- Alan Jones, campion mondial în 1980 și primul care a câștigat titlul la piloți pentru Williams, a murit la vârsta de 80 de ani.
Formula 1 a pierdut una dintre figurile importante ale generației care a definit competiția în anii '70 și '80.
A murit Alan Jones, fost campion mondial în Formula 1
Australianul a fost unul dintre piloții reprezentativi ai acelei perioade.
Decesul său a fost anunțat de familie:
„Suntem extrem de triști să anunțăm trecerea în neființă a iubitului nostru Alan, care a decedat pe 5 noiembrie în urma unei scurte boli. Ne va lipsi profund și ne vom aminti cu drag de el, atât noi, cât și numeroșii săi fani pentru al căror sprijin a fost întotdeauna recunoscător.
Prin realizările, pasiunea și caracterul său inconfundabil, atât pe pistă, cât și în afara ei, Alan a lăsat o amprentă durabilă asupra acestui sport, atât la nivel național, cât și la nivel global.
Ca familie, am dori să profităm de această ocazie pentru a mulțumi tuturor celor care au făcut parte din călătoria lui Alan pentru mulții ani de prietenie, dragoste și sprijin. A fost incredibil de norocos să aibă atât de mulți oameni minunați în jurul său”.
Alan Jones, ultimul australian campion în Formula 1
Jones a ajuns în Formula 1 în 1975, după ce și-a construit cariera în competițiile de monoposturi din Europa. Primele experiențe le-a avut la Hesketh și Hill, însă afirmarea la cel mai înalt nivel a venit în 1977, când a obținut prima victorie din carieră, la volanul unui Shadow, în Marele Premiu al Austriei.
Momentul decisiv a venit odată cu transferul la Williams. În 1978 s-a alăturat echipei, iar un an mai târziu a devenit unul dintre protagoniștii campionatului. A câștigat patru Mari Premii în 1979 și a încheiat sezonul pe locul al treilea în clasamentul piloților.
Anul 1980 a fost cel mai important din cariera sa. La volanul monopostului Williams FW07B, Jones a devenit campion mondial cu 71 de puncte.
L-a învins în lupta pentru titlu pe brazilianul Nelson Piquet, devenind primul campion mondial din istoria echipei Williams.
După retragerea inițială din competiție, a revenit pentru scurte perioade în Formula 1, concurând pentru Arrows și Haas. Ultima sa participare a avut loc la Marele Premiu al Australiei din 1986.
După ce a încheiat cariera din Formula 1, a concurat în diverse alte competiții, pentru ca mai apoi să devină comentator și analist de Formula 1.
Pentru automobilismul australian, Alan Jones a fost al doilea pilot care a devenit campion mondial, după Jack Brabham, și ultimul australian care a cucerit până acum titlul suprem în Formula 1.