FOTO Simona Halep, prima reacție după ce Ucraina a fost invadată de Rusia

La opt zile după ce Rusia a pornit războiul împotriva Ucrainei, Simona Halep (27 WTA) a avut o primă reacție în mediul online.

Simona HalepFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

A opta zi de război în Ucraina - Cele mai importante evenimente sunt LiveText pe HotNews.ro.

Simona și-a exprimat solidaritatea față de țara vecină postând pe Instagram o imagine cu drapelul Ucrainei și două emoticoane: o inimă frântă și două mâini care se roagă.

​Federaţia Internaţională de Tenis a decis, luni, excluderea Rusiei și a Belarusului din cele două mari competiţii pe echipe pe care le organizează, Cupa Davis şi Billie Jean King Cup (fostă FedCup). Rusia este campioana en titre la ambele competiţii.

ITF a precizat că jucătorii şi jucătoarele vor putea continua să facă performanţă individuală în circuit, dar sub steag neutru.

Invazia a ucis peste 2.000 de civili ucraineni şi a distrus sute de structuri, case, spitale, grădiniţe şi facilităţi de transport, a anunţat, miercuri, serviciul de urgenţă al Ucrainei.

Organizaţia Naţiunilor Unite a estimat că peste 870.000 de persoane au fugit din Ucraina de la lansarea invaziei ruse, la 24 februarie, în ceea ce pare să devină cea mai mare criză de refugiaţi din Europa, din acest secol, informează Reuters.

De știut:

• Pentru fosta lideră a ierarhiei mondiale urmează participarea la Indian Wells și Miami (turnee care vor avea loc în luna martie).

Te-ar putea interesa și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:45
„Îi schimb direct!” Pancu, avertisment pentru jucătorii săi înainte de FCSB - Rapid + Îi dă replica lui Reghecampf

20:59
LIVE FCSB - Rapid, în etapa #13 din Superliga. Atmosferă de derby pe Arena Națională

19:33
Chivu a cucerit Italia Corriere dello Sport a remarcat o calitate unică a românului: „E imposibil să nu recunoaștem”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10

Citește mai mult

Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

Ospăț cu ștaif, servire pe viteză și ce am mâncat la Zexe Blanc în București, lângă Parcul Icoanei
B365