Formula 1: Un circuit nou și spectaculos își va face loc în calendarul sezonului 2026

​Oficialii Formulei 1 au anunțat că începând din 2026 în calendarul competițional își va face loc un nou circuit. Este vorba despre Marele Premiu care se va disputa la Madrid, în apropierea aeroportului Barajas.

Formula 1Foto: LiveMedia / ddp USA / Profimedia

>> Formula 1 - McLaren a transferat de la RedBull și Ferrari

Circuit stradal la Madrid, lângă aeroportul Barajas

Contractul a fost încheiat pentru perioada 2026-2035, iar conform primarului Madridului (Jose Luis Martinez-Almeida) circuitul urban nu va implica nicio investiţie de bani publici.

Circuitul se află în prezent în faza de omologare, iar el va include și porțiuni stradale.

Va avea o lungime totală de 5,47 de kilometri, va avea 20 de viraje, iar un tur de calificare este estimat la un minut și 32 de secunde.

Noua structură va putea găzdui undeva la 110 mii de fani într-o zi, iar organizatorii speră ca numărul să fie mărit până la o capacitate de 140 de mii de spectatori.

„Va fi un circuit urban extraordinar de interesant, departe de conceptul tradiţional de circuite ad-hoc din Formula 1, care se află practic în oraş, la mai puţin de zece minute de aeroport. 90% dintre spectatori vor putea să ajungă cu transportul public.

Nu va exista o investiţie din bani publici, există promovare publică prin Ifema (n.r. un consorţiu al autorităţilor regionale), dar va fi un organizator privat, care va fi cel ce îşi asumă riscurile. Toată finanţarea este privată” - Jose Luis Martinez-Almeida, primarul Madridului.

Conform edilului, rentabilitatea economică a Grand Prixului din Madrid ar putea ajunge la aproximativ 500 de milioane de euro în fiecare an.

De asemenea, Almeida a mai completat că se vor face 8000 de noi locuri de muncă.

Cum va arăta sezonul 2024 din Formula 1

1) MP din Bahrain / 2 martie / Sakhir

2) MP din Arabia Saudită / 9 martie / Jeddah

3) MP din Australia / 24 martie / Albert Park Circuit

4) MP din Japonia / 7 aprilie / Suzuka

5) MP din China / 21 aprilie / Shanghai

6) MP din Miami / 5 mai / Miami International Autodrome

7) MP din Emilia Romagna / 19 mai / Monza

8) MP din Monaco / 26 mai / Monaco

9) MP din Canada / 9 iunie / Gilles Villeneuve, Monteal

10) MP din Spania / 23 iunie / Barcelona, Montmelo

11) MP din Austria / 30 iunie / Spielberg

12) MP din Marea Britanie / 7 iulie / Silverstone

13) MP din Ungaria / 21 iulie / Hungaroring

14) MP din Belgia / 28 iulie / Spa-Francorchamps

15) MP din Olanda / 25 august / Zandvoort

16) MP din Italia / 1 septembrie / Monza

17) MP din Azerbaidjan / 15 septembrie / Baku

18) MP din Singapore / 22 septembrie / Marina Bay

19) MP din SUA / 20 octombrie / Texas, Austin

20) MP din Mexic / 27 octombrie / Autodromo Hermanos Rodriguez

21) MP din Sao Paulo / 3 noiembrie / Interlagos

22) MP din Las Vegas / 23 noiembrie / Las Vegas Strip Circuit

23) MP din Qatar / 1 decembrie / Lusail

24) MP din Abu Dhabi / 8 decembrie / Yas Marina

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„N-am cum să refuz”  Hagi, dialog despre   preluarea naționalei:  „E în interesul fotbalului românesc”
Nationala
14.04

Citește mai mult

Barcelona, out din Liga Campionilor  Zidul lui Simeone a rezistat și   Atletico e din nou în semifinale!  PSG, fără emoții cu Liverpool
Liga Campionilor
00:01

Țintă nouă pentru FCSB?  Jucătorul care l-a impresionat pe MM Stoica:   „Cel mai bun din Liga 1!”
Superliga

„A fost un moment de mare răscruce”  Povestea debutului pentru   Mircea Lucescu  în tricoul naționalei cuprinsă într-un articol-document: „Minutul unui debutant”

Știri ultima oră

22:18
Țintă nouă pentru FCSB? Jucătorul care l-a impresionat pe MM Stoica: „Cel mai bun din Liga 1!”
Țintă nouă pentru FCSB? Jucătorul care l-a impresionat pe MM Stoica: „Cel mai bun din Liga 1!”
21:17
„A fost un moment de mare răscruce” Povestea debutului pentru Mircea Lucescu în tricoul naționalei cuprinsă într-un articol-document: „Minutul unui debutant”
„A fost un moment de mare răscruce” Povestea debutului pentru Mircea Lucescu în tricoul naționalei cuprinsă într-un articol-document: „Minutul unui debutant”
22:49
„Am discutat cu Mirel” MM Stoica, ultimele detalii despre viitorul lui Rădoi la FCSB, după ieșirea lui Becali: „Ăsta e cel mai important lucru”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cîrjan, statistica și fotbaliștii

Cristian Geambașu: Cîrjan, statistica și fotbaliștii

Un om important în succesul lui LUCESCU

Cătălin Tolontan: Un om important în succesul lui LUCESCU

Jalnica Barcelona anti-Kovacs

Theodor Jumătate: Jalnica Barcelona anti-Kovacs

O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

Dan Udrea: O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

Un bărbat în picioare

Cătălin Țepelin: Un bărbat în picioare

Cătălin Țepelin: Un bărbat în picioare
Războiul Lucescu-presă  care n-a existat

Vlad Nedelea: Războiul Lucescu-presă care n-a existat

Le grand  Monsieur

Radu Naum: Le grand Monsieur

Radu Naum: Le grand Monsieur
Fotbalistul Mircea Lucescu. Încercare de restituire a unui personaj

Cristian Geambașu: Fotbalistul Mircea Lucescu. Încercare de restituire a unui personaj

Boala lui  Mircea Lucescu și alegerea pe care am făcut-o

Cătălin Tolontan: Boala lui Mircea Lucescu și alegerea pe care am făcut-o

Mircea Lucescu -  numărând timpul

Dan Udrea: Mircea Lucescu - numărând timpul

Il Luce s-a stins pe teren

Theodor Jumătate: Il Luce s-a stins pe teren

A murit Mircea Lucescu, copilul care n-a vrut să mai sufere de foame

Cătălin Tolontan: A murit Mircea Lucescu, copilul care n-a vrut să mai sufere de foame

Latin Mannschaft

Radu Naum: Latin Mannschaft

Radu Naum: Latin Mannschaft
Metoda Spalletti

Cristian Geambașu: Metoda Spalletti

Cristian Geambașu: Metoda Spalletti
Când victima devine complicele huliganilor

Dan Udrea: Când victima devine complicele huliganilor

Cine vrea să vadă imaginile cu Răzvan Lucescu?

Ioana Mihalcea: Cine vrea să vadă imaginile cu Răzvan Lucescu?

Șumi la tenis. Spectacol!

Cristian Geambașu: Șumi la tenis. Spectacol!

Să vină Hagi, să vină Hagi la băieți!

Radu Naum: Să vină Hagi, să vină Hagi la băieți!

Naționala „vegetală”

Cătălin Tolontan: Naționala „vegetală”

Cătălin Tolontan: Naționala „vegetală”
Mircea Lucescu: iubirea de fotbal și dincolo de viață

Theodor Jumătate: Mircea Lucescu: iubirea de fotbal și dincolo de viață

Top stiri
Bîrligea a ajuns pe masa de operație  Intervenție chirurgicală de   o oră și 40 de minute  suferită de atacantul de la FCSB
Superliga
14.04
Bîrligea a ajuns pe masa de operație Intervenție chirurgicală de o oră și 40 de minute suferită de atacantul de la FCSB
Citește mai mult
Bîrligea a ajuns pe masa de operație Intervenție chirurgicală de o oră și 40 de minute suferită de atacantul de la FCSB
România, amicale în iunie  „Tricolorii”   și-au aflat adversarii.  Momentul în care s-a născut Generația de Aur: „Hagi și Răducioiu ne-au frânt inimile”

Și de Paști, tot FCSB!  Duelul cu Oțelul a fost   cel mai vizionat meci  al etapei la TV. Pe locul 2, aproape la egalitate, două dueluri din play-off

Victorie pentru România la tribunalul ICSID în litigiul cu Plaza Centers privind Casa Radio. Statul român nu mai trebuie să dea firmei peste 400 de milioane €
B365
13.04