Handbal feminin/ Ioan Gavrilescu: Vreau sa picam cu Viborg pentru ca Hypo nu joaca numai pe teren

Oltchim a reusit sa se califice in semifinalele Ligii Campionilor, unde poate intalni echipa daneza Viborg sau pe austriecele de la Hypo Viena. "Mi-as dori sa picam cu Viborg", a recunoscut presedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, care vrea sa evite echipa austriaca pentru ca "la Hypo se intampla si alte lucruri in afara de handbalul curat".

"Sincer sa fiu, cred ca Hypo este ca valoare peste Viborg, acesta ar fi primul motiv pentru care imi doresc sa jucam cu danezele. Apoi, la Hypo se intampla si alte lucruri in afara de handbalul curat, la Viborg se joaca numai pe teren. In cel de-al treilea rand, noi avem o ascendent moral fata de campioana Danemarcei pe care in sezonul trecut am invins-o de doua ori, si acasa si in deplasare.

Ar fi frumos sa jucam marea finala cu Hypo Viena, sa-i aratam domnului Prokop (n.r. - antrenorul echipei Hypo Viena) ca nu mai suntem ca pe vremuri cand ne batea pe unde ne prindea. Mi se zbarleste pielea pe mine numai cand aud numele de Hypo Viena. Din 14 meciuri pe care le-am jucat cu ele am castigat numai doua, dar acum este altceva, veti vedea", a spus oficialul Oltchimului in Prosport.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:08
Lege nouă în sport Unele cluburi ar putea primi finanțare de până la 5 milioane de lei de la primării

16:59
Criticat de fani, apărat de tată Antrenorul liderului din Liga 2 a răbufnit: „Câtă ipocrizie!” » Fiul său evoluează la FC Argeș

15:32
Reghecampf, la FIFA? Probleme privind rezilierea contractului în Tunisia! Suma uriașă cerută de Esperance antrenorului

15:44
Suedia pierde încă un titular Probleme mari în defensivă pentru Graham Potter înaintea meciului cu România

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
Top stiri
Reghe, în pericol de excludere!  Au expirat cei doi ani prevăzuți de regulamentul FRF pentru achitarea datoriei către U Craiova.  Mișcarea făcută de Rotaru
Superliga
08:54

Citește mai mult

Om contra robot, în cușcă  VIDEO + FOTO: Prima  bătaie în stil „Terminator”  a ajuns în lumea reală! Trimis la podea!
Alte sporturi
10:42

Unde a mers Popovici în vacanță  Campionul a postat o imagine grăitoare: „Avem o țară frumoasă  dacă știi unde să te uiți”
Diverse
21.09

VIDEO | Un cățel cu ochi ca de pirat s-a urcat în autobuzul 386 la Cișmigiu, să-și caute stăpânul. A cercetat toți căîlătorii până la prima, unde s-a dat jos și-a pornit spre Sala Palatului
B365
10:43