Decizia luată în privința arbitrului care a lovit cu cotul un jucător al lui Liverpool

Tușierul Constantine Hatzidakis l-a lovit cu cotul pe Andy Robertson, iar comisia arbitrilor din Anglia a luat o decizie după remiza dintre Liverpool și Arsenal, scor 2-2.

Constantine Hatzidakis l-a lovit pe Andy RobertsonFoto: Nick Potts / PA Images / Profimedia

Constantine Hatzidakis, suspendat după ce l-a lovit pe Andy Robertson

Presa engleză relatează că Hatzidakis a fost reţinut de la delegări până la finalizarea anchetei privind incidentul de duminică.

„PGMOL nu îl va mai delega pe Constantine Hatzidakis la meciuri în nicio competiție cât timp FA investighează incidentul în care au fost implicați arbitrul asistent și Andrew Robertson, fundașul lui Liverpool”, a anunțat organismul care conduce arbitrajul din Premier League.

Scena s-a petrecut la pauza meciului de pe Anfield, când arbitrul principal invitase cele două echipe să se îndrepte către cabine.

Internaţionalul scoţian Andrew Robertson s-a apropiat de unul din cei doi tuşieri, Constantine Hatzidakis, pentru a-i spune ceva, probabil să protesteze pentru o decizie. În momentul în care fundașul se apropie de arbitru, acesta ridică braţul şi, cu cotul, îi atinge gâtul jucătorului, scrie News.ro.

Un reporter al Sky Sports, prezent la marginea terenului, a spus că, după incident, Robertson a exclamat: „Mi-a dat un cot în gât! Tuşierul tocmai mi-a dat un cot în gât!”

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:28
Dan Udrea Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

15:12
Veste bună pentru Dinamo Nuno Campos a anunțat că poate conta din nou pe unul dintre jucătorii săi de bază

15:07
„Dubla” lui Bîrligea, gură de aer Ilie Dumitrescu dezvăluie ce a găsit pe biroul selecționerului Gică Hagi

14:37
Surpriză uriașă în provocarea Netflix FOTO. O fostă coafeză l-a învins pe campionul mondial și a câștigat o avere

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Top stiri
FCSB contraatacă  Reacție dură după acuzațiile Gloriei: „Am plecat echipați la hotel,  nu aveam apă caldă!  Jucătorii vomitau din cauza mirosului”
Cupa Romaniei
30.10

Citește mai mult

Așa arată noul San Siro   FOTO.  Inter și AC Milan  și-au prezentat viitorul stadion  + Cluburile vor încasa sute de milioane de euro!
Campionate

„Ziua în care am cunoscut un zeu!”   VIDEO.  Sir Patrick Stewart, copleșit de emoții când povestea despre  întâlnirea cu Messi
Special

Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
B365