Dan Petrescu și motivele eliminării din Cupa României

CFR Cluj a fost eliminată din semifinalele Cupei României de Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-0, după o partidă în care campioana a jucat mai mult de o repriză în 10, iar echipa lui Cristiano Bergodi a ratat două lovituri de la 11 metri.

Dan PetrescuFoto: Stuart Wallace/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Dan Petrescu dă vina pe oboseală pentru eliminarea CFR-ului din Cupa României

La finalul partidei, Dan Petrescu a declarat că echipa sa a resimțit oboseala de după partida de campionat cu Farul Constanța și că își recunoaște greșeala de a nu folosi anumiți jucători proaspeți.

„Cam așa a fost, asta e realitatea. Din păcate, jucătorii care au jucat la meciul cu Farul nu și-au revenit, a fost un meci cu intensitate maximă acolo, cu mult stres și drum foarte lung.

Apoi ne-am întors la Cluj, 5 ore cu autocarul. Se vedea că toți vor, dar nu puteau. Chiar Burcă mi-a zis că nu poate să alerge. Aici e greșeala mea, poate trebuia să bag jucătorii care au evoluat mai puțin.

Așa n-aș mai fi riscat. La câți accidentați avem, nu ne mai trebuiau alții. Am arătat mai bine în 10, singurul lucru de care îmi pare rău e că trebuia să bag 7-8 jucători proaspeți, dar am zis să respect competiția, pentru că voiam în finală.

E al 57-lea meci, băieții sunt foarte obosiți, s-a văzut clar. Camora a intrat după accidentare, Burcă a intrat foarte obosit, acolo s-a pierdut meciul, la eliminare.

Se vede c-au câștigat Cupa României, sunt specialiștii competiției și le urez baftă” – a declarat Dan Petrescu, conform DigiSport.

În următoarea etapă din play-off-ul SuperLigii, CFR Cluj se va deplasa în Giulești pentru duelul cu Rapid, luni de la ora 20:30.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:43
„Nu e rasism, ce rasism?” Reghecampf, dialog tensionat cu reporterul GOLAZO.ro » Ce spune despre scandările fanilor

07:30
Cătălin Țepelin Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

23:11
„A relansat campionatul” Jucătorul care l-a impresionat pe Gigi Becali: „Și-a scos banii! Rapid a fost prea slabă”

00:12
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Girează rasismul ultrașilor   VIDEO.   Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB  în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
Superliga
24.10

Citește mai mult
Girează rasismul ultrașilor VIDEO. Gestul șocant făcut de jucătorii de la FCSB în momentul în care Peluza Nord scanda lozinci rasiste
„Groaznic! Așa nu facem nimic”  Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă  am simțit că nu vom câștiga”
Superliga
00:12
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Citește mai mult
„Groaznic! Așa nu facem nimic” Pancu, după eșecul drastic cu FCSB: „Din prima secundă am simțit că nu vom câștiga”
Inspirația lui Reghecampf!   VIDEO.  Rezervele alese de antrenorul de la FCSB  au întors derby-ul cu Rapid  » Patru goluri în 23 de minute!
Superliga
24.10
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
Citește mai mult
Inspirația lui Reghecampf! VIDEO. Rezervele alese de antrenorul de la FCSB au întors derby-ul cu Rapid » Patru goluri în 23 de minute!
FOTO | Cine erau “mișeii” care cerșeau la Podul Calicilor, bariera care-i ținea departe de București pe nefericiții din mahala. Puntea peste Dâmbovița va fi reconstruită
B365
23.10