EFL Cup: Middlesbrough vs Chelsea - Ultimul obiectiv al „albaştrilor”

EFL Cup: Middlesbrough vs Chelsea - Ultimul obiectiv al „albaştrilor”

Middlesbrough - Chelsea, meci contând pentru prima manşă a semifinalelor din Cupa Ligii Angliei, este programat, marţi, 9 ianuarie, de la ora 22:00, pe Riverside Stadium, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Middlesbrough, o echipă de pluton din Championship, şi Chelsea, cu mari probleme şi în acest sezon din Premier League, speră să dea lovitura în EFL Cup, competiţie a cărei câştigătoare va juca în Conference League (partida retur este programată pe 23 ianuarie).

Middlesbrough este pe locul 12 în Championship după 26 de etape, cu 36 de puncte, la patru distanţă de poziţiile care permit participarea în play-off-ul de promovare, iar în ultimele cinci etape din campionat a înregistrat trei victorii şi două înfrângeri.

În cel mai recent meci oficial, echipa antrenată de fostul internaţional englez Michael Carrick (care, ca jucător, a scris istorie cu West Ham United, Tottenham şi Manchester United), a pierdut pe teren propriu cu Aston Villa, scor 0-1, în turul al treilea din FA Cup (Cupa Angliei), fiind, astfel, eliminată.

Middlesbrough a câştigat o singură dată Cupa Ligii Angliei, în 2004, după 2-1 într-o finală cu Bolton, şi a mai ajuns de alte două ori în ultimul act al competiţiei, în 1997 şi 1998.

Chelsea ocupă locul 10 în Premier League după 20 de etape, cu 28 de puncte, la 12 distanţă de poziţiile de Champions League, şi a bifat trei succese şi două eşecuri în ultimele cinci runde din campionat.

Echipa antrenată de Mauricio Pochettino a câştigat cea mai recentă partidă oficială, disputată în turul al treilea din FA Cup (Cupa Angliei), scor 4-0 pe teren propriu cu Preston, echipă din Championship, şi s-a calificat, astfel, în turul al patrulea al competiţiei (16-imi de finală).

Chelsea are în palmares cinci trofee EFL Cup, ultimul fiind cucerit în 2015, după 2-0 într-o finală cu Tottenham, şi a pierdut de alte patru ori în ultimul act, cel mai recent în 2022, 0-0 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 10-11 la penalty-uri, cu Liverpool.

Învingătoarea „dublei” dintre Middlesbrough şi Chelsea va juca în finala de pe Wembley împotriva câştigătoarei din duelul Liverpool - Fulham (10 ianuarie - turul, 24 ianuarie - returul).

Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară în sferturile de finală ale ediţiei 2021-2022 din FA Cup (Cupa Angliei), pe 19 martie 2022, când Chelsea s-a impus pe terenul lui Middlesbrough cu 2-0, după golurile marcate de Lukaku (15) şi Ziyech (31).

Superbet oferă cota 1,57 pentru pronosticul 2: victorie pentru oaspeţi în meciul Middlesbrough - Chelsea.

Middlesbrough - Chelsea

2
Cotă

1,57

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
07:30
Cine ia banii pe Ianis Stoica Plan cu dedicație pentru un fost acționar de la Hermannstadt
Cine ia banii pe Ianis Stoica Plan cu dedicație pentru un fost acționar de la Hermannstadt
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
23:58
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România
Detalii despre bijuteria de 75.000.000 € Când va fi gata noul complex sportiv care va găzdui primul velodrom interior din România
06:45
„Mintea mea a făcut scurtcircuit” Fotbalist profesionist, despre depresie: „Când am depășit 250 kg, mă gândeam că nu mă mai trezesc”
„Mintea mea a făcut scurtcircuit” Fotbalist profesionist, despre depresie: „Când am depășit 250 kg, mă gândeam că nu mă mai trezesc”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | "Nici nu vreau să-mi imaginez ce e la Unirii". Dimineață cu metroul prin București, cu puhoi de oameni pe peron și după ce-a plecat al doilea tren de la Eroii Revoluției
B365