Imagine de colecție cu Regina Elisabeta a II-a postată de organizatorii de la Wimbledon

Imagine de colecție cu Regina Elisabeta a II-a postată de organizatorii de la Wimbledon

Regina Elisabeta a II-a a murit joi seară la Castelul Balmoral, iar organizatorii de la All England Club au postat o imagine de colecție în care aceasta îi înmâna trofeul lui Rod Laver, câștigătorul ediției din 1962 de la Wimbledon.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, prezenta la Wimbledon in 2010Foto: Oli Scarff / AP / Profimedia

All England Club, imagine de colecție cu Regina Elisabeta a II-a și Rod Laver la Wimbledon 1962

Organizatorii Grand Slamului londonez au emis un comunicat în care și-au prezentat condoleanțele membrilor Familiei Regale și au postat o fotografie în care aceasta îi prezenta trofeul lui Rod Laver, campionul de la Wimbledon 1962.

„În calitate de fostă patroană a clubului nostru timp de 64 de ani, vizitele Majestății Sale la Wimbledon în 1957, 1962, 1977 și 2010 au reprezentat momente speciale în istoria clubului și au fost marcate cu entuziasm și afecțiune din partea spectatorilor, jucătorilor și colegilor deopotrivă.

Memorabilă în mod deosebit a fost vizita din 1977, când Majestatea Sa a participat la Wimbledon în timpul Jubileului său de Argint. Însoțită în acea zi de Alteța Sa Regală, Ducele de Edinburgh, Regina a înmânat trofeul de simplu feminin campioanei, Virginia Wade din Marea Britanie.

Majestatea Sa a vizitat cel mai recent Wimbledon în 2010, eveniment în timpul căruia s-a întâlnit cu jucători din trecut și din prezent, printre care Andy Murray, Serena și Venus Williams, Roger Federer, Martina Navratilova și Billie Jean King, precum și cu băieții și fetele de mingi, oficialii și jucătorii din cadrul turneului de juniori”, se arată în comunicatul All England Club.

*sursă video: British Pathé

Amintirile lui Pele legate de Regina Elisabeta a II-a: „Faptele sale au marcat generații”

Legendarul fotbalist brazilian Pele a împărtăşit, joi seară, amintiri legate de Elizabeth a II-a şi şi-a exprimat tristeţea după trecerea în nefiinţă a Reginei, printr-un mesaj postat în social media.

„Am admirat-o pe Regina Elisabeta a II-a din clipa în care am cunoscut-o personal, în 1968, când a venit în Brazilia pentru a vedea dragostea noastră pentru fotbal şi a trăi magia unui Maracana plin. Câţiva ani mai târziu, cu generozitate mi-a decernat Ordinul Imperiului Britanic, cea mai înaltă onoare a ţării. Faptele sale au marcat generaţii. Această moştenire va fi veşnică. În această zi tristă, împărtăşesc cu voi toţi această amintire şi transmit un mesaj de iubire şi rugăciunile mele către familia regală britanică şi către toţi prietenii din Marea Britanie”, a scris Pele, citat de News.ro.

Elisabeta a II-a a fost cea mai longevivă regină a Marii Britanii şi cel mai în vârstă monarh din lume. A urcat pe tron în 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, după moartea tatălui său, regele George al VI-lea. A preluat un regat care încă nu-şi revenise complet după Al Doilea Război Mondial, colaborând cu premierul britanic de atunci Winston Churchill. În timpul domniei sale, Marea Britanie a avut 15 prim-miniştri, în timp ce Statele Unite au schimbat 14 preşedinţi.

Regina Elisabeta are patru copii, opt nepoți și 12 strănepoți. Prințul Charles de Wales, a cărui soție este ducesa de Cornwall, este moștenitorul tronului Regatului Unit.

S-ar putea să te mai intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
01:02
„Victorie evidentă și meritată” Întrebarea care l-a încurcat pe Coelho: „Nu-mi place să compar cu perioada lui Rădoi”
„Victorie evidentă și meritată”  Întrebarea care l-a încurcat pe Coelho: „Nu-mi place să compar cu perioada lui Rădoi”
00:56
Craiova, 99% calificată! CALCULE. Cum arată șansele oltenilor de merge în primăvara Conference League » Ce adversari poate avea + cum ajunge în top 8
Craiova, 99% calificată! CALCULE. Cum arată șansele oltenilor de merge în primăvara Conference League » Ce adversari poate avea + cum ajunge în top 8
00:47
„E peste Ianis!” Craiova îi cere lui Hagi să-l titularizeze la națională: „E foarte valoros, o arată la fiecare meci!”
„E peste Ianis!”  Craiova îi cere lui Hagi să-l titularizeze la națională: „E foarte valoros, o arată la fiecare meci!”
00:25
Bancu n-a uitat Coșmarul cu AEK Nicușor Bancu îndeamnă la prudență: „Nu vrem să ne oprim. Știm ce am pățit anul trecut”
Bancu n-a uitat Coșmarul cu AEK Nicușor Bancu îndeamnă la prudență: „Nu vrem să ne oprim.  Știm ce am pățit anul trecut”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Top stiri
U Craiova, la un pas de primăvara europeană   FOTO.  Campioana României,  victorie fără emoții  cu Egnatia pe „Oblemenco”
Conference League
05.11
U Craiova, la un pas de primăvara europeană FOTO. Campioana României, victorie fără emoții cu Egnatia pe „Oblemenco”
Citește mai mult
U Craiova, la un pas de primăvara europeană FOTO. Campioana României, victorie fără emoții cu Egnatia pe „Oblemenco”
Ronaldo se retrage cu scandal  Portughezul  nu l-a anunțat  pe selecționer ce urma să facă, deși era în planurile lui Jesus » Reacția Federației
Campionate

Prunea, pedepsit de UEFA  Prin comportamentul de la Tiraspol  „afectează reputația” fotbalului și a forului european.  Reacția fostului portar

Optimismul extrem al lui Ciprian Ciucu, la anunțul licitației pentru 79 de tramvaie noi. " Liniile vor fi gata, depourile modernizate, STB echilibrată financiar"
B365