Emma Răducanu și vinovatul găsit pentru accidentarea suferită la WTA Auckland

Emma Răducanu a început bine meciul cu Viktoria Kuzmova (6-0), dar s-a accidentat la gleznă, a cedat setul secund (5-7) și a părăsit cu lacrimi în ochi turneul „WTA 250” de la Auckland.

Emma RaducanuFoto: Kamran Jebreili / AP / Profimedia

Emma Răducanu dă vina pe teren pentru accidentarea de la WTA Auckland

Din cauza ploii, meciul s-a disputat pe un teren acoperit, iar sportiva britanică a dat vina pe suprafața de joc alunecoasă pentru accidentarea suferită.

„Este greu de acceptat. Am lucrat mult din punct de vedere fizic în ultimele luni, iar acum mă simt bine și sunt optimistă. Să fiu oprită de o nouă accidentare, să sufăr o entorsă la gleznă, e dezamăgitor, mai ales pentru că s-a întâmplat în prima săptămână. Cred că jucam un tenis destul de bun.

Terenurile sunt incredibil de alunecoase, așa că, sincer, nu e o surpriză că i s-a întâmplat asta cuiva. Nu e ceva ce pot controla, mai ales după o zi lungă de așteptare. O să fiu evaluată zilele următoare și vom vedea care sunt următorii pași.

În Auckland a plouat mult săptămâna asta, așa că nu am apucat să văd prea multe. Sunt sigură că putem îmbunătăți anumite aspecte ale jocului, dar per total mă bucur de sprijinul publicului și de jocul în aer liber. Fanii m-au făcut să mă simt ca acasă” - Emma Răducanu pentru Stuff.

Rămâne de văzut cât de gravă este accidentarea campioanei de la US Open 2021 și dacă aceasta se va recupera la timp pentru a participa la Australian Open (16-29 ianuarie).

WTA Auckland, sferturi de finală

Coco Gauff (1) - Lin Zhu

Viktoria Kuzmova vs Danka Kovinic (7)

Ysaline Bonaventure - Leylah Fernandez (3)

Karolina Muchova - Rebeka Masarova.

ASB Classic (WTA Auckland) se dispută în perioada 2-8 ianuarie, pe hard, face parte din categoria WTA 250, oferă premii totale în valoare de $259.303, iar campioana en-titre (din 2020) este Serena Williams.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:43
Reghe, gata să intervină Tehnicianul FCSB ar vrea să salveze fotbalistul intrat pe lista neagră a lui Becali

17:46
„Am nevoie de ajutor” Mesajul alarmant postat de tatăl lui Lamine Yamal a stârnit îngrijorare la Barcelona

17:00
Contrazice Rapidul Reacție surprinzătoare după ce giuleștenii au cerut depunctări: „Și psihologul te trimite acolo”

16:25
Chivu poate intra în istoria lui Inter Ce trebuie să se întâmple la derby-ul cu AC Milan pentru ca românul să cucerească definitiv Italia

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Burleanu, „arma secretă” anti-Infantino?  UEFA ar vrea ca  șeful FRF să candideze la șefia FIFA.  L'Equipe dezvăluie planul europenilor
Campionate
14:08

Citește mai mult

„Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”   Cornel Dinu, nevoit să-și vândă casa din Sinaia  pentru a achita datorii:  „Sunt la pământ”
Superliga
13:06

„Mbappe, nu mă da în judecată!”  Creatorul imaginii care a provocat  un scandal diplomatic uriaș  rupe tăcerea: „Mă distrugi financiar”
Campionate
12:08

VIDEO | Insomniac, Negoiță face lobby nocturn pentru AquaVentura: anunță prelungirea gratuității în parcul acvatic din Pantelimon. Nu mai e în slip, dar are cămașă care face ape, ape
B365
28.10