Francois Hollande și rolul social al fotbaliștilor - Fostul președinte francez consideră că CM Qatar 2022 trebuie boicotată

​Fostul preşedinte francez Francois Hollande a declarat, joi, că dacă ar fi acum şef de stat nu ar merge la Cupa Mondială de fotbal din Qatar (20 noiembrie - 18 decembrie 2022), informează AFP.

Francois HollandeFoto: Federico Pestellini / Panoramic / Profimedia

Hollande a precizat că fotbaliştii au şi un rol social, în afara celui de sportiv. Totuși, acesta a afirmat că înțelege de ce jucătorilor de la PSG le este dificil să ia o poziție împotriva disputării CM în Qatar (clubul este deţinut de fondul de investiţii Qatar Sports Investment).

„Dacă aş fi şeful de stat, nu aş merge. Nu le pot cere jucătorilor de fotbal să nu meargă la o competiţie pentru care se pregătesc ani de zile. Cred că pentru un jucător de la PSG nu este simplu să vorbească despre Qatar, având în vedere angajatorul său.

În schimb, un jucător sau un sportiv de înalt nivel - şi sunt mulţi – a putut să acţioneze pentru a lupta împotriva rasismului când i-a fost victimă. Au putut să se implice în anumite cauze, în special în problema climatică sau în cea a drepturilor omului.

Poate că unii se vor exprima când vor fi la Cupa Mondială, dar nu se ştie dacă va fi aşa, pentru că nu este un loc în care să fie comod să îşi exprime punctul de vedere, în condiţiile în care de la jucător se aşteaptă ca el să îşi îndeplinească în primul rând misiunea de a câştiga competiţia.

Când Mbappe ia poziţie cu privire la un subiect, el va mobiliza un anumit număr de tineri, având în vedere câţi urmăritori are pe reţelele de socializare. Să fii sportiv nu înseamnă doar să joci mingea şi să alergi repede, înseamnă şi că ai un rol social şi nu este simplu” - Francois Hollande.

În ultimii ani, organizarea CM de fotbal în Qatar a fost criticată, atrăgându-se atenţia asupra încălcării drepturilor omului în ţara din Golf.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
13:32
Dennis Man a dispărut complet! Ce se întâmplă cu românul la PSV Eindhoven. Decizie radicală în ianuarie?

14:35
Ronaldo se retrage cu scandal Portughezul nu l-a anunțat pe selecționer ce urma să facă, deși era în planurile lui Jesus » Reacția Federației

13:36
COSR, reacție dură Mihai Covaliu o critică pe Ana Bărbosu, după ce a fost suspendată: „E esențial să-și asume responsabilitățile”

12:46
Cristiano Ronaldo și-a anunțat retragerea! Nu va mai juca pentru Portugalia: „Plec cu capul sus, mândru de drumul pe care l-am parcurs”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Top stiri
Ultimele rămășițe  Imagini spectaculoase din aer cu  șantierul din Ștefan cel Mare!  Ce a mai rămas din fosta arenă Dinamo + când va începe noua construcție
Superliga
04.11

Citește mai mult

„Da, Șucu e cu Zelenski, ești nebun?”  Răzvan Raț a răbufnit după  acuzațiile lui Gigi Becali:  „Câtă cretinătate”
Campionate
03.11

Liga Campionilor  Interul lui Chivu  a făcut spectacol cu Feyenoord  + PSG a demolat-o pe Villarreal
Liga Campionilor

Scrisoarea unei bucureștence către primarul Ciprian Ciucu: "Care sunt opțiunile de transport către Pipera? Am încercat tot!" Dimitrie Pompeiu, sinonim urban pentru Iad
B365
08:29