FC Hermannstadt a pierdut returul barajului cu Universitatea Cluj (scor 0-1), dar se menţine în Liga 1

FC Hermannstadt a pierdut returul barajului cu Universitatea Cluj (scor 0-1), dar se menţine în Liga 1

FC Hermannstadt şi-a asigurat menţinerea în Liga I de fotbal, deşi a fost învinsă de Universitatea Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în manşa secundă a barajului pentru eşalonul de elită, scrie

HotNews.roFoto: Hotnews

Agerpres.

Sibienii, care câştigaseră la Cluj cu 2-0, au cedat prin golul marcat de Dorin Goga (64).

FC Hermannstadt a avut un gol anulat, în min. 68, la congolezul Juvhel Tsoumou, pentru o poziţie de ofsaid.

Sibienii s-au impus în tur prin două goluri marcate în două minute, de Petrişor Petrescu (79), cu un şut de la circa 25 de metri, pe contraatac, şi de congolezul Juvhel Tsoumou (80), după o eroare a fundaşului Ionuţ Ursu.

FC Hermannstadt a terminat pe antepenultimul loc în Liga I (12), în timp ce Universitatea Cluj a ocupat locul al treilea în liga secundă.

Dunărea Călăraşi şi Concordia Chiajna au retrogradat în liga a doua, în timp ce Chindia Târgovişte şi Academica Clinceni au promovat în Liga I.

Au evoluat echipele:

FC Hermannstadt: Căbuz - Măţel, Dandea, I. Stoica, D. Tătar - Dâlbea, Antonov (Moreira ’83) - P. Petrescu, Dumitriu, Popovici (Acsinte ’67) – Tsoumou (Lendric ’90). Antrenor: Vasile Miriuţă

Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă - Al. Coman, Cordoş, Berci, Taub (Coman ’87) – Greu (Hordouan ’80), G. Florescu – Chitoşcă (Gavra ’57), Goga, Pârvulescu - Axente. Antrenor: Bogdan Lobonţ

Cartonaşe galbene: Acsinte ’89, Măţel ‘90+5 / Berci ’17, Pârvulescu ’65, Gavra ‘90+4, Căbuz ‘90+4

Arbitri: Marius Avram - Mircea Orbuleţ, Bogdan Gheorghe - Andrei Antonie

Observatori: Sorin Boca, Mihai Andrieş

Ce au spus cei doi antrenori:

"Bucurie enorm de mare, obiectivul a fost atins, băieţii au jucat minunat şi astăzi, chiar dacă am pierdut. Sunt mândru că i-am antrenat pe aceşti băieţi. Mâine voi lua o decizie cu familia, voi vorbi cu şefii de aici şi voi vedea. Există oferte, dar n-am semnat nimic. Contează mult şi decizia familiei. S-a văzut că dacă faci sacrificii şi îţi faci munca aşa cum trebuie, Dumnezeu te ajută", a spus Vasile Miriuţă la Digi Sport.

"O victorie cu gust amar, dar rămâne o victorie. Am dat maximum. Este o experienţă pe care o să o ducem cu noi şi din care o să avem de învăţat, această dublă cu Hermannstadt. E prematur să vorbim imediat de schimbat, zilele următoare o să analizăm şi o să vedem care este linia de urmat. O să analizăm absolut tot. O să aveţi răspunsuri la momentul oportun. Am fost penalizaţi într-un singur minut, când s-au dat cele două goluri la Cluj. În rest, am dat maximum", a spus Lobonţ la Digi Sport, potrivit News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:56
Lotul pentru meciul cu Suedia Gică Hagi a ales 23 de jucători pentru primul duel din Liga Națiunilor. Cine a rămas în cantonament
Lotul pentru meciul cu Suedia Gică Hagi a ales  23 de jucători pentru primul duel din Liga Națiunilor. Cine a rămas în cantonament
10:08
VAR-ul intră sub supraveghere! FRF a introdus o funcție complet nouă: cum va fi evaluată activitatea arbitrilor video
VAR-ul intră sub supraveghere! FRF a introdus o funcție complet nouă: cum va fi evaluată activitatea arbitrilor video
09:59
Modelul suedez de performanță Marius Călin, de 11 ani în Suedia, e antrenor și explică: „Până la 13 ani, toți copiii au aceleași șanse”
Modelul suedez de performanță Marius Călin, de 11 ani în Suedia, e antrenor și explică: „Până la 13 ani, toți copiii au aceleași șanse”
07:00
Două arene, două lumi Reportaj GOLAZO.ro. Lecție de marketing » De ce suedezii fac profit cu stadionul, în timp ce Arena Națională pierde milioane
Două arene, două lumi Reportaj GOLAZO.ro. Lecție de marketing » De ce suedezii fac profit cu stadionul, în timp ce Arena Națională pierde milioane
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Top stiri
„Românii  ne pot pedepsi”   Corespondență din Suedia.   Ravelli, mesaj pentru Suedia  + Ianis Hagi îi trezește amintiri: „Când văd numele pe tricou…”
Liga Națiunilor
23.09
„Românii ne pot pedepsi” Corespondență din Suedia. Ravelli, mesaj pentru Suedia + Ianis Hagi îi trezește amintiri: „Când văd numele pe tricou…”
Citește mai mult
„Românii  ne pot pedepsi” Corespondență din Suedia. Ravelli, mesaj pentru Suedia + Ianis Hagi îi trezește amintiri: „Când văd numele pe tricou…”
Probleme pentru campioana olimpică     FOTO.  De ce nu poate purta  costumul considerat „prea sexy”  și la JO de la Los Angeles
Jocurile Olimpice

&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Liga Națiunilor
23.09
Îl mai recunoști? El e omul care a făcut toată România să plângă. „Acel moment mi-a schimbat viața”
Citește mai mult
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Reacție extremă a marcajelor rutiere din București într-o situație banală, care va fi tot mai frecventă de-acum încolo. "Ai senzația că cineva ți-a tras intersecția și bulevardul de sub picioare"
B365