​Euro 2020: Franţa, Croaţia, Belgia sau Portugalia ar putea juca pe Arena Naţională

​FRF notează, joi, pe site-ul oficial, că la Bucureşti va veni cel puţin o echipă de top mondial şi european la Euro-2020, conform predicţiilor.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

“UEFA EURO 2020 va fi cea mai grandioasă ediţie a Campionatului European. Cu o desfăşurare în 12 ţări şi cu 3 milioane de bilete pentru suporteri, se vor celebra 60 de ani de la primul EURO. Bucureştiul, unul dintre oraşele-gazdă, va simţi din plin amploarea acestei sărbători. Şi când vorbim de spectacol ne gândim la nume de echipe mari care, probabil, vor juca pe Arena Naţională şi vor aduce la Bucureşti fani entuziaşti care să-şi susţină echipa.

E adevărat, nu se ştie acum cine va juca în grupa C de la Bucureşti şi e greu să te hotărăşti să-ţi iei bilet la stadion. Se pot face, însă, mici calcule şi predicţii. Aşadar, dacă ne uităm pe clasamentul FIFA Coca Cola (care contează la formarea grupelor valorice la tragerea la sorţi) şi la parcursul echipelor în calificările pentru EURO intuim că la Bucureşti va veni cel puţin o echipă de top mondial şi european. Cu o foarte mare probabilitate va juca, în grupa C, la Bucureşti, una dintre următoarele echipe:

• Franţa – Campioană mondială en-titre
• Croaţia – Vicecampioană mondială
• Belgia – locul III la Mondiale
• Portugalia – Campioană europeană en-titre şi Campioana Nations League

Spectacolul fotbalistic este, aşadar, garantat şi suficient de motivant să-ţi iei bilet la EURO. Mai mult decât atât, sunt 50% şanse ca acea echipă să îşi fixeze cartierul general la Bucureşti, unde va juca două meciuri din trei. Emisari ai federaţiilor respective au şi făcut prospecţia posibilelor baze de cantonament de la Bucureşti. În acest scenariu, echipa va veni şi cu suporterii proprii. Ştim că fanii din toate cele patru ţări sunt frenetici, iar Bucureştiul îi va aştepta nu doar pe stadion, ci şi într-un spectaculos Fan Zone, în Centrul Vechi sau în alte locuri de distracţie. Sărbătoarea fotbalului va ţine 30 de zile, pe toată perioada EURO 2020, şi va cuprinde tot centrul Capitalei!”, se arată pe site-ul FRF.

La Campionatul European din 2020, Arena Naţională din Bucureşti va găzdui trei meciuri în grupa C (14, 18 şi 22 iunie 2020) şi o optime de finală (29 iunie 2020). Biletele se mai pot cumpăra până pe 12 iulie, de pe platforma UEFA, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:43
Donnarumma, ce gafă! FOTO. Portarul Italiei s-a făcut de râs! Gol făcut cadou Franței

22:32
Pițurcă, analiză dură A numit marea problemă de la FCSB: „Nu sunt de acord cu ce zic alții” + Ce spune despre Drăguș

20:16
„Mulțumim pentru toate țepele” FCSB a închis comentariile pe Facebook și Instagram, dar fanii nu s-au lăsat! Mesaje anti-MM: „Ne-ați scăpat!”

22:02
Nu și-a revenit după tragedie Portarul care s-a ciocnit cu Jesus de Miguel vrea să ia legătura cu familia fotbalistului decedat » Ce i s-a transmis

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
„MM nu va mai conduce, pentru că nu știe!”  Gigi Becali îi schimbă rolul lui  Reghecampf:  „Fii Ferguson!”
Superliga
11.11

Citește mai mult

Primăria a respins protestul  A refuzat avizarea  mișcării pro-Georgescu,   chiar în ziua meciului România - Polonia
Nationala

Triplu medaliat olimpic, acuzat de rasism   Exclus din lotul pentru Mondiale,  după ce le-ar fi trimis coechipierilor  mesaje scandaloase  despre un alt coleg
Ciclism

Restricții de circulație pentru meciul de fotbal dintre România - Polonia, de pe Arena Națională. Cum se schimbă traficul sâmbătă și care sunt rutele ocolitoare
B365
11:45