Radu Naum Ciudățenia lui Pancu

• Pancu a spus înaintea meciului cu Elveția, decisiv pentru calificarea la Euro de tineret, că scopul lui nu e turneul final, scopul e ca echipa să joace bine și să poată furniza cât mai mulți fotbaliști naționalei mari.
• Declarația e catalogată ca fiind bizară.

Nu, asta e normal. Perfect normal. Asta e normalitatea pe care o aud pentru prima oară afirmată ferm din gura unui selecționer al unei reprezentative sub 21 de ani și mai jos.

Dar înțeleg de ce sună bizar. Pentru că noi ne-am articulat un sistem bizar. Și păgubos. Și nu numai în fotbal.

Citește și

Zi importantă pentru România Meciuri decisive pentru fotbalul românesc: marți se joacă România U21 - Elveția U21 și Lituania - România

Citește mai mult

Zi importantă pentru România  Meciuri decisive pentru fotbalul românesc : marți se joacă România U21 - Elveția U21 și Lituania - România 

Am mai spus povestea, dar merită repetată. Acum mai bine de 20 de ani, la Europeanul de tineret handbal masculin de la Oradea, am stat la o vorbă cu antrenorul Franței. Tipul avea pe mână o superechipă. Dar era ceva care mă contraria. Omul folosea aceleași scheme de care, până la urmă, s-au prins și adversarele la medalii (nu noi).

Adevăratul scop al naționalelor de tineret

L-am întrebat de ce face asta în condițiile în care devenea previzibil – de altfel, deși merita să se lupte la aur, a terminat doar pe 4.

Omul mi-a răspuns simplu: pentru că asta e tema mea! „Eu trebuie să furnizez echipei mari a lui Daniel Costantini un inter stânga (Jerome Fernandez, două titluri olimpice, 4 mondiale și 3 europene mai apoi) și (dacă țin minte bine) un pivot. De asta are nevoie. Rezultatul la acest Euro e secundar. Dacă putem să câștigăm, cu atât mai bine. Dar treaba mea e asta”.

Franța, care atunci abia deschisese ochii în lumea bună a acestui sport, a ajuns să domine handbalul mondial zeci de ani. De ce? Pentru că a înțeles că rezultatele intermediare nu pot fi folosite ca scopuri în sine. La noi e altcumva.

La noi fiecare e președintele României pe ghereta, ghișeul, federația sau naționala sa. E Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Restul? Să se descurce.

O piramidă care e susținută de mai multe piramide, fiecare cu vârful ei de orgoliu, e ca un castel de cărți, de o instabilitate extremă. Și mai mereu se răstoarnă când pui ultima carte, cel mai sus.

Sigur că o performanță la o vârstă mică ajută, dar ideea la 15-21 de ani este cum să te întărești pentru ce va veni, cum să te construiești armonios, nu să smulgi un laur și gata.

Și, mai ales, cum să servești scopul adevărat, cel al naționalei de seniori, care captează atenția lumii, de unde jucătorii își pot construi cariere internaționale de top. Acolo se naște popularitatea adevărată.

Prea puțin contează în ochii globali o semifinală de tineret, ideea e ca nu acolo să fie capătul de drum.

Jucători englezi sau francezi ai acelui Euro memorabil pentru noi, din 2019, au ajuns la echipe importante indiferent de rezultatul lor la acea competiție. Secretul e să-i crești armonios și să le arăți obiectivul corect.

Ce trebuie să livreze Pancu

În mod normal, Pancu ar trebui să-i crească lui Lucescu apărători, mai ales un fundaș stânga, dar și centrali, și încă o dublură la Rațiu. Și chiar trebuie să-i pregătească, la cluburi Borza și Manea nu sunt neapărat titulari.

Și mai trebuie și un alt decar. Și așa mai departe. Lucescu n-are ce face cu un turneu final U21 dacă el nu e completat de o creștere în valoare rapidă a noului val. Ar fi doar artă de dragul artei.

Iată de ce Pancu are dreptate. Sigur că moare să se califice, dar trebuie să încetăm să luăm chiar mot-a-mot povestea de la imn, cu „acum ori niciodată”. Sunt și astfel de momente. Dar nu la stațiile intermediare.