Cristian Geambașu    Greu  de privit
Cristian Geambașu

Cristian Geambașu Greu de privit

• Dar terapie de desființat fotbalul a fost derby-ul de clasament de la Galați.
Adaugă GOLAZO.ro la favorite

Dacă așa arată meciul între locurile 2 și 3, iar la Botoșani-Buzău se înscriu 6 goluri, e nevoie de un psiholog să ne explice noima Ligii 1.

Când transmisia live îți oferă o imagine căutat artistică cu craterele Lunii, de zici că e un documentar furnizat de NASA, înseamnă că e o problemă cu calitatea meciului.

Partida dintre Oțelul și Dinamo, derby-ul de clasament al etapei a 10-a (locul 2 cu locul 3), a fost o încercare grea pentru privitori.

Oțelului nu-i place să atace, ba chiar pare că se supune unui supliciu, deși numără în echipă oameni tehnici ca Cisotti, Lameira sau Pop.

Tot la sacrificiu

Dinamo ar ataca, dar nu are cu cine. La propriu. În condițiile absenței celor 6-7 oameni de bază nu poți să aștepți totul de la locomotiva Selmani și foarte puțin de la fluturașul Cîrjan, neatras de munca de jos.

Patriche sapă ca un ortac, dar atât, Amzăr greșește și pase de doi-trei metri, Olsen a înțeles repede unde a ajuns și bubuie baloane.

Prima repriză i-a arătat pe dinamoviști în ipostaza devenită clasică, jucând la sacrificiu și trăgând de rezultat.

Totuși, prostia portarului Iustin Popescu convertită în gol prin penalty-ul obținut și transformat de Selmani a făcut posibil ca scorul să fie, totuși, 1-1 la finalul minutului 45.

Dorinel Munteanu l-a bruscat pe Maftei. FOTO Raed Krishan/GOLAZO.ro Dorinel Munteanu l-a bruscat pe Maftei. FOTO Raed Krishan/GOLAZO.ro
Dorinel Munteanu l-a bruscat pe Maftei. FOTO Raed Krishan/GOLAZO.ro

Dizgrațiosul Dorinel

Nu, totuși, că nici Oțelul n-a arătat nimic special. În afară de o dominare haotică. Și în afară de reprezentația dizgrațioasă a lui Dorinel Munteanu, al cărei punct culminant a fost corecția inclusiv fizică aplicată tânărului Maftei. De la care plecaseră, culmea, cam toate fazele periculoase ale Oțelului.

Nu este deloc în regulă această pseudo-pedagogie mustind a violență verbală și fizică și poate că domnul Munteanu ar trebui convocat la comisiile abilitate pentru rele tratamente aplicate jucătorilor. Și-ar merita convocarea.

Cât despre victimă, Maftei adică, am observat la final că și-a grațiat „profesorul”. Păi, dacă nu e problemă, să fiți sănătoși amândoi și să vă continuați colaborarea!

Dinamo altfel

Estetic, meciul nu a arătat altfel în repriza a doua. A arătat însă ceva mai bine Dinamo și ceva mai rău Oțelul

Zeljko Kopic a simțit ce nu merge și unde trebuie să umble. Intrările lui Costin, Opruț și Caragea au reechilibrat raportul energetic și chiar fotbalistic.

Cîrjan și Olsen au început să arate a mijlocași de construcție, iar după ratarea uriașă a lui Caragea senzația a fost că Dinamo ar fi meritat mai mult.

1-1 înseamnă un punct de fiecare și un punct evaporat în căldarea atât de încăpătoare a fotbalului de proastă calitate.

P.S. La faza posibilului henț în careu al lui Cîrjan, Andrei Nicolescu poate considera că Dinamo a început să fie respectată și a primit 5% din partea arbitrilor?

Știri ultima oră
20:15
Pagubă de 250.000 de euro Un fotbalist important din Superligă ar fi fost victima unei fraude în mediul online
Pagubă de 250.000 de euro Un fotbalist important din Superligă ar fi fost victima unei fraude în mediul online
19:54
Explicații după 0-50 Dinamo, comunicat după eșecul șocant de la fotbal feminin: „Știm că aceste scoruri nu ne fac cinste...”
Explicații după 0-50 Dinamo, comunicat după eșecul șocant de la fotbal feminin: „Știm că aceste scoruri nu ne fac cinste...”
19:09
Mesaj de la Cristiano Cum a reacționat Ronaldo, după câștigarea Ballon d’Or of All Time, premiul cu sistem de vot controversat
Mesaj de la Cristiano Cum a reacționat Ronaldo, după câștigarea Ballon d’Or of All Time, premiul cu sistem de vot controversat
18:56
LIVE FC Voluntari - U Craiova, în etapa #2 din Cupa României. Ilfovenii dau lovitura înainte de pauză
LIVE FC Voluntari - U Craiova, în etapa #2 din Cupa României. Ilfovenii dau lovitura înainte de pauză
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
14:08
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino? UEFA ar vrea ca șeful FRF să candideze la șefia FIFA. L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Citește mai mult
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino? UEFA ar vrea ca șeful FRF să candideze la șefia FIFA. L'Equipe dezvăluie planul europenilor
„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga
13:06

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”
Campionate
12:08

Soluția Ciucu pentru parte din problemele cu apa caldă și căldura din București. Cuvântul magic e SACET
B365
28.10