GSP: „Vrea la toaletă? Adu barosu'!”. Halucinant ce a urmat după ce arbitrul Andrei Ivan a cerut să meargă la baie

GSP: „Vrea la toaletă? Adu barosu'!”. Halucinant ce a urmat după ce arbitrul Andrei Ivan a cerut să meargă la baie

În liga a cincea din Giurgiu, la Cosoba, fotbalul e încurcat de niște lucrări pentru introducerea unor conducte de gaze. Fotbaliștii de weekend scot mingea din șanț și continuă partida.

Reportaj GSP la Liga 5, în Cosoba, GiurgiuFoto: GSP.ro

Apariția unui fotoreporter pe marginea terenului înăsprește regulile după care e jucat de obicei fotbalul din a cincea ligă.

„A venit gesepeul”, îi spune antrenorul gazdelor arbitrului, care se apucă să facă ordine: „Toată lumea în tribună, nimeni nu stă pe teren! Și vreau și oameni de pază, așa cum scrie la regulament! Vreți să ne vedem în ziar și să ne facem de râs?”.

Gazdele sunt încurcate: „De unde, domne', să avem oameni de pază?!”. Așa o scrie la regulament, dar cine a stat să-l citească și să-l mai și respecte? Cum arbitrul nu vrea să se facă de râs la ziar, el insistă să apară stewarzi, altfel nu pornește jocul.

Oficialii de la Cosoba găsesc o soluție, o improvizație strălucită: iau cinci spectatori și le pun pe gât tricourile de rezervă ale echipei. „Gata, domn' arbitru, avem și oameni de pază!”.

Citește integral pe GSP.ro​

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
12:44
Stop sistemului cu 3 stoperi! De ce nu e bună pentru România apărarea în 3. Ce nu avem, ce au greșit fundașii și „închizătorii” în fața Suediei
Stop sistemului cu 3 stoperi! De ce nu e bună pentru România apărarea în 3. Ce nu avem, ce au greșit fundașii și „închizătorii” în fața Suediei
13:10
Intervenție la ambii plămâni Fostul atacant al naționalei Italiei, internat la Terapie Intensivă în stare foarte gravă
Intervenție la ambii plămâni Fostul atacant al naționalei Italiei, internat la Terapie Intensivă în stare foarte gravă
12:15
Italienii renunță la Arabia Saudită Unde și când se va juca Supercupa dintre Interul lui Chivu și Lazio
Italienii renunță la Arabia Saudită Unde și când se va juca  Supercupa dintre Interul lui Chivu și Lazio
11:46
Val de critici pentru Ianis Hagi Căpitanul naționalei, pus la zid după prestația cu Suedia: „Printre cei mai slabi doi jucători”
Val de critici pentru Ianis Hagi Căpitanul naționalei, pus la zid după prestația cu Suedia: „Printre cei mai slabi doi jucători”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Top stiri
Dan Udrea  Care sunt  anomaliile din meciul cu Suedia  pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Opinii
07:00
Dan Udrea Care sunt anomaliile din meciul cu Suedia pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Citește mai mult
Dan Udrea Care sunt anomaliile din meciul cu Suedia pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Liga Națiunilor
10:36
Îl mai recunoști? El e omul care a făcut toată România să plângă. „Acel moment mi-a schimbat viața”
Citește mai mult
&Icirc;l mai recunoști? El e omul care a făcut toată Rom&acirc;nia să pl&acirc;ngă. &bdquo;Acel moment mi-a schimbat viața&rdquo;
Sinner, în pericol!  Cum poate Zverev să-i ia italianului  primul loc în clasamentul ATP
Tenis
11:57
Sinner, în pericol! Cum poate Zverev să-i ia italianului primul loc în clasamentul ATP
Citește mai mult
Sinner, în pericol! Cum poate Zverev să-i ia italianului primul loc în clasamentul ATP
ESENȚIAL | Termoenergetica anunță noi lucrări la rețeaua primară. Aproape 2.000 de blocuri din Sectoarele 4 şi 5 rămân fără apă caldă
B365
25.09