CRISTIAN GEAMBAȘU Sena, rechinii și cromozomii

• Parisul Jocurilor Olimpice este ca un imens cort de nuntă unde nu toată lumea este fericită. Să vedem ce periniță ni se cântă la festivitatea de închidere

La nunțile cu dar din România, participă de regulă câteva sute de persoane. Potrivit părerii nuntașilor cu state vechi, cam un sfert pleacă acasă nemulțumite. Șalăul a fost rece, friptura prea grasă, vinul cald, maneaua cam veche. Darul baban.

Transpirația face senzația

La Jocurile Olimpice participă 10.500 de sportivi, plus alte câteva mii de oficiali. Câți dintre aceștia vor părăsi supărați Parisul, nu știm. Căldura și zgomotul din apartamentele satului Olimpic nu sunt mofturi ale sportivilor. Italianul Thomas Ceccon, campion la 100 spate, a dormit lângă o bancă în parcul satului olimpic. Așa se întâmplă când nimerești într-o țară unde grija pentru mediu este religie, iar religia este uneori motiv de bășcălie. Aerul condiționat cu otrava lui numită freon versus transpirația care ne scapă de toxine! 

Cât să se sature o vrabie!?

O altă critică adusă frecvent organizatorilor vizează calitatea și cantitatea mâncării la cantina din satul olimpic. Șocantă pentru țara considerată a avea cea mai bogată și cea mai sofisticată gastronomie. Negustoasă, parcă nici prea proaspătă și insuficientă hrana, acuză sportivii. Am adus chefi cu stele Michelin să gătească acolo, se apără consternați francezii. Voila, păi, tocmai asta e problema. Inadecvarea. Pentru canotori, luptători, halterofili și atleți nu angajezi ași ai bucătăriei care prepară feluri savante destinate a sătura o vrăbiuță, dar care duc la extaz vizual și/sau olfactiv.

Doar Pan scăpa

Alt cui al Jocurilor. Sena cea nefrecventabilă pentru înotători în ultima sută de ani. Curățată și igienizată acum cu prețul a 1,5 miliarde de euro, Sena tot nu este o apă curată ca unui pârîu din Alpi. Bine că totuși concursul de natație nu s-a putut ține pe apele celebrului fluviu că se îmbolnăveau toți de e coli. Probabil că incasabilul Pan Zhanle rămânea teafăr. S-a înotat însă în Sena la întrecerile de triatlon. 

Under Paris

Nu am putut urmări decât imagini fugare din concursul cu pricina din motive pe care le-aș denumi cinefile. Cu vreo lună înainte de debutul Jocurilor, vizionasem pe Netflix filmul “Under Paris” (Sub Paris), regizat de un anume Xavier Gens, după scenariul lui Edouard Duprey și Sebastien Auscher.

Nu a fost cea mai fericită alegere, dar se știe că Netflix propune destulă marfă de calitate îndoielnică. Filmul începe promițător, ca o aventură periculoasă a unei echipe de oameni de știință care studiau rechinii. Și se încheie într-o baie de sânge, cu o imagine apocaliptică a Parisului inundat de apele străbătute de ucigașele creaturi migrate din ocean în Sena. 

Doamna primar și înotul în ape tulburi

Când i-am văzut tăind apa cu spor pe concurenții de la triatlon, aveam senzația că dintr-un moment în altul trebuie să apară și sinistrele spinări ale rechinilor în căutare de carne proaspătă.

Aceeași similitudine dureroasă ți-o inspirau imaginile de la știri cu primărița Parisului, Anne Hidalgo, care împreună cu niște consilieri tocmai înotase în Sena cu o săptămână înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor.

Scopul era exclusiv un exercițiu de imagine, pentru a demonstra că apa este curată. Atât de curată că un reporter al unei televiziuni franceze era pe punctul să și bea un pahar, al cărui conținut nu părea totuși foarte îmbietor. 

Sena murdărică

Aici ficțiunea din film se reflectă de realitatea imediată ca în oglinda unui lac. Horror de duzină, “Under Paris” este însă o excelentă satiră politică.

Primărița din film a Orașului Lumină, un monument de ignoranță și superficialitate, nu ține cont de avertismentele specialiștilor, îndemnând oamenii să înoate în fluviu.

Îi condamnă la moarte, pozând fericită alături de consilierii la fel de incapabili. Din fericire, Sena neficțională este doar murdărică.

Cele bune să se-adune

Senzația este că francezii, maeștri incontestabili ai spectacolului, s-au lăsat cam tare purtați de val și au supralicitat. Asta nu șterge însă lucrurile cu adevărat bune. Arenele sunt pline ochi inclusiv la discipline de nișă, gen tir cu arcul sau cățărare și bouldering.

Stadioanele și sălile în care se desfășoară concursurile sunt moderne și funcționale, Stade de France continuă să fie un loc în care este o bucurie să concurezi și să fii spectator. Peste toate, Parisul rămâne un oraș magic. Asta dacă ai timp să îl descoperi și nu te lași furat de clișee negative. 

Sfântul Scaun al sportului

Sunt curios, bănuiesc că laolaltă cu mulți alții, cum va arăta ceremonia de închidere. Cina de adio, dacă pot să o numesc așa. Vor mai insista regizorii pe incluziune și pe diversitate într-un mod care mi se pare că aduce deservicii incluziunii și diversității? Îi vom vedea încă o dată pe acel grotesc Dyonissos și pe comesenii lui?

roblema este că între timp vor câștiga medalii niște ființe care concurează în turneul de box feminin și care au cromozomi XY, bașca un nivel al testosteronului caracteristic bărbaților. Asta ar trebui totuși să fie o problemă, deși Comitetul Olimpic Internațional zice că nu. Iar CIO este Sfântul Scaun al Sportului!