Nu ar fi corect acum să stric petrecerea şi să mă iau de X şi de Y, se cunosc cei care m-au făcut praf şi nu mă suportă pentru că sunt un învingător şi câştig oriunde merg.

A fost cel mai greu an. S-au uitat repede şi acele rezultate (n.r. - din cupele europene), dintr-odată am devenit un antrenor prost. Şi acum e antrenor prost. Nu am cum să mă transform într-un antrenor prost, nu sunt cel mai bun din lume, nici din România, dar sunt un antrenor care în ultimii şase ani am câştigat titlul în România.

Să nu uităm că şi FCSB şi Universitatea Craiova au făcut un campionat excelent, mai ales FCSB. Putem să pierdem campionatul cu 95 de puncte. Atrag din nou atenţia, acest sistem, chiar dacă noi am luat campionatul, nu este corect!

În următoarele 2-3 zile cred că va fi plin de petreceri, e normal, dar vom merge să câştigăm (n.r. - cu FCSB). Voi încerca să fac o echipă foarte bună ca să câştigăm meciul, nu voi merge în vacanţă la Buzău, în niciun caz.

Jucătorii care lucrează cu mine ştiu asta. Nu ştiu însă când vom începe antrenamentele, pentru că ar trebui 2-3 zile libere. Nu-mi place să pierd, nu pot să-mi iau acest defect şi, indiferent ce va fi, vom merge să câştigăm meciul cu FCSB" - Dan Petrescu.

Fotbaliștii lui Dan Petrescu au întrerupt conferința de presă pentru a-l stropi pe antrenor și a se bucura alături de el pentru trofeul câștigat.

Titlurile CFR-ului (8 în 14 ani): 2007-2008 / 2009-2010 / 2011-2012 / 2017-2018 / 2018-2019 / 2019-2020 / 2020-2021 / 2021-2022.​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Certat de Pancu   Stojilkovic, imun la critici:  „Nu ascult ce spun” » Antrenorul l-a „urecheat” după meci: „Chestii care nu se fac la experiența lui”
Superliga
06.09
Certat de Pancu Stojilkovic, imun la critici: „Nu ascult ce spun” » Antrenorul l-a „urecheat” după meci: „Chestii care nu se fac la experiența lui”
Citește mai mult
Certat de Pancu Stojilkovic, imun la critici: „Nu ascult ce spun” » Antrenorul l-a „urecheat” după meci: „Chestii care nu se fac la experiența lui”
„Ce mă fac eu în sistemul ăsta?”  Nicolescu dezvăluie  discuțiile personale  cu jucătorii lui Dinamo și ce face diferit Campos față de Kopic

„Tavi la CFR? În niciun caz”  Mihai Stoica a vorbit despre  problemele lui Octavian Popescu:  „Trebuie să-și pună ordine în viață”

La US Open ca pe catwalk   VIDEO + FOTO:    Townsend îi face concurență lui Osaka  cu outfitul nonconformist purtat înaintea meciului cu Sabalenka
Tenis

Știri ultima oră
10:52
„Magnet” pentru rivali Nepotul lui Victor Pițurcă, fan Dinamo? » La fel s-a întâmplat și în cazul lui Rotaru și Ienei
„Magnet” pentru rivali Nepotul lui Victor Pițurcă,  fan Dinamo? » La fel s-a întâmplat și în cazul lui Rotaru și Ienei
10:47
Vin întăririle la CFR Cluj Șumudică anunță: „Încă 3 transferuri” » Ofertă importantă pentru Biliboc
Vin întăririle la CFR Cluj  Șumudică anunță: „Încă 3 transferuri” » Ofertă importantă pentru Biliboc
11:30
Purtat pe brațe VIDEO: Kimi Antonelli, imagini senzaționale cu fanii Ferrari, după triumful din MP al Italiei
Purtat pe brațe VIDEO: Kimi Antonelli, imagini senzaționale cu fanii Ferrari, după triumful din MP al Italiei
10:40
„Această boală îl pune la pământ” Îngrijorare după imaginile cu Novak Djokovic din SUA: „Se simte rău, ceva nu e în regulă”
„Această boală îl pune la pământ” Îngrijorare după imaginile cu Novak Djokovic din SUA: „Se simte rău, ceva nu e în regulă”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB
Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo <span>-</span> U Cluj
Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!
Top stiri
„Hai, lasă-mă! Se ferește, a?”    Dialog aprins  MM Stoica - Andrei Nicolescu: „Protestează grav de tot. N-are voie!”
Superliga
06.09
„Hai, lasă-mă! Se ferește, a?” Dialog aprins MM Stoica - Andrei Nicolescu: „Protestează grav de tot. N-are voie!”
Citește mai mult
„Hai, lasă-mă! Se ferește, a?”   Dialog aprins MM Stoica - Andrei Nicolescu: „Protestează grav de tot. N-are voie!”
„Avem o problemă”  Rapid a câștigat la Galați, dar  Pancu e îngrijorat:  „Multe nemulțumiri, deciziile nu sunt cele corecte”
Superliga
06.09
„Avem o problemă” Rapid a câștigat la Galați, dar Pancu e îngrijorat: „Multe nemulțumiri, deciziile nu sunt cele corecte”
Citește mai mult
„Avem o problemă” Rapid a câștigat la Galați, dar Pancu e îngrijorat: „Multe nemulțumiri, deciziile nu sunt cele corecte”
Dezastru cu fundașii  Probleme uriașe în  centrul defensivei la FCSB:  „Și-a rupt clavicula”
Superliga
06.09
Dezastru cu fundașii Probleme uriașe în centrul defensivei la FCSB: „Și-a rupt clavicula”
Citește mai mult
Dezastru cu fundașii Probleme uriașe în centrul defensivei la FCSB: „Și-a rupt clavicula”
Răsturnare de situație în Pădurea Băneasa. Drumul auto către Cartierul Greenfield poate fi redeschis. Decizia Curții de Apel este definitivă
B365