​FOTOGALERIE Tottenham vs Liverpool 0-2 / Liverpool, noua regină a Europei - Salah și Origi aduc al șaselea trofeu pe Anfield

​FOTOGALERIE Tottenham vs Liverpool 0-2 / Liverpool, noua regină a Europei - Salah și Origi aduc al șaselea trofeu pe Anfield

Finala Champions League dintre Tottenham și Liverpool a început de la scorul de 1-0 pentru "cormorani". Mohamed Salah a transformat un penalty acordat după doar 23 de secunde de la fluierul de start. Acest gol le-a pus parcă plumb în picioare elevilor lui Mauricio Pochettino, care au părut neputincioși în fața rivalei din Premier League. Tottenham a avut câteva ocazii importante în partea a doua a meciului, însă tot Liverpool a fost cea care a marcat. Tabela a fost închisă în minutul 87 de Divock Origi, introdus pe teren în repriza secundă.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Nu am jucat cel mai bun meci, astăzi a fost doar despre victorie, doar să terminăm treaba. Am câştigat pentru ei (n.r. - pentru fani). Au aşteptat atât de mult pentru o astfel de performanţă, dar băieţii au reuşit. Este incredibil!", a fost prima reacţie a lui Jurgen Klopp după ce a ridicat deasupra capului "Urecheata", cel mai important trofeu din fotbalul european.

"Este pentru antrenorii mei, care au făcut o muncă extraordinară, pentru patronii noştri, care ne-au sprijinit cu tot ce au putut. Sunt foarte mândru de acest club. Este cea mai bună imagine pe care un club o poate avea", a mai spus tehnicianul german, potrivit Telekom Sport.

  • ''Cormoranii'' au mai câştigat cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent în 1977, 1978, 1981, 1984 și 2005.
  • Olandezul Virgil Van Dijk (Liverpool) a fost desemnat cel mai bun jucător finalei de la Madrid.
  • Golul lui Mohamed Salah, după un minut și 49 de secunde, este al doilea cel mai rapid într-o finală Champions League, fiind devansat doar de reușita lui Paolo Maldini pentru AC Milan după 51 de secunde în finala cu Liverpool din 2005.
  • Pentru Jurgen Klopp este primul trofeu Champions League din cariera de antrenor, după ce pierduse două finale: cu Borussia Dortmund în 2013 (1-3 cu Bayern Munchen) și cu Liverpool în 2018 (1-3 cu Real Madrid).

Liverpool, campioana Europei pentru a șasea oară în istorie:

Topul marcatorilor din Champions League, sezonul 2018-2019:

12: Lionel Messi (Barcelona)

8: Robert Lewandowski (Bayern München)

6: Sergio Agüero (Manchester City)

6: Cristiano Ronaldo (Juventus)

6: Moussa Marega (Porto)

6: Dušan Tadić (Ajax)

5: Andrej Kramarić (Hoffenheim)

5: Paulo Dybala (Juventus)

5: Neymar (Paris Saint-Germain)

5: Edin Džeko (Roma)

5: Lucas Moura (Tottenham Hotspur)

5: Harry Kane (Tottenham Hotspur)

5: Raheem Sterling (Manchester City)

5: Mohamed Salah (Liverpool)

Cei mai buni marcatori în ultimele sezoane din Champions League:

2018/19: Lionel Messi (Barcelona) – 12

2017/18: Cristiano Ronaldo (Real Madrid) – 15

2016/17: Cristiano Ronaldo (Real Madrid) – 12

2015/16: Cristiano Ronaldo (Real Madrid) – 16

2014/15: Lionel Messi (Barcelona), Neymar (Barcelona), Cristiano Ronaldo (Real Madrid) – 10

2013/14: Cristiano Ronaldo (Real Madrid) – 17

2012/13: Cristiano Ronaldo (Real Madrid) – 12

2011/12: Lionel Messi (Barcelona) – 14

2010/11: Lionel Messi (Barcelona) – 12

2009/10: Lionel Messi (Barcelona) – 8

2008/09: Lionel Messi (Barcelona) – 9

2007/08: Cristiano Ronaldo (Manchester United) – 8

Câștigătoarele Cupei Campionilor Europeni/ Champions League:

13 trofee: Real Madrid (16 finale)

7: AC Milan (11)

6: Liverpool (9)

5: Bayern München (10)

5: Barcelona (8)

4: Ajax (6)

3: Internazionale Milano (5)

3: Manchester United (5)

2: Benfica (7)

2: Juventus (9)

2: Nottingham Forest (2)

2: Porto (2)

1: Borussia Dortmund (2)

1: Celtic FC (2)

1: Hamburg (2)

1: Steaua București (2)

1: Marseille (2)

1: Chelsea (2)

1: Feyenoord (1)

1: Aston Villa (1)

1: PSV Eindhoven (1)

1: Crvena zvezda (1)

Desfășurarea livetext a finalei Champions League:

Final de meci. Liverpool se impune cu 2-0 in fata lui Tottenham si isi trece in palmares al saselea trofeu in cea mai importanta competitie intercluburi din Europa.

90+3' Harry Kane patrunde in careu, suteaza cu stangul, dar Alisson retine fara probleme. Pe Wanda Metropolitano rasuna You'll Never Walk Alone.

90' Finala este prelungita cu cinci minute.

90' Jurgen Klopp face a treia schimbare: iese Mane, intra Gomez.

87' Gool Liverpool! Milner executa un corner de pe partea dreapta, in careul lui Tottenham este un haos total, londonezii reusesc sa respinga de mai multe ori, dar mingea ajunge la Origi, care inscrie cu un sut la coltul lung si dubleaza avantajul cormoranilor. Liverpool este la doar cateva minute distanta de al saselea trofeu Cupa Campionilor/Champions League. Tottenham - Liverpool 0-2.

84' Eriksen executa pe bara a doua o lovitura libera din coltul din stanga al careului de 16 metri, Alisson intervine si respinge in corner.

82' Pochettino face a treia schimbare: iese Dele Alli, intra Llorente.

80' Dubla ocazie pentru Tottenham! Son trage puternic de la 25 de metri, dar Allison respinge. Mingea ajunge la Lucas Moura, care suteaza cu stangul, dar goalkeeperul brazilian al lui Liverpool retine fara probleme.

79' Trippier centreaza din flancul drept, Dele Alli se inalta si trimite cu capul, dar mingea se duce peste poarta.

76' Jucatorii lui Tottenham simt ca nu mai au prea mult timp la dispozitie, pun tot mai multa presiune. Son ia o actiune pe cont propriu, intra in careu, dar Van Dijk intervine inainte ca sud-coreeanul sa suteze la poarta.

74' A doua schimbare in echipa lui Tottenham: iese Sissoko, intra Dier.

74' Son paseaza in careu pentru Dele Alli, dar care incearca sa il lobeze pe Alisson, dar fara succes.

69' Ocazie uriasa pentru Liverpool! Milner suteaza pe jos de la marginea careului, dupa o faza superba creata de Mane. Mingea a trecut putin pe langa bara din stanga lui Lloris.

66' Mauricio Pochettino face prima schimbare. Lucas Moura i-a luat locul lui Harry Winks.

62' A doua schimbare in tabara "cormoranilor": iese Wijnaldum, intra Milner.

58' Prima schimbare este facuta de Jurgen Klopp. Tehnicianul german il trimite pe Origi in locul lui Firmino.

54' Salah intra in careu, dribleaza un advesar si a trage la poarta, dar sutul sau este blocat. Mingea ajunge la Robertson, care centreaza, dar Lloris iese la timp si retine din picioarele lui Mane.

51' Londonezii incearca sa ia prin surprindere defensiva lui Liverpool cu o schema la o lovitura libera, dar Son e surprins in ofsaid.

46' A inceput repriza secunda. Nicio schimbare in cele doua echipe.

Pauza pe Wanda Metropolitano. Liverpool conduce cu 1-0 gratie unul penalty transformat de Mohamed Salah in minutul 2.

45+1' Aflat la marginea careului, in pozitie centrala, Eriksen suteaza, insa executia sa este una complet ratata.

45' Se arata doua minute suplimentare pentru prima repriza.

38' Robertson suteaza in forta de la marginea careului, dar Lloris intervine excelent si respinge peste bara transversala.

30' Au trecut primele 30 de minute ale finalei. Liverpool este responsabila cu ocaziile importante, londonezii inca nu gasesc solutii. Echipa lui Pochettino pare sufocata de jocul "cormoranilor".

24' Robertson ii aplica o palma peste fata lui Trippier. Jucatorii lui Tottenham cer cartonas galben, insa Skomina considera ca nu este cazul. Arbitrul sloven are o discutie aprinsa cu Mauricio Pochettino.

20' Eriksen incearca o pasa filtranta catre Son, dar Henderson este la locul potrivit si indeparteaza pericolul din careul lui Liverpool.

O femeie imbracata in costum de baie a patruns pe gazon, insa a fost scoasa rapid de fortele de ordine.

18' Alexander-Arnold trage in diagonala, din afara careului, mingea se duce putin pe langa poarta londonezilor.

15' Elevii lui Pochettino par marcati de decizia din startul meciului. Pana in acest moment nu au reusit sa puna in pericol poarta lui Alisson.

13' Matip are o intrare dura asupra lui Harry Kane, dar scapa fara cartonas.

10' Defensiva cormoranilor il blocheaza excelent pe Son. Mingea ajunge la Sissoko, dar sutul sau se duce mult peste poarta.

Info: Golul marcat de Mohamed Salah este al doilea cel mai rapid intr-o finala Champions League, dupa reusita lui Maldini (AC Milan) in partida cu Liverpool din 2005.

2' Gool Liverpool! Mohamed Salah executa puternic de la punctul cu var, pe centru, nicio sansa pentru Lloris. Liverpool conduce cu 1-0 dupa doar doua minute de la fluierul de start. Salah este primul egiptean care marcheaza intr-o finala Champions League.

1' Penalty pentru Liverpool! Damir Skomina dicteaza lovitura de la 11 metri pentru cormorani dupa 20 de secunde de la startul meciului, pentru un hent comis de Sissoko. Mingea trimisa de Mane l-a lovit initial in piept pe francez, apoi a ricosat in mana.

1' A inceput meciul. Liverpool a avut lovitura de start.

Se tine un minut de reculegere in memoria spaniolului Jose Antonio Reyes, decedat sambata intr-un accident rutier. In varsta de 35 ani, Reyes a evoluat în cursul carierei sale la FC Sevilla, Arsenal Londra și Real Madrid

Cele doua formatii au intrat pe teren. Atmosfera de pe Wanda Metropolitano este una superba, demna de o finala Champions League.

Spectacolul a fost unul pe cinste înaintea fluierului de start. Doar câteva minute până la începerea duelului dintre Tottenham și Liverpool

A început ceremonia de deschidere a finalei. Formaţia rock Imagine Dragons, care are în palmares un premiu Grammy, cântă pe Wanda Metropolitano. "Believer", "Radioactive" sau "Thunder" sunt printre cele mai cunoscute hit-uri ale trupei.

Fanii sunt pregătiți. S-au intonat imnurile celor două formații

Trofeul este pregătit, rămâne de văzut ce drum va lua: Londra sau Liverpool

Cum arată vestiarul celor de la Liverpool:

Sosirea celor două formații la stadion:

Echipele de start:

Tottenham: Lloris - Trippier, Alderweireld, Vertonghen, Rose - Sissoko, Winks - Delle Alli, Eriksen, Son - Kane

Rezerve: Gazzaniga, Vorm - Sanchez, Foyth, Davies, Aurier, Dier, Walker-Peters, Wanyama, Lucas, Lamela, Llorente

Antrenor: Mauricio Pochettino

Liverpool: Alisson - Alexander-Arnold, Van Dijk, Matip, Robertson - Fabinho, Henderson, Wijnaldum - Salah, Mane, Firmino

Rezerve: Mignolet - Lovren, Milner, Gomez, Sturridge, Moreno, Lallana, Oxlade-Chamberlain, Shaqiri, Origi, Kelleher

Antrenor: Jurgen Klopp

Arbitri: Damir Skomina (central), Jure Praprotnik, Robert Vukan (asistenți) - toți din Slovenia. Danny Makkelie (VAR) - Olanda; Antonio Mateu Lahoz (al patrulea oficial) - Spania.

Întâlniri directe

Tottenham și Liverpool s-au înfruntat o singură dată în cupele europene, în semifinalele ediţiei 1972/1973 a Cupei UEFA. "Cormoranii" s-au impus cu 1-0 pe teren propriu și au fost învinși la Londra cu 2-1, dar s-au calificat în finală grație golului marcat în deplasare. Gruparea de pe Anfield a cucerit trofeul după 3-2 (3-0 tur, 0-2 retur) în finală cu Borussia Mönchengladbach.

În total, Tottenham şi Liverpool s-au întâlnit de 170 de ori în toate competiţiile, ''cormoranii'' având 79 de victorii, iar Spurs 48, alte 43 de partide încheindu-se la egalitate. Liverpool a pierdut doar una din ultimele 14 confruntări cu Spurs. În ambele dueluri din sezonul recent încheiat din Premier League, echipa lui Klopp s a impus cu 2-1.

Ultimele cinci partide

  • Tottenham: o victorie, o remiză, trei înfrângeri

Tottenham 2-2 Everton

Ajax 2-3 Tottenham

Bournemouth 1-0 Tottenham

Tottenham 0-1 Ajax

Tottenham 0-1 West Ham

  • Liverpool: patru victorii, o înfrângere

Liverpool 2-0 Wolves

Liverpool 4-0 Barcelona

Newcastle 2-3 Liverpool

Barcelona 3-0 Liverpool

Liverpool 5-0 Huddersfield

De știut despre cele două echipe:

  • Tottenham este al 40-lea club care a ajuns în finala celei mai importante competiții intercluburi din Europa.
  • Pentru Tottenham va fi a cincea finală într-o competiție UEFA și a doua în fața unei echipe din Anglia. Londonezii au câștigat ediţia inaugurală a Cupei UEFA (1971/1972), după 2-1 în deplasare şi 1-1 acasă cu Wolverhampton Wanderers.
  • Tottenham poate deveni al şaselea club care câştigă cele trei competiţii europene (Cupa Campionilor/Champions League, Cupa Cupelor şi Cupa UEFA/Europa League), după Juventus, Ajax, Bayern Munchen, Chelsea şi Manchester United.
  • Tottenham a câștigat patru din cele opt meciuri jucate în compania echipelor engleze în competițiile UEFA (o remiză, trei înfrângeri).
  • Liverpool se află pentru al doilea an consecutiv în finala Champions League, anul trecut fiind învinsă de Real Madrid, scor 3-1.
  • ''Cormoranii'' au câştigat de cinci ori cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent (1977, 1978, 1981, 1984, 2005).
  • Liverpool va juca a 21-a sa finală europeană. Pe lângă cele opt apariții din finala Cupei Campionilor/Champions League, Liverpool a mai câștigat trei trofee în Cupa UEFA/Europa League (1973, 1976, 2001), pierzând finala din 2016, a cucerit Supercupa Europei în 1977, 2001 şi 2005, pierzând în 1978 şi 1984. Au mai pierdut finala Cupei Cupelor în 1965/66, precum şi finalele Cupei Intercontinentale din 1981 şi 1984. Bilanțul "cormoranilor" în finalele UEFA: 11 victorii, 9 înfrângeri.
  • Liverpool este neînvinsă în ultimele cinci meciuri europene disputate contra echipelor englezești (3 victorii, două remize). "The Reds" au câștigat șapte din cele 20 de partide jucate împotriva rivalele de pe plan intern în competițiile UEFA (8 remize, 5 victorii).
  • Liverpool a încheiat pe locul doi în Premier League (97 puncte), după o luptă dusă până în ultima etapă cu Manchester City. De partea cealaltă, Tottenham s-a clasat pe locul patru la finalul sezonului (71 puncte).

Despre finala de la Madrid:

  • Va fi a doua finală între două formaţii engleze din istoria Champions League. Precedenta a avut loc pe stadionul Luzhniki din Moscova, în 2008, când Manchester United a învins-o cu 6-5 la penaltiuri cu Chelsea (1-1 după prelungiri).
  • Tottenham este al optulea club din Anglia care joacă o finală în Cupa Campionilor/Liga Campionilor, un record. Italia şi Germania sunt următoarele pe listă, cu câte şase echipe finaliste.
  • Anterior s-au mai disputat șase finale Champions League între cluburi din aceeași țară, toate după anul 2000. Real Madrid a fost victorioasă în toate finalele jucate în compania echipelor spaniole, în 2000 cu Valencia și în 2014 și 2016 cu Atlético. AC Milan s-a impus în 2003 la penaltiuri în fața lui Juventus, iar Bayern Munchen a trecut de Borussia Dortmund în 2013.

Bilanțul celor două echipe atunci când s-a ajuns la loviturile de departajare (în competițiile UEFA):

Liverpool: 3 victorii, o înfrângere

4-5 v Beşiktaş, 2014/15 UEFA Europa League - șaisprezecimi

4-1 v Chelsea, 2006/07 UEFA Champions League - semifinale

3-2 v AC Milan, 2004/05 UEFA Champions League - finala

4-2 v Roma, 1983/84 Cupa Campionilor Europeni - finala

Tottenham: o victorie, două înfrângeri

4-3 v Anderlecht, 1983/84 Cupa UEFA Cup - finala

5-6 v PSV Eindhoven, 2007/08 Cupa UEFA Cup - optimi

1-4 v Basel, 2012/13 UEFA Europa League - sferturi

Rezultatele înregistrate de Liverpool în finala Cupei Campionilor Europeni/Champions League:

1976/77: Liverpool 3-1 Borussia Monchengladbach

1977/78: Liverpool 1-0 Club Brugge

1980/81: Liverpool 1-0 Real Madrid

1983/84: Liverpool 1-1 Roma (Liverpool a câștigat cu 4-2 la penaltiuri)

1984/85: Juventus 1-0 Liverpool

2004/05: Liverpool 3-3 AC Milan (Liverpool a câștigat cu 3-2 la penaltiuri)

2006/07: AC Milan 2-1 Liverpool

2017/18: Real Madrid 3-1 Liverpool

Drumul celor două echipe până în finală:

Tottenham

Faza grupelor: locul 2 în Grupa B (8 puncte)

Rezultate: 1-2 (deplasare) și 1-0 (acasă) cu Inter; 2-4 (a) și 1-1 (d) cu Barcelona; 2-2 (d) și 2-1d(a) cu PSV

Optimi: 3-0 (a) și 1-0 (d) cu Borussia Dortmund

Sferturi: 1-0 (a) și 3-4 (d) cu Manchester City

Semifinale: 0-1 (a) şi 3-2 (d) cu Ajax Amsterdam

Liverpool

Faza grupelor: locul 2 în Grupa C (9 puncte)

Rezultate: 3-2 (a) și 1-2 (d) cu PSG; 0-1 (d) și 1-0 (a) cu Napoli; 4-0 (a) și 0-2 (d) cu FK Crvena zvezda

Optimi: 0-0 (a) și 3-1 (d) cu Bayern Munchen

Sferturi: 2-0 (a) și 4-1 (d) cu FC Porto

Semifinale: 0-3 (d) şi 4-0 (a) cu FC Barcelona

FOTOGALERIE Tottenham vs Liverpool

Sursa foto: Uefa.com

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Rădoi ar putea pleca de la FCSB   Meciul cu Farul,   ultimul  pe banca roș-albaștrilor? Cu ce echipă urmează să semneze
Superliga
17:40
Rădoi ar putea pleca de la FCSB Meciul cu Farul, ultimul pe banca roș-albaștrilor? Cu ce echipă urmează să semneze
Citește mai mult
Rădoi ar putea pleca de la FCSB  Meciul cu Farul, ultimul pe banca roș-albaștrilor? Cu ce echipă urmează să semneze
Decizie în cazul lui Pușcaș   Andrei Nicolescu a făcut anunțul cu privire la   atacantul lui Dinamo:  „Am vorbit cu el după meci”
Superliga
20:49
Decizie în cazul lui Pușcaș Andrei Nicolescu a făcut anunțul cu privire la atacantul lui Dinamo: „Am vorbit cu el după meci”
Citește mai mult
Decizie în cazul lui Pușcaș  Andrei Nicolescu a făcut anunțul cu privire la atacantul lui Dinamo: „Am vorbit cu el după meci”
„Nu știi cu cine te pui”  Mama unui jucător a amenințat arbitrii:   „Vrei să nu mai arbitrezi  în viața ta?” + Bătaie generală între părinți
Diverse
14:54
„Nu știi cu cine te pui” Mama unui jucător a amenințat arbitrii: „Vrei să nu mai arbitrezi în viața ta?” + Bătaie generală între părinți
Citește mai mult
„Nu știi cu cine te pui” Mama unui jucător a amenințat arbitrii: „Vrei să nu mai arbitrezi în viața ta?” + Bătaie generală între părinți
„Generația cu o mână”    VIDEO.    Chivu,  declarații virale despre jucătorii săi de la Inter: „Cum îi văd pe băieți?”
Campionate
21:52
„Generația cu o mână” VIDEO. Chivu, declarații virale despre jucătorii săi de la Inter: „Cum îi văd pe băieți?”
Citește mai mult
„Generația cu o mână” VIDEO. Chivu, declarații virale despre jucătorii săi de la Inter: „Cum îi văd pe băieți?”
Știri ultima oră
23:01
U Craiova o egalează pe U Cluj VIDEO. Golul care a decis derby-ul cu Rapid! Giuleștenii își iau adio de la titlu
 U Craiova o egalează pe U Cluj   VIDEO. Golul care a decis  derby-ul cu Rapid! Giuleștenii își iau adio de la titlu
22:27
Rasism în Bănie FOTO: Bannere jignitoare afișate de fanii Craiovei la adresa rivalilor de la Rapid: „Aveți un pigment bizar”
Rasism în Bănie  FOTO: Bannere jignitoare afișate de fanii Craiovei la adresa rivalilor de la Rapid: „Aveți un pigment bizar”
22:24
Afectat de tragedie Flavio Cobolli, omagiu pentru un tânăr jucător decedat la vârsta de 13 ani, după ce a căzut de la geam
Afectat de tragedie Flavio Cobolli, omagiu pentru un tânăr jucător decedat la vârsta de 13 ani, după ce a căzut de la geam
22:45
Transfer de urgență la Craiova Actele au fost înregistrate înaintea meciului cu Rapid! Noi probleme pentru Coelho
Transfer de urgență la Craiova Actele au fost înregistrate înaintea meciului cu Rapid! Noi probleme pentru Coelho
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Frica peste  România

Dan Udrea: Frica peste România

Dan Udrea: Frica peste România
Gardienii fotbalului

Cristian Geambașu: Gardienii fotbalului

Cristian Geambașu: Gardienii fotbalului
Frumosul și bestia

Radu Naum: Frumosul și bestia

Radu Naum: Frumosul și bestia
Un om important în succesul lui LUCESCU

Cătălin Tolontan: Un om important în succesul lui LUCESCU

Cătălin Tolontan: Un om important în succesul lui LUCESCU
Ce trebuie să facă fotbalul românesc

Dan Udrea: Ce trebuie să facă fotbalul românesc

Dan Udrea: Ce trebuie să facă fotbalul românesc
Clement, fratele lui Istvan

Cristian Geambașu: Clement, fratele lui Istvan

Cristian Geambașu: Clement, fratele lui Istvan
Ce credeai, Edi?

Cristian Geambașu: Ce credeai, Edi?

Cristian Geambașu: Ce credeai, Edi?
Cîrjan, statistica și fotbaliștii

Cristian Geambașu: Cîrjan, statistica și fotbaliștii

Cristian Geambașu: Cîrjan, statistica și fotbaliștii
Jalnica Barcelona anti-Kovacs

Theodor Jumătate: Jalnica Barcelona anti-Kovacs

Theodor Jumătate: Jalnica Barcelona <span>anti-Kovacs</span>
O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

Dan Udrea: O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

Dan Udrea: O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh
Un bărbat în picioare

Cătălin Țepelin: Un bărbat în picioare

Cătălin Țepelin: Un bărbat în picioare
Războiul Lucescu-presă  care n-a existat

Vlad Nedelea: Războiul Lucescu-presă care n-a existat

Vlad Nedelea: Războiul <span>Lucescu-presă</span> care <span>n-a</span> existat
Le grand  Monsieur

Radu Naum: Le grand Monsieur

Radu Naum: Le grand Monsieur
Fotbalistul Mircea Lucescu. Încercare de restituire a unui personaj

Cristian Geambașu: Fotbalistul Mircea Lucescu. Încercare de restituire a unui personaj

Cristian Geambașu: Fotbalistul Mircea Lucescu. Încercare de restituire a unui personaj
Boala lui  Mircea Lucescu și alegerea pe care am făcut-o

Cătălin Tolontan: Boala lui Mircea Lucescu și alegerea pe care am făcut-o

Cătălin Tolontan: Boala lui Mircea Lucescu și alegerea pe care am <span>făcut-o</span>
Mircea Lucescu -  numărând timpul

Dan Udrea: Mircea Lucescu - numărând timpul

Dan Udrea: Mircea Lucescu <span>-</span> numărând timpul
Il Luce s-a stins pe teren

Theodor Jumătate: Il Luce s-a stins pe teren

Theodor Jumătate: Il Luce <span>s-a</span> stins pe teren
A murit Mircea Lucescu, copilul care n-a vrut să mai sufere de foame

Cătălin Tolontan: A murit Mircea Lucescu, copilul care n-a vrut să mai sufere de foame

Cătălin Tolontan: A murit Mircea Lucescu, copilul care <span>n-a</span> vrut să mai sufere de foame
Latin Mannschaft

Radu Naum: Latin Mannschaft

Radu Naum: Latin Mannschaft
Metoda Spalletti

Cristian Geambașu: Metoda Spalletti

Cristian Geambașu: Metoda Spalletti
Top stiri
Continuă criza la Arsenal  Manchester City câștigă derby-ul sezonului în Premier League și devine   favorită la titlu!  Donnarumma s-a făcut de râs
Campionate
21:47
Continuă criza la Arsenal Manchester City câștigă derby-ul sezonului în Premier League și devine favorită la titlu! Donnarumma s-a făcut de râs
Citește mai mult
Continuă criza la Arsenal Manchester City câștigă derby-ul sezonului în Premier League și devine  favorită la titlu! Donnarumma s-a făcut de râs
Cornel Dinu îl atacă pe Predoiu!  Legenda lui Dinamo explică   de ce noul stadion nu trebuie să poarte numele lui Mircea Lucescu
Superliga
14:15
Cornel Dinu îl atacă pe Predoiu! Legenda lui Dinamo explică de ce noul stadion nu trebuie să poarte numele lui Mircea Lucescu
Citește mai mult
Cornel Dinu îl atacă pe Predoiu! Legenda lui Dinamo explică de ce noul stadion nu trebuie să poarte numele lui Mircea Lucescu
Urmează anunțul oficial?    Răzvan Burleanu  și Gică Hagi vor susține, luni, o conferință de presă
Nationala
12:48
Urmează anunțul oficial? Răzvan Burleanu și Gică Hagi vor susține, luni, o conferință de presă
Citește mai mult
Urmează anunțul oficial? Răzvan Burleanu și Gică Hagi vor susține, luni, o conferință de presă
VIDEO | Încă o secțiune a tablierului metalic a ajuns azi-noapte pe șantierul Pasajului Apărătorii Patriei. Când va fi livrată ultima bucată
B365
18.04
VIDEO | Încă o secțiune a tablierului metalic a ajuns azi-noapte pe șantierul Pasajului Apărătorii Patriei. Când va fi livrată ultima bucată
Citește mai mult
VIDEO | Încă o secțiune a tablierului metalic a ajuns azi-noapte pe șantierul Pasajului Apărătorii Patriei. Când va fi livrată ultima bucată