Echipa din Liga 1 care îi poate oferi stabilitate financiară lui Dan Petrescu pentru a se bate cu granzii CFR, FCSB și Craiova

Echipa din Liga 1 care îi poate oferi stabilitate financiară lui Dan Petrescu pentru a se bate cu granzii CFR, FCSB și Craiova

​A anunțat cu puțin timp în urmă că vrea să devină primul antrenor care câștigă titlul în Liga 1 cu trei echipe diferite, iar acum iese la iveală și numele formației unde Dan Petrescu ar putea antrena din vara acestui an.

Dan PetrescuFoto: pressinphoto / ddp USA / Profimedia

A cucerit campionatul deja cu două echipe (Unirea Urziceni și CFR Cluj - în trei rânduri), iar acum ambiția "Bursucului" este să se încoroneze și cu o a treia formație.

În vârstă de 53 de ani, Dan Petrescu este dorit la Sepsi Sf. Gheorghe (conform gsp.ro), echipă care beneficiază de stabilitate financiară.

De unde vin banii

Gruparea din Sf. Gheorghe are bani. Ei vin în mare parte din Ungaria, după cum anunța și președintele Cornel Șfaițer.

Formația din Liga 1 va inaugura în următoarele luni noua arenă, una în care Executivul de la Budapesta a pompat 6 milioane de euro. De asemenea, partea maghiară contibuie anual cu două milioane de euro la bugetul grupării care se află pe locul 4 în clasament în acest moment.

În plus, la formația din Sf. Gheorghe există sponsori din Ungaria, astfel că țara vecină contribuie cu mulți bani la stabilitatea financiară a trupei antrenate de Leo Grozavu.

Salarii plătite la timp

Echipa din Sf. Gheorghe beneficiază de toate condițiile pentru a face performanță: bani, arenă nouă, bază de pregătire care oferă condiții foarte bune.

De asemenea, salariile sunt plătite la timp, iar gruparea poate fi devansată din punct de vedere financiar doar de grupul celor trei de pe podium: CFR, FCSB și Craiova.

În acest moment, Sepsi se află pe locul 4 în clasament, cu 40 de puncte. Gruparea din Sf. Gheorghe nu este calificată matematic în play-off, dar are șanse foarte mari să ajungă acolo.

1 FCSB 57 puncte / calificată în play-off

2 CFR 57 / calificată

3 CS U Craiova 50 / calificată

4 Sepsi 40

5 FC Botoșani 37

6 Academica Clinceni 37

7 Chindia 35

8 FC Argeș 33 etc.

"Vreau să mă întorc, dar deocamdată doar văd meciuri ca să îmi potolesc foamea de fotbal. Aș alege un club cu care să pot lupta în partea de sus a clasamentului, nu vreau să mă bat pentru salvarea de la retrogradare. Mi-aș dori foarte mult să devin primul antrenor care câștigă titlul în România cu trei echipe diferite" - spunea Dan Petrescu în urmă cu doar câteva zile.

Trofee interne reușite de Petrescu: 4 titluri cu două echipe (unul cu Urziceni, trei cu CFR) și o Supercupă a României (cu ASA Târgu Mureș).

În vârstă de 53 de ani, Dan Petrescu a antrenat în carieră următoarele echipe: Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Crakovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu Mureș, Jiangsu Suning, Al-Nasr, CFR Cluj, Guizhou Hengfeng și Kayserispor.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
14:14
„Dacă mi s-ar fi întâmplat mie?” Materazzi a sugerat că Zidane l-ar fi putut omorî cu lovitura din finala CM, dând exemplul lui De Miguel
„Dacă mi s-ar fi întâmplat mie?” Materazzi a sugerat că Zidane l-ar fi putut omorî cu lovitura din finala CM, dând exemplul lui De Miguel
14:13
Becali s-a sucit Antrenorul secund pe care l-a dat afară va rămâne la club » Pintilii și Curelea, prezentați oficial
Becali s-a sucit  Antrenorul secund pe care l-a dat afară va rămâne la club » Pintilii și Curelea, prezentați oficial
12:56
Mihai Stoica pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „Așa este, am vorbit cu el”
Mihai Stoica pleacă de la FCSB! Gigi Becali a confirmat: „Așa este, am vorbit cu el”
12:57
„Vrem trofeul! N-ar fi nicio surpriză” Trei dintre jucătorii „Generației celor 21” visează să scrie istorie pentru România
„Vrem trofeul! N-ar fi nicio surpriză” Trei dintre jucătorii „Generației celor 21” visează să scrie istorie pentru România
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Citește mai mult
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!” Gigi Becali îi schimbă rolul lui Reghecampf: „Fii Ferguson!”
Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Marele Auchan din Sun Plaza se deschide pe 26 noiembrie, odată cu Primark. Noua locație din Berceni este în locul magazinului Carrefour
B365