Gică Hagi: "Mi se pare un pic exagerat să ai intenţie să rupi piciorul unui fotbalist tânăr. Ianis a fost norocos"

Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, vineri seară, după meciul cu Sepsi, scor 0-0, că Ianis Hagi a avut noroc la intrarea “grosolană, cu intenţie” a lui Ousmane Viera, scrie News.ro.

Gheorghe HagiFoto: fcviitorul.ro

“A fost norocos Ianis, putea să i se rupă piciorul. O intrare grosolană, cu intenţie. Dar nu s-a întâmplat nimic, nu s-a dat nici fault. Culmea, mai avea şi un galben. Mi se pare un pic exagerat să ai intenţie să rupi piciorul unui fotbalist tânăr. Din fericire pentru Ianis nu avea piciorul pe pământ. Asta e, se căleşte, dar Viera trebuie să se gândească bine ce face”, a spus Hagi la Digi Sport.

De cealaltă parte, Eugen Neagoe este de părere că la intrarea lui Viera jucătorul a “dat în minge”. “Care arbitraj per total? Vorbim de acea fază, dar eu nu pot să văd de la 70 de metri distanţă ce a fost. Ştiu că a dat în minge, sincer. Nu pot să mă pronunţ, dar în rest ce s-a întâmplat în această seară? A fost un joc încrâncenat cu două echipe care şi-au dorit victoria, fără doar şi poate”, a afirmat Neagoe la Telekom Sport.

Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a remizat, vineri seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Viitorul, în primul meci al etapei a XXV-a Ligii I, arbitrat de Marcel Bîrsan.

În minutul 48, Viera l-a faultat dur pe Ianis Hagi, intrând cu crampoanele în genunchi.

În minutul 64, Tandia a ratat un penalti acordat pentru un fault al lui Mladen la Ştefan.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:31
„Nu ai cum să joci în halul acesta” Reghecampf, mesaj dur pentru jucătorii FCSB, după eșecul cu Corvinul
„Nu ai cum să joci în halul acesta”  Reghecampf, mesaj dur pentru jucătorii FCSB , după eșecul cu Corvinul
23:34
„Nu avem altă variantă” Drăguș avertizează după un nou eșec suferit de FCSB: „E o chestie mentală” + Ce a spus Politic

23:15
„Așa se obțin victoriile!” Ce adversar a remarcat Florin Maxim după victoria Corvinului cu FCSB

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Top stiri
„Au vrut să le facă de râs?”   Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Tenis
07.11
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026, descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Citește mai mult
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
A CEDAT ÎN TIMP RECORD!  Se vede deja pământul pe Arena Națională, la doar  două luni de la schimbarea gazonului!  Imagini de la FCSB - Corvinul
Superliga

„Mă simt analfabet funcțional”   Vali Moraru, bulversat  de discursul lui Pancu: „Se amestecă așa niște lucruri” + Costi Mocanu, categoric: „I-aș rezilia contractul”

FOTO | Weekend cu lucrări pe Loturile 4 și 6 din Capitală. Ce se întâmplă pe Mihalache, Bucureștii Noi și Lacul Tei
B365