EHF European League: SCM Râmnicu Vâlcea și Minaur Baia Mare, remize în meciurile disputate duminică

EHF European League: SCM Râmnicu Vâlcea și Minaur Baia Mare, remize în meciurile disputate duminică

Echipa SCM Râmnicu Vâlcea și Minaur Baia Mare au înregistrat remize, duminică, în etapa a V-a din grupele competiției EHF European League la handbal feminin.

HotNews.roFoto: Hotnews
• SCM Râmnicu Vâlcea a terminat la egalitate cu echipa daneză Viborg HK, 30-30, pe teren propriu, în Grupa D. Cele două echipe au calificarea asigurată în sferturile de finală, iar meciurile directe vor stabili câştigătoarea grupei.

Echipa vâlceană a dominat repriza secundă, dar a ratat şansa victoriei, fiind egalată cu 21 de secunde înainte de final, după care Kristina Liscevic a ratat ultimul atac.

După un început bun, în care a condus cu 5-2, SCM a cedat avantajul şi Viborg a avut 12-10, intrând la pauză cu un gol în plus pe tabelă, 15-14. În repriza secundă, echipa antrenată de Bent Dahl a fost condusă cu 17-15 şi 18-15, dar a reuşit să preia conducerea (20-19). Gazdele au avut un avans maxim de trei goluri, 26-23, 27-24, 28-25 şi 30-27, însă echipa daneză a marcat ultimele trei goluri.

Pentru SCM au înscris Mireya Gonzalez Alvarez 7 goluri, Zeljka Nikolic 5, Irina Glibko 6, Cristina Florica 3, Kristina Liscevic 3, Bobana Klikovac 3, Olga Gorşenina 2, Elena Dache 1. Portarul Isabell Roch a parat 12 şuturi (procentaj 29,27%).

În celălalt meci al grupei jucat duminică, Vaci NKSE a trecut de Chambray Touraine Handball cu 35-29.

Viborg HK conduce în clasament cu 7 puncte (4 jocuri), urmată de SCM Râmnicu Vâlcea, 7 p (4 j), Vaci NKSE, 2 p (5 j), Chambray Touraine Handball, 2 p (5 j).

SCM va juca ultimele două meciuri în deplasare, pe 16 februarie cu Viborg, iar pe 20 februarie cu Vaci, scrie Agerpres.

• CS Minaur Baia Mare a fost egalată in extremis de formaţia poloneză MKS Zaglebie Lubin, 23-23, în deplasare, într-un meci din Grupa B.

În min. 58, Minaur conducea cu 22-20, dar gazdele au reuşit să smulgă egalarea (23-23) în ultima secundă, prin Adrianna Gorna.

Într-o primă repriză echilibrată, echipa băimăreană a fost prima care a avut un avantaj de două goluri, 10-8, la pauză scorul fiind egal, 12-12.

După pauză, Zaglebie a condus cu 19-17, dar vicecampioana României a întors scorul şi a avut 22-20 şi 23-22, înainte ca polonezele să egaleze.

Pentru Minaur, care a ratat trei aruncări de la 7 metri, au înscris Jelena Lavko 6 goluri, Cristina Laslo 6, Iaroslava Burlacenko 4, Asuka Fujita 2, Anca Polocoşer 2, Alexandra Severin 1, Eva Kerekes 1, Raluca Petruş 1. Amra Pandzic a apărat 11 şuturi, încheind cu un procentaj de 36,67%.

Sâmbătă, în celălalt meci din grupă, SG BBM Bietigheim a dispus de Les Neptunes de Nantes cu 32-29.

SG BBM Bietigheim este lider, cu 10 puncte, urmată de Minaur, 5 puncte, Les Neptunes de Nantes, 4 puncte, MKS Zaglebie Lubin, 1 punct. Primele două clasate se califică în sferturile de finală.

În ultima etapă se vor juca partidele Les Neptunes de Nantes - MKS Zaglebie Lubin (duminică) şi CS Minaur Baia Mare - SG BBM Bietigheim (sâmbătă). Minaur are nevoie de victorie pentru a accede în faza următoare, scrie Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:07
Câți fani vin la derby Anunțul lui Mihai Stoica înainte de FCSB - Rapid: „Cam astea sunt cifrele”
Câți fani vin la derby Anunțul lui Mihai Stoica înainte de FCSB - Rapid: „Cam astea sunt cifrele”
21:15
„A zis că nu se pune problema” Naționala României, refuzată de fotbalistul care a debutat în Liga Campionilor
„A zis că nu se pune problema” Naționala României, refuzată de fotbalistul care a debutat în Liga Campionilor
22:26
Dinamo, recital în Liga Campionilor „Dulăii” s-au dezlănțuit contra lui Skanderborg. Calificarea se decide în ultima etapă
Dinamo, recital în Liga Campionilor „Dulăii” s-au dezlănțuit contra lui Skanderborg. Calificarea se decide în ultima etapă
22:00
LIVE Bayern - Arsenal, derby-ul serii, în Liga Campionilor » Interul lui Chivu caută prima victorie
LIVE  Bayern - Arsenal, derby-ul serii, în Liga Campionilor » Interul lui Chivu caută prima victorie
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix?  Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în  controversa momentului
Superliga
16:27
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix? Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în controversa momentului
Citește mai mult
Liga 1: prime-time la TV, pay-per-view sau Netflix? Costi Mocanu, fost director Pro TV, actual comentator sportiv, intră cu argumente în controversa momentului
Fraudă de 445 de milioane de euro!  Omul de la care Dan Șucu a luat Genoa și-a recunoscut vinovăția:  „Știam că ceea ce fac este greșit”
Campionate
18:40

Mutare neașteptată la Dinamo!  Un fost fotbalist de la FCSB,  dorit în locul lui Cîrjan.   Ce spunea despre echipa lui Becali
Superliga
19:45

Poștașul George, omul cu ideea care ne-a schimbat viețile cu Ora de Iarnă, la care trecem în weekend. A vrut el mai multă lumină naturală seara, ca să prindă gâze
B365
06:37