Tenismanul Horia Tecau se mentine pe locul 5 in clasamentul ATP de dublu, cu 6.810 de puncte, conform ierarhiei ce a fost anuntata luni, pe site-ul atpworldtour.com, citat de Mediafax.
De asemenea, Florin Mergea se mentine pe pozitia a opta, cu 4.520. In top 100 la dublu se afla si Adrian Ungur, care se mentine pe locul 95, cu 729 de puncte.
La simplu, cel mai bine clasat roman este Marius Copil, care se mentine pe locul 187, cu 254 de puncte. Adrian Ungur a coborat trei pozitii si se afla pe locul 197, cu 247 de puncte, iar Victor Hanescu a coborat de pe 212 pe 216, cu 224 de puncte.
Primele zece pozitii in clasamentul ATP de simplu sunt ocupate de urmatorii jucatori:
1. Novak Djokovici (Serbia) 13.845 puncte
2. Roger Federer (Elvetia) 9.665
3. Andy Murray (Marea Britanie) 7.840
4. Stan Wawrinka (Elvetia) 5.790
5. Kei Nishikori (Japonia) 5.525
6. Tomas Berdych (Cehia) 5.140
7. David Ferrer (Spania) 4.325
8. Marin Cilici (Croatia) 3.495
9. Rafael Nadal (Spania) 3.410
10. Milos Raonici (Canada) 3.400.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro