Ilie Năstase (singurul sportiv din România care ajunsese în finală la Wimbledon): "Simona are prima şansă la titlu chiar şi cu Serena Williams"

Ilie Năstase (singurul sportiv din România care ajunsese în finală la Wimbledon): "Simona are prima şansă la titlu chiar şi cu Serena Williams"

Singurul român care a mai jucat finale la Wimbledon, la simplu, Ilie Năstase, a declarat, joi, că Simona Halep are prima şansă la câştigarea turneului londonez chiar şi dacă va evolua contra Serenei Williams, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu au fost momente în care să fie vreo problemă, să revină Svitolina. Ea s-a enervat la 5-1, nu pricep de ce, eu la 5-1 arătam tabela adversarilor, ea se enervează. Se simte foarte bine pe iarbă, se vede. În afară de Zhang şi Svitolina nu prea a avut adversare, sperăm să nu câştige Serena, dar cred că are prima şansă. Simona are prima şansă, chiar şi cu Serena, care e puţin cam obosită, cam grasă, a slăbit vreo 20 de grame, trebuie să o ridice cu macaraua. Serena nu stă fizic prea bine, poate o bate Strycova, care e jucătoare de dublu, nu de simplu. Dacă joacă cu Serena, Simona trebuie să o alerge, să dea scurte. Acum cred că Serena va avea o atitudine de număr 2 în faţa Simonei. Dacă aş fi antrenorul Simonei, m-aş concentra doar la turneele de grand slam", a declarat Năstase la Digisport.

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, numărul 8 mondial şi cap de serie numărul 8. Halep va juca a cincea finală de grand slam, a treia de turneu în acest an şi cea cu numărul 36 (în total) din carieră, la simplu. Jucătoarea română a câştigat un singur grand slam, la Roland Garros, anul trecut.

În finală, Halep va evolua cu Serena Williams (SUA), locul 10 WTA şi cap de serie numărul 11, sau cu Barbora Strycova (Cehia), locul 54 WTA.

Calificarea în finală este recompensată cu 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro), şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA.

Singurul român care a mai jucat finale la Wimbledon, la simplu, este Ilie Năstase, în 1972 şi 1976, ambele pierdute.

Simona Halep vs Serena Williams, meciuri directe 2-9 (abandon Serena într-un meci):

2019, Australian Open: 6-1, 4-6, 6-4 pentru Serena

2016, US Open: 6-2, 6-4, 6-3 pentru Serena

2016, Indian Wells: 6-4, 6-3 pentru Serena

2015, Cincinnati: 6-3, 7-6(5) pentru Serena

2015, Miami: 6-2, 4-6, 7-5 pentru Serena

2015, Indian Wells: Simona Halep (abandon Serena)

2014, Turneul Campioanelor (Singapore): 6-3, 6-0 pentru Serena

2014, Turneul Campioanelor (Singapore): 6-2, 6-0 pentru Halep

2013, Cincinnati: 6-0, 6-4 pentru Serena

2013, Roma: 6-3, 6-0 pentru Serena

2011, Wimbledon: 3-6, 6-2, 6-1 pentru Serena

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:30
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
De ce a învins Real Madrid „Galacticii” au surprins Barcelona. Organizare marca Mourinho: agresivitate, eficiență. Unde a fost Yamal?
00:58
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
Mourinho s-a dezlănțuit! FOTO. Reacția portughezului de după golul victoriei din El Clasico a făcut înconjurul planetei
00:19
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Controversă în Spania FOTO. Fault brutal în Barcelona - Real Madrid! Arbitrul nu a acordat nici măcar „galben”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Top stiri
Mourinho câștigă duelul cu Flick  Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic »  Mbappe, de neoprit
Campionate
00:00
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
Citește mai mult
Mourinho câștigă duelul cu Flick Real Madrid se impune în El Clasico, după un final dramatic » Mbappe, de neoprit
„Ajungem să ne băgăm cuțite în noi”  Șumudică acuză galeria lui Dinamo de  insulte rasiste:  „Opriți-vă! Nu se ia nicio măsură”
Superliga
25.10

Șumudică și Nuno Campos s-au certat   FOTO.  Contre între cei doi la finalul meciului CFR - Dinamo »  Momentul, surprins de camere

ESENȚIAL | Comitetul pentru Situații de Urgență București, convocat pentru periculoasa situație din Drumul Taberei, unde un bloc cu bulină roșie s-a fisurat între etajele 5 și 8
B365
24.10