Gheorghe Hagi, nemulțumit că echipa sa nu a marcat – Aspectul pozitiv al remizei cu FC Argeș

După două victorii importante cu FCSB și Universitatea Craiova, Farul Constanța a ratat ocazia de a se distanța la patru puncte de CFR Cluj, după remiza pe terenul celor de la FC Argeș.

Gica HagiFoto: Pro Shots Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Hagi despre dependența echipei Farul

La finalul partidei de la Pitești, managerul general al constănțenilor a vorbit despre dependența echipei de a marca, având cele mai multe goluri înscrise în SuperLigă, respingând ideea că golurile trebuie să vină doar din sclipirile lui Denis Alibec.

„Ei au început mai bine, știam că o să fie agresivi, după aceea, am început să avem inițiativa, am încercat să construim. Terenul a influențat puțin, calitatea jucătorilor, puteau fi mai inspirați.

Puteam să câștigăm, am avut ocazii, cornere, dar e bine că nu am luat gol. Totuși, nu-mi place că nu am marcat. Ei nu au avut nicio ocazie. Cred că trebuie să fim mai decisivi, dar mai sunt și zilele din acestea, jucătorii și-au dorit, au jucat foarte bine defensiv, creștem de la meci la meci.

Noi nu ne abatem de la drumul nostru, acela de a construi o mentalitate de învingători. Echipa e dependentă de gol, nu de un jucător. E bine să ai un jucător ca Denis Alibec, dar nu putem să stăm doar în el. Câteodată nu e inspirat.

Am declarat că 99,9% avem lotul complet, chiar dacă mai era nevoie de un mijlocaș, dar o să aducem pe cineva de la Academie”, - a declarat Gheorghe Hagi după partidă, pentru Digisport.

Farul Constanța este liderul SuperLigii cu 52 de puncte, cu două mai mult față de ocupanta locului secund, CFR Cluj și cu cinci peste FCSB.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Bîrligea a explodat    FOTO.    Ieșire nervoasă  în momentul schimbării! Colegii au intervenit imediat + ce l-a salvat de   o nouă amendă uriașă
Superliga
21.12

Citește mai mult

Kovacs, două momente-cheie    VIDEO+FOTO.  Derby decis după   două penalty-uri   pe final de meci

GOLAZO  în derby    VIDEO+FOTO.  Darius Olaru și-a revenit!   Gol de senzație,  în derby-ul cu Rapid

Doliu în fotbalul românesc  A murit   Andrei Stocker,  unul dintre cei mai duri fundași din Liga 1

Știri ultima oră
08:30
De ce zburdă în voie pariurile ilegale? Statul român vrea să combată o piață neagră de miliarde de euro folosind specialiști IT plătiți cu 4.000 de lei net

23:35
„A semnat cu FCSB!” Becali anunță noi mutări: „Mai aduc 3 jucători!” + ce spune despre venirea lui Stanciu

00:23
„Dacă vrem titlul, ne trebuie jucători!” Costel Gâlcă, mesaj pentru Șucu: „Cantitate avem, dar ne trebuie calitate”

00:48
„Iubesc reacțiile astea” De ce îl apără Charalambous pe Bîrligea după ieșirea nervoasă

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Atena, după Middlesbrough

Silviu Tudor Samuilă: Atena, după Middlesbrough

Închideți ochii și aplaudați!

Radu Naum: Închideți ochii și aplaudați!

Despărțirea

Cristian Geambașu: Despărțirea

Cristian Geambașu: Despărțirea
O țară, scuze, bolnavă la cap!

Dan Udrea: O țară, scuze, bolnavă la cap!

Pe cine mai ridiculizează Rațiu?

Cristian Geambașu: Pe cine mai ridiculizează Rațiu?

Suporterii lui Dinamo vor să știe

Ioana Mihalcea: Suporterii lui Dinamo vor să știe

Vindecare posibilă

Dan Udrea: Vindecare posibilă

Dan Udrea: Vindecare posibilă
Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți

Radu Naum: Proști contra deștepți
Teza lui Teja

Cristian Geambașu: Teza lui Teja

Cristian Geambașu: Teza lui Teja
Tomiță, dă-o naibii de școală!

Cristian Geambașu: Tomiță, dă-o naibii de școală!

Cristian Geambașu: Tomiță, <span>dă-o</span> naibii de școală!
Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit

Cristian Geambașu: Fotbalul regăsit
Fără  spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori

Cătălin Tolontan: Fără spectatori
Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă

Radu Naum: Handbalul nostru de pe urmă
Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Cristian Geambașu: Obiectiv îndeplinit, mediocritate!

Statul lucrează doar atunci când are chef

Dan Udrea: Statul lucrează doar atunci când are chef

Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie

Radu Naum: Cum să strici o jucărie
Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?

Cristian Geambașu: Ce a fost asta?
Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Dan Udrea: Florin Tănase, nedezbrăcat și demn!

Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?

Cristian Geambașu: Sifonul?
Lecția de viață

Silviu Tudor Samuilă: Lecția de viață

Silviu Tudor Samuilă: Lecția de viață
Top stiri din sport
PSV nu l-a iertat  Decizia luată după ce un coleg a înjurat în cearta cu   Dennis Man
Stranieri
21.12
PSV nu l-a iertat Decizia luată după ce un coleg a înjurat în cearta cu Dennis Man
Citește mai mult
PSV nu l-a iertat Decizia luată după ce un coleg a înjurat în cearta cu Dennis Man
Tribut pentru CR7    VIDEO.  Cum a reacționat Ronaldo după ce   Mbappe i-a egalat recordul  la Real Madrid și i-a dedicat golul
Campionate

Africanii au impresionat din nou    FOTO:   Apariții spectaculoase ale jucătorilor naționalelor de la   Cupa Africii  din Maroc

„Tu le cultivi, șefu’!”    Ce e în spatele uriașului scandal al drogurilor  în care e anchetat președintele lui Fenerbahce
Diverse

FCSB și Craiova, &icirc;n EuropaCine trece de faza principală?
Sondaj
22.12

FCSB și Craiova, în Europa Cine trece de faza principală?

Ajunge o echipă românească în primăvara europeană?

Doar FCSB %
Doar U Craiova %
Ambele %
Niciuna %