Edi Iordănescu răspunde criticilor înaintea meciului cu Kosovo: „Suntem pe loc de calificare”

Edi Iordănescu răspunde criticilor înaintea meciului cu Kosovo: „Suntem pe loc de calificare”

România va întâlni Kosovo în Grupa I de calificare la Campionatul European din 2024, iar selecționerul Edi Iordănescu a vorbit la conferința de presă despre criticile primite după remiza cu Israel.

Edi IordanescuFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
• Meciul România - Kosovo va avea loc, marţi, de la ora 21.45. Partida de pe Arena Naţională va fi transmisă în direct pe Antena 1 și LiveBLOG pe HotNews.ro.

Edi Iordănescu și presiunea care apasă greu pe umerii tricolorilor: „Lumea nu mai are răbdare”

Deși lumea nu mai are răbdare și este nemulțumită de jocul naționalei, Iordănescu consideră că echipa este „pe drumul cel bun” și poate obține calificarea la EURO 2024.

„Suntem din nou în faţa unui moment important, inevitabil ne gândim la ce a fost acum două zile. Suntem conştienţi că trebuie să ne ridicăm la nivelul exprimării. Ne-am dorit trei puncte cu Israel, am avut o primă repriză în care nu pot să fiu nemulţumit de echipa, dar în repriza a doua am gestionat prost, am coborât mental, ne-am pierdut repere şi am intrat într-un joc deschs.

Rămânem pe locul 2, suntem neînvinşi, trebuie să credem, sunt lucruri îmbunătăţite faţă de trecut. Seceta de performanţă apasă, lumea nu mai are răbdare, apar nemulţumiri. Jucătorii, foşti jucători care au făcut performanţă, fac declaraţii şi au ajuns la urechile băieților. Toate apasă pe umerii lor şi nu reuşim să gestionăm cum trebuie presiunea.

Performanţa atrage performanţă, entuziasm, când eşti obişnuit totul e mai uşor. Am fost la cluburi care au făcut performanţă, era în ADN-ul lor. Toate veneau cu uşurinţă. Noi ne-am pierdut acest impuls” - Edi Iordănescu, citat de News.ro.

>> Selecționata lui Edi Iordănescu, criticată dur după remiza cu Israel: „Ne-au călcat în picioare, ne-au omorât”

Edi Iordănescu: „Nu trăiesc într-o realitate proprie, criticile trebuie să meargă în special către mine”

„(Simte că este criticat mai mult ca de obicei?) Mai mult ca la începutul mandatului? S-au mai atenuat, iar au pornit. Dacă trebuie să trecem şi prin furtună, trecem. Eu cred în muncă şi că totul se poate obţine prin muncă.

Eu nu trăiesc într-o realitate proprie, sunt foarte conectat, mă interesează criticile, dar trebuie să mergem înainte. Criticile trebuie să meargă în special către mine, dar ei sunt fotbalişti, în atenţia publică şi trebuie să se obişnuiască şi cu ele” - Edi Iordănescu.

>> Selecționerul Israelului, mesaj clar după remiza cu România: „Noi am jucat mult mai bine”

Edi Iordănescu, despre jocul României: „Sunt total nemulţumit de exprimare, dar suntem pe loc de calificare".

„Ne-am fi dorit să obţinem o calificare cu zâmbetul pe buze, dar dacă o vom obţine închistaţi, e bine şi aşa. Apoi trebuie să înţelegem că fotbalul e bucurie, dar şi responsabilitate. Sunt total nemulţumit de exprimare, dar suntem pe loc de calificare.

Suntem foarte bine în afara terenului, uniţi, disciplinaţi, toată lumea e conectată, lucrurile sunt bune. În teren, din păcate, nu sunt ok. Dacă reuşim să rezolvăm partea de exprimare, putem rezolva ecuaţia calificării. Mi-aş dori mai multă comunicare în teren.

Avem nevoie de energie. Aşteptăm să fie un meci mai greu (cu Kosovo) decât cel cu Israel, ei vin să-şi joace ultima carte. Probabil că nu se va umple Arena Naţională, e marţi seara, ora târzie, e şcoală a doua zi. Dar indiferent câţi suporteri vor veni, sper să-i mulţumim” - Edi Iordănescu.

>> Edi Iordănescu și șansele României de a merge la EURO 2024: „Ne e în destin să ne chinuim”

Preliminarii EURO 2024, clasamentul Grupei I

1. Elveția (14-5 golaveraj) 11 puncte

2. România (7-4) 9

3. Israel (6-7) 8

4. Belarus (4-10) 4

5. Kosovo (5-6) 4

6. Andorra (3-7) 2.

*La egalitate de puncte, departajarea se face în funcție de rezultatele din meciurile directe.

România în preliminariile EURO 2024, cine transmite fiecare partidă a tricolorilor

*Toate meciurile României din preliminarii vor fi LiveBlog pe HotNews.ro.

25 martie 2023: Andorra - România 0-2

28 martie 2023: România - Belarus 2-1

6 iunie 2023: Kosovo - România 0-0

19 iunie 2023: Elveția - România 2-2

9 septembrie 2023: România - Israel 1-1

12 septembrie 2023 - 21:45 România - Kosovo / Antena 1

12 octombrie 2023 - 21:45 Belarus - România / Antena 1

15 octombrie 2023 - 21:45 România - Andorra / Prima TV

18 noiembrie 2023 - 21:45 Israel - România / Prima TV

21 noiembrie 2023 - 21:45 România - Elveția / Antena 1.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:15
FRF schimbă regulamentul Anunțul făcut de Răzvan Burleanu: „De la un an la altul au loc diferite intervenții”
FRF schimbă regulamentul  Anunțul făcut de Răzvan Burleanu:  „De la un an la altul au loc diferite intervenții”
20:45
„Balonul de Aur al tuturor timpurilor” Cristiano Ronaldo conduce topul plin de legende, pentru noul premiu
„Balonul de Aur al tuturor timpurilor” Cristiano Ronaldo  conduce topul plin de legende, pentru noul premiu
19:51
„Nu mai vin la meciuri!” Adrian Mutu, despre relația cu fiul său. De ce părinții îi fac pe copii să renunțe la fotbal: „Văd dezamăgirea”
„Nu mai vin la meciuri!” Adrian Mutu, despre relația cu fiul său. De ce  părinții îi fac pe copii să renunțe la fotbal: „Văd dezamăgirea”
19:50
„SINGURA CALE” Comunicat COSR, după ce a acționat-o pe Elisabeta Lipă în instanță: „Cele două acțiuni nu se contrazic”
„SINGURA CALE” Comunicat COSR, după ce a acționat-o pe Elisabeta Lipă în instanță: „Cele două acțiuni nu se contrazic”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Top stiri
Poate rata FCSB - Rapid  Îngrijorare în privința unui titular:  „S-ar putea să aibă fractură”
Superliga
16:33
Poate rata FCSB - Rapid Îngrijorare în privința unui titular: „S-ar putea să aibă fractură”
Citește mai mult
Poate rata FCSB - Rapid Îngrijorare în privința unui titular: „S-ar putea să aibă fractură”
„Am mers în vestiar”  Răzvan Burleanu i-a  decis viitorul lui Gică Hagi,  după parcursul de coșmar al României în Liga Națiunilor
Nationala
17:32

Noul stadion Dinamo, pas important    VIDEO.  Ce s-a întâmplat azi pe  șantierul din „Ștefan cel Mare”
Superliga
18:03

FOTO | "Cum știe o pasăre încotro să zboare?" Un copil întreabă, Muzeul Antipa spune marile secrete ale micilor zburătoare migratoare, care ajung la destinații fără GPS
B365
19.10